Treceți la conținutul principal

50 shades of Grey - Sau cum să-ţi omori nişte neuroni

Toată lumea a auzit de cartea asta, şi mare parte din acestă lume i-a dat note mari acestei "cărţi" dacă o putem numi aşa. Mă şi umflă râsul când găseam câte un articol pe internet cu referinţă la ea care spunea, citez "O carte despre o femeie curajoasă care calcă peste standarturile impuse de societate" chiar şi când am scris asta m-a umflat râsul. Cu toate că intuisem ce anume conţine cartea asta, când am a găsit din curiozitatea mea bolnavă nu m-am putut abţine să nu încerc s-o citesc. Puţine cărţi care au trecut prin mâna mea m-au făcut să nu le pot termina, ori că erau grozav de plictisitoare ori penibil de proaste.

Asta e prima oară când am întâlnit o carte şi n-am putut s-o finisez din ambele motive. Chiar şi scenele de sex mi s-au părut mediocre. Întreaga carte nui de fapt o prostie, ridicată la pătrat, înmuţită şi dublată de zeci de ori. Conţine atâtea clişee încât te sufocă toate odată şi trebuie să ai un sistem nervos perfect sau un creier lipsit de circumvoluţiuni ca s-o poţi citi. Descrierea e atât de proastă încât aminteşte de jurnalul unei puştoaice în pubertate. Poate de aceea e atât de populară nu doar la casnice fanteziste în primă criză mijlocie, ci şi l-a adolescente în călduri. Lipsa logicii e bineînţeles prezentă, adică să fim serioşi o fată care până la 20 şi ceva a citit doar romane de dragoste a rămas virgină, n-a auzit nimic de BDSM, este gata să practice cele mai ciudate forme al acestui termen cu un tip pe care-l cunoaşte de câteva săptămâni şi pe care l-a văzut doar de 4 ori, foarte realist si verosimil. Dar ce putem comenta odată ce "cartea" e scrisă după fanteziile unei femei în plină criză mijlocie? Ar fi trebuit să-şi păstreze faneziile pentru ea şi soţul ei.
Şi mie câte odată îmi vine în cap nişte idei neordinare care la moment mi se par geniale, dar mă abţin să le scriu pe hârtie de teama că aş putea să mă trezesc cu un val de oameni la uşa mea care vor dori să mă execute prin ghilotină sau să dorească să mă ardă de vie. Bine că măcar parţial îmi păstrez ideile pentru mine.
2 comentarii

Postări populare de pe acest blog

Sabia de sticla

Acum aproximativ doi ani am descoperit Red Queen, atunci nu i-am dat o recenzie tocmai pozitivă, cartea era slăbuță, cu personaje lipsite de culoare, plot ridicol și prea multă special teen dramă. Având acum 22 de ani, un job stabil, și aproape o facultate în spate, mă cam irită acest gen.


Unicul lucru care mi-a plăcut la Red Queen fusese coperta și gata, deci nu credeam că voi ajunge să citesc sequel-ul. Însă nu stiu cum am ajuns să pun mâna pe Sabia de Sticlă. Vai nu mă așteptam la asta! Cartea e chiar bună! Se vede că autoarea a depus ceva mai mult efort de data asta, descrierea e mai amplă, personajele mai prind ceva trăsături și plot-ul parca are sens. Desi nu sunt fana cărților dispotice, in care adolescenții speciali lupta cu o formă de guvernământ. Totuși trebuie să-i dau credit autoarei că nu s-a sfiit să-și păteze mâniile. Se întâmplă o groază de lucruri îngrozitoare nu doar în poveste și cu personajele. Nu există o graniță clară dinre bine și rău iar cei ce se vreau cavale…

Deci cum e vărsătorul?

Vărsător - asta sunt eu, conform unor reguli de nu-ştiu-cine scrise, fiindcă m-am născut într-un anumită perioadă de timp, şi tot conform acestor reguli alţi oamenii născuţi în aceeşi perioadă de timp au zile şi veţi identice cu a mele, mai mult avem şi o personalitate comună. Bineînţeles că dacă stai să priveşti lucrurile ca mine, pragmatic şi raţional, horoscopul te va amuza. Personalitatea oamenilor depinde de factori genetici şi sociali, nicidecum nu depinde de data naşterii tale sau de poziţia stelelor.
Totuşi îmi place din când în când să citesc descriile personalităţii vărsătorului, şi chiar găsesc asemănări. Aici am găsit nişte articole interesante, dacă sunteţi altă zodie, apăsaţi pe această frază, la sursa directă a articolului.
P.S Am conturat părţile pe care cred mi se asociază :)

Cum să recunoşti un nativ din Vărsător?

Destinul Bufonului

Nici nu pot găsi cuvintele potrivite cu care să încep recenzia, abia am terminat epilogul la Destinul Bufonului și încă nu realizez asta. Și cum aș putea spune ceva suficient de bun ca să arate dragostea mea față de seria asta? Mă iubesc cu ea timp de 3 ani și uite că am ajuns la volumul șase și dragostea mea e la fel de puternică (e cea mai lunga relație pe care am avut-o vreodată).
Destinul Bufonului e ultima carte din Triologia Omul Aramiu și a 6 cel urmează pe FitzChivalry, care e unul dintre cele mai  interesante personaje despre care am citit vreodată.  De la ultima carte pe care am citit-o, am cam uitat unele lucruri dar Hobb are talentul de a aminti subtil cititorului ce s-a petrecut cu un volum în urmă, fără să plictisească cititorul. Dacă în volumul anterior nu au fost prea multă acțiune, deja aici suntem răsplătiți pe deplin. Cartea e foarte mare tradusă în română a fost împărțită în două volume fiecare având câte 500+ de pagini, deci un deliciu pentru mine. Dacă în Bufonu…