Treceți la conținutul principal

Cartile despotice

Obişnuiesc să-mi petrec mult timp pe bloguri sau site-uri legate cumva de cărţi şi am observat, de altfel ca şi fiecare, un nou trend în publicaţii de peste ocean. Şi anume cărţile gen post-apocaliptic în care nu ştiu ce adolescenţi curajoşi şi bravi salvează omenirea. Da, da, e cam muuult tras de păr ideea asta. Şi tot, cum cred eu, a pornit de la Jocurile Foamei. S-ar fi gândit oamenii, dacă, Collins a făcut atâţia bani cu o carte ce are în prim plan un subiect despotic, ce ce nu să fac şi eu la fel, am World  pe calculator, cred că asta e suficient. Aşa a fost şi cu vampirii în cărţi şi filme, până şi acum se vând şi produc multe filme, seriale sau cărţi cu vampiri, fiindcă se cere. Mulţi susţin că e un fel de Twilight-mania, însă acestă carte a pornit doar vampirii spre o numită categorie de vârstă, în realitate lui Stoker şi Rice îi datorăm faptul că vampirii există şi sunt populari. Dar dacă cu vampirii îţi poţi permite să laşi imaginaţia să-şi facă de cap, făcând vampirii să arate şi acţioneze după bunul tău plac, într-o carte despotica trebuie să fii foarte atent la desfăşurarea acţiunii şi felul în care acesta este prezentată. E evident că ai nevoie de ceva cunoştinţe în politică, sociologie, istorie etc.
Am citit destule cărţi, a cărui acţiune are loc într-un viitor post-apocaliptic, şi foarte puţine dine ele s-au descurcat. Jocurile Foamei de Suzanne Collins, mi s-a părut reuşită, mai ales că pare realistică din unele aspecte, dependenţa(în special a nord-americanilor) de reality-show-ri. Ceea ce nu mi-a plăcut a fost spaţiul mărginit în care se petrece acţiunea. la începutul cărţii ni se spune că o mare parte din teritoriul vechei noastre planete a fost inudat sau distrus, şi atât, nici un detaliu în plus, toată lumea a dispărut numai americanii trăiesc, ce dracu s-a întâmplat cu puterea Europei? Cu imensa Asie? Deşerturile Africii, au fost şi ele inundate? Să nu uităm de insulele din Oceania, Australia. Ăsta a fost marele minus al cărţii, în Jocul lui Ender de Orson Scott Card, autorul ne explică nu detaliat, dar destul de bine ce e cu omenirea întreagă. Însă dacă Hunger Games, m-a enervat din ignoranţa autoarei faţa de restul lumii, altele pur şi simplu mi-au provocat dezgust total faţă de prostia unora. The Selection de Keira Cass, Eve de Anna Carey şi Vrajitor si Vrajitoare de James Patterson, cărţile astea toate trei sunt diferite, dar au atât de multe clişee în comun şi situaţi, personaje şi poveste lipsită de logică, încât dacă stau să mă gândesc sunt identice.The Selection: Deci o să încep cu prima, faptul că tot acţiunea romanului are cumva legătură cu o luptă între fete pentru inima prinţului unui nou stat din cer căzut, în timp ce sunt urmărite de toată ţara. Mi se pare o copiere exagerată după HG, şi un subiect total nerealist.Eve: Dacă Collins , are bunul simţ şi mai pomeneşte măcar într-o propoziţie de restul lumii, Carey nici măcar o aluzie, doar că a fost nu ştiu ce molimă, pe care nici un doctor în genetică n-a putut-o opri, şi astfel au fost exterminaţi circa 98% din populaţie(dacă nu mă înşel). Şi restul de 2% tocmai în America au nimerit, adică Noua Americă, în primul rând, subliniez, că autoarea nu prea cunoaşte istorie, dacă ar şti, atunci îi era cunoscut faptul că Europa, aşa micuţă cum e, a suferit de Moartea neagră prin anii 1300-1400, un vraci de atunci n-avea cunoştinţele elementare, ale unui student la medicină în primul curs din ziua de azi.


 Şi totuşi n-au murit chiar aşa de mulţi oameni, ca în carte. Mă îndoiesc că lumea poate atinge o cifră atât de mare în decesuri,  despre orice boală s-ar vorbi, mai ales că medicina a progresat atât de mult. Al doilea fapt care m-a făcut să râd, cât de dramatic n-ar fi descris autoarea peisajul, politica dusă de rege pentru creşterea natalităţii. Mai întâi se juca cu fetele de şcoala, şi apoi după ce absolveau le închideau într-o cameră ciudată unde le însărcinau cu fertilizare in vitro. Întrebarea mea este, de ce dracu să le înveţi diferite chesti, dacă tot ai decând să le foloseşti ca uter? Nu e mai bine dacă tot duci o politică atât de agresivă să le pui să nască îndată ce au menstruaţie, şi să le insufli asta, că e cea mai mare onoare să fi mama şi că e spre binele omenirii, decât să le faci o surpriză în noaptea absolvirii? Da, uneori şi eu mă sperii de gândurile mele. Ah, da, şi cine are grijă de atâţia bebe? Dacă într-u viitor cineva ar proceda exact ca în carte(mă refer la rege) atunci respectivul n-ar fi prea deştept. Ah da şi favorita este Vrajitor şi Vrăjitoare, am atâtea de spus despre cartea asta încât mă tem că n-o să mai apuc să dorm diseară, deci o să încerc să scriu cât mai succid. Nu ştiu cum a apărut un guvern care vânează vrăjitoare, exact ca-n secolul 17, şi importat, nu vânează vrăjitori experimentaţi adulţi, ci adolescenţi care habar n-au că sunt vrăjitori, păi da ăia sunt mai de de temut, mai groaznici. 

Se pare că lumea e total de acord cu asta, nimeni nu pare să se împotrivească, nici măcar părinţii, care ştiu că vor veni după copii lor, îi vor aresta şi tortura, dar n-au degând să facă nimic cu asta, nici măcar să-i preîntâmpine. Să-i înveţe ceva să poată şi ei să se apere, sau de ce nu să fugă? Nu ştiu cum alţii, dar părinţii mei, să ştie că urmeză să fiu arestată pentru că sunt vrăjitoare, ar face orice ca să mă protejeze, măcar m-ar învăţa câte ceva despre puterile mele. Băi, să ştiu că asta urmează să păţească un cunoscut de al meu, cu care am schimbat doar două cuvinte, aş avea bunul simţ să-l preîntampin. Însă părinţi celor doi fraţi din carte preferă să le facă o surpriză, şi-i lasă în plata domnului, că ce se poate întâmpla? Da, ei doi sunt şpeşel şi organizează o revoltă a puştanilor în închisoare, şi adulţii sunt pur şi simplu terorizaţi de nişte mucoşi ce fac scamatorii. Na, să spune că lumea urăşte atât de mult vrăjitorii şi le place să se uite cum sunt executaţi copii, asta în secolul 21, dar când însă-şi ideologul face vrăji chiar sub nasul tău, şi tu nu îţi pui nici măcar jumătate de semn de întrebare? E absolut ok, să căspeşti copii vrăjitori în timp ce tu eşti unul, o faci pentrucă ăăă.... F*ck logic, de aia. E ca şi cum Hitler ar fi fost evreu ar fi demonstrat-o în public şi totuşi ar fi dus până la urmă războiul. 

Am mai auzit de nişte cărţi la fel de geniale, cum că în viitor este interzis să iubeşti şi cineva alege cu cine să te căsătoreşti, sau că dispar adulţi şi rămân numai adolescenţii şi copii, bieţii fără net :). Mai este o carte Divergent, nu prea ştiu ce se întâmplă acolo, mulţi o laudă sper să-şi merite laudele, mie mi se pare ca subiectul n-are nici un sens, n-am citit-o ştiu doar din recenzii şi descrieri. Şi în sfârşit ajung la final, concluzia este simplă, astăzi oricine care are un pic de imaginaţie, sau minte cât să plagieze ceva, poate scrie o carte. Lucru tragic, eu personal cred că te apuci se scris ceva când nu numai ai o idee originală şi interesantă, ci şi un mesaj bun, o idee ce are să schimbe modul de a privi lucruile a cititorului, sau măcar să-i provoace plăcerea de a citi ceva bun.
Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Top rujuri magice

Poate nu știți dar pe lângă pasiunea mea pentru cărți mai am una... machiajul! De fapt sunt make-up artist calificat și licențiat, cu o colecție impresionantă de pensule, pudre, rimeluri, farduri și bineînțeles rujuri! Conform ultimului recensământ aveam în jur de 40, dar la fel ca și în cazul cărților am pierdut de mult orice legătură cu realitatea. Dar să fiu sinceră în ultimul timp nu prea mi-am cumpărat rujuri, and I need new babies!
Cum urmăresc multe vloguri beauty, sunt mereu la curent cu ultimile noutăți în materie de make-up. Deci am hotărât să fac un top cu rujuri neobișnuite care urmează să intre în familia mea, din păcate șansele ca să le găsesc în Moldova sau România sunt așa de mici încât îmi pun speranța doar pe e-bay și amazon, ceea ce bineînțeles înseamnă că mă va costa transportul mai mult decât produsul.
5 Peel off lipstick

Am deja unul, dar ideea din spatele acestui produs mi se pare atât de interesantă încât ar fi păcat să nu-i ofer un loc aici. Dacă nu aveți inst…

Destinul Bufonului

Nici nu pot găsi cuvintele potrivite cu care să încep recenzia, abia am terminat epilogul la Destinul Bufonului și încă nu realizez asta. Și cum aș putea spune ceva suficient de bun ca să arate dragostea mea față de seria asta? Mă iubesc cu ea timp de 3 ani și uite că am ajuns la volumul șase și dragostea mea e la fel de puternică (e cea mai lunga relație pe care am avut-o vreodată).
Destinul Bufonului e ultima carte din Triologia Omul Aramiu și a 6 cel urmează pe FitzChivalry, care e unul dintre cele mai  interesante personaje despre care am citit vreodată.  De la ultima carte pe care am citit-o, am cam uitat unele lucruri dar Hobb are talentul de a aminti subtil cititorului ce s-a petrecut cu un volum în urmă, fără să plictisească cititorul. Dacă în volumul anterior nu au fost prea multă acțiune, deja aici suntem răsplătiți pe deplin. Cartea e foarte mare tradusă în română a fost împărțită în două volume fiecare având câte 500+ de pagini, deci un deliciu pentru mine. Dacă în Bufonu…

Shogun

Nici nu-mi vine sa cred ca am terminat cu Shogun! Cum mi-a venit ideea strălucită să încep școala auto,  iar acum nu mai am încotro și învaț, ce sa faci?  Trebuie cineva să conducă colectia mea de automobile. Dar oricum cu chiu cu vai,  am terminat și cartea asta.    Și pot spune ca nu e nici pe departe o carte ușurică.  De la prima pagină pana la ultima e captivantă și complexă în același timp.  Se întâmplă o grămadă de lucruri cu o mulțime de personaje,  cărora cu greu le pronunți numele,  mai cu seamă să-i înțelegi.  Clavell a făcut o treabă minunata.  De mult nu am mai citit ceva atât de complicat și bine scris în același timp.  Povestea se bazează atât pe întâmplări istorice reale cat și personaje. Mereu am avut o fascinație pentru Japonia și tot ce e japonez.  Și citind acum câțiva ani Memoriile unei gheișe am înțeles mai bine cultură și poporul japonez, care este cu mult superioară celei europene. Iar cartea de față o confirma.  În mare parte se urmărește povestea lui Blacktho…