Treceți la conținutul principal

Dragonul Rosu de Thomas Harris

Şi fiindcă trebuie să-mi ocup creierul şi cu lucruri mai serioase decât cele prezentate în postarea anterioară. Am decis să citesc nişte romane foarte lăudate, scrise de Thomas Harris. Până acum am citit doar "Dragonul Roşu" şi acum sunt absolut sigură că am să citesc toate cărţile de care voi face rost scrise de acest autor.
Cărţile de groază au asupra mea doar o stare de atenţie maximă la ce se întâmplă cu protagoniştii, nici decum frică, de aceea prefer să citesc acest gen decât să-l urmăresc, fiindcă pe ecran rareori îşi face efectul.
 Domnul Harris descrie cu amătunte cum s-a petrecut fiecare asasinat, ba chiar îi oferă criminalului câteva capitole, şi astfel discernământul operei nu are loc spre final prin prinderea asasinului şi descoperirea indentităţii sale, ci prin felul în care acesta este prins. A fost foarte interesant să citesc capitolele date, autor de luminează asupra motivelor criminalului, copilaria grea, abandonul, umilinţele. Dacă Thomas Harris a încercat să-mi provoace milă prin aceste capitole, însă mie nu mi-a provocat decât dezgust. Duc aici o paralelă cu penultimul roamn de groază citit. "Carrie" de Stephen King. Dacă spre sfârşitul acestuia în cap aveam doar un singur gând. Bravo, Carrie! Acum nu uita să-i omori si pe ei...". Carrie chiar şi înfăţişată doar în sânge, până la final, mi-a fost milă de ea şi mi-a părut rău că aşa s-a sfârşit totul. În "Dragonul Roşu" însă nebunia asasinului n-a făcut decât să-l prezine ca pe un personaj dezgustător ai cărui acţiuni sunt lipsite de logică. Şi pentru mine a continuat să rămână sub vechea sa poreclă "Zâna Măseluţa", pe de altă parte mi-a plăcut că autorul a făcut practic o paralelă invizibilă, dar palpabilă dintre Zâna Măseluţă şi Hannibal Lecter, ultimul mi s-a părut un geniu perfect al răului, dar tot un pămpălău, odată ce a fost prins, o să văd pe parcurs dacă îmi voi schimba părerea actuală despre dânsul. Acum citesc "Hannibal în spatele măştii" şi sunt un pic confuză, dar mă rog am citit doar primele şase pagini.
Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Sabia de sticla

Acum aproximativ doi ani am descoperit Red Queen, atunci nu i-am dat o recenzie tocmai pozitivă, cartea era slăbuță, cu personaje lipsite de culoare, plot ridicol și prea multă special teen dramă. Având acum 22 de ani, un job stabil, și aproape o facultate în spate, mă cam irită acest gen.


Unicul lucru care mi-a plăcut la Red Queen fusese coperta și gata, deci nu credeam că voi ajunge să citesc sequel-ul. Însă nu stiu cum am ajuns să pun mâna pe Sabia de Sticlă. Vai nu mă așteptam la asta! Cartea e chiar bună! Se vede că autoarea a depus ceva mai mult efort de data asta, descrierea e mai amplă, personajele mai prind ceva trăsături și plot-ul parca are sens. Desi nu sunt fana cărților dispotice, in care adolescenții speciali lupta cu o formă de guvernământ. Totuși trebuie să-i dau credit autoarei că nu s-a sfiit să-și păteze mâniile. Se întâmplă o groază de lucruri îngrozitoare nu doar în poveste și cu personajele. Nu există o graniță clară dinre bine și rău iar cei ce se vreau cavale…

Deci cum e vărsătorul?

Vărsător - asta sunt eu, conform unor reguli de nu-ştiu-cine scrise, fiindcă m-am născut într-un anumită perioadă de timp, şi tot conform acestor reguli alţi oamenii născuţi în aceeşi perioadă de timp au zile şi veţi identice cu a mele, mai mult avem şi o personalitate comună. Bineînţeles că dacă stai să priveşti lucrurile ca mine, pragmatic şi raţional, horoscopul te va amuza. Personalitatea oamenilor depinde de factori genetici şi sociali, nicidecum nu depinde de data naşterii tale sau de poziţia stelelor.
Totuşi îmi place din când în când să citesc descriile personalităţii vărsătorului, şi chiar găsesc asemănări. Aici am găsit nişte articole interesante, dacă sunteţi altă zodie, apăsaţi pe această frază, la sursa directă a articolului.
P.S Am conturat părţile pe care cred mi se asociază :)

Cum să recunoşti un nativ din Vărsător?

Destinul Bufonului

Nici nu pot găsi cuvintele potrivite cu care să încep recenzia, abia am terminat epilogul la Destinul Bufonului și încă nu realizez asta. Și cum aș putea spune ceva suficient de bun ca să arate dragostea mea față de seria asta? Mă iubesc cu ea timp de 3 ani și uite că am ajuns la volumul șase și dragostea mea e la fel de puternică (e cea mai lunga relație pe care am avut-o vreodată).
Destinul Bufonului e ultima carte din Triologia Omul Aramiu și a 6 cel urmează pe FitzChivalry, care e unul dintre cele mai  interesante personaje despre care am citit vreodată.  De la ultima carte pe care am citit-o, am cam uitat unele lucruri dar Hobb are talentul de a aminti subtil cititorului ce s-a petrecut cu un volum în urmă, fără să plictisească cititorul. Dacă în volumul anterior nu au fost prea multă acțiune, deja aici suntem răsplătiți pe deplin. Cartea e foarte mare tradusă în română a fost împărțită în două volume fiecare având câte 500+ de pagini, deci un deliciu pentru mine. Dacă în Bufonu…