Treceți la conținutul principal

Ora vrajitoarelor

A trecut ceva timp de când n-am mai citit ceva de Anne Rice, acum câţiva ani, când i-am descoperit cărţile eram pur si simplu, total pasionată de lecturalor. Mă refer la seria "Cronicile vampirilor", unele cărţi din serie m-au marcat, şi puţine cărţi au avut acest efect asupra mea. "Interviu cu un vampir" şi "Vampirul Lestat" mi-au plăcut atât de mult încât şi astăzi din când în când le răsfoiesc şi de obicei după ce termin cartea renunţ să o recitesc, dar aceste două cărţi le-aş reciti cu păcere, însă am o memorie bună şi îmi amintesc ce se întâmplă acolo şi chiar dacă am uitat unele scene, pe parcurs mi le amintesc cu toate detaliile, şi eu nu pot să continui dacă ştiu ce va urma. Însă doar primele două volume din serie mi-au plăcut mult, deja parcă în coborâre deplină cărţile au început să-mi displacă. "Regina Damnaţilor" a fost ok, "Povestea Hoţului de trupuri" mi s-a părut punctul în care Lestat şi-a pierdut din farmec, de parcă ar fi fost în cădere liberă, nu m-a emoţionat de loc povestea, mai mult mi s-a părut că Lestat a devenit un pămpălău total care n-a învăţat nimic din lunga sa viaţa, şi când am crezut că mai rău de atât nu se poate am citit "Diavolul Memnoch", cartea care m-a enervat la culme şi am renunţat să mai citesc ceva de Rice.

Însă acum nu ştiu ce m-a apucat că am început să citesc Ora vrăjitoarelor, mi-a luat ceva timp să o termin , fiindcă e foarte mare, unele capitole descriu întâmplări ale personajelor secundare, şi sunt total aleatorii, lungi şi te plicitisesc, abia pe la jumatatea romanului m-am prins şi eu care-i treaba, şi când m-am apucat să o citesc cu tărie, brusc s-a terminat fără să înţeleg. Sfârşitul cărţii nu e propriu zis un sfrâşit, dar e unul. Păi nu ştiu cum eu am cartea în format electronic, poate nu-i completă, doar a rămas o groază de acţiune care abia se dezgheţa, personajele au început să capete contur, cartea şi-a prezentat povestea şi când mă aşteptam să citesc momentul culminat, s-a sfârşit. Ştiu că seria e formată din mai multe volume, nu ştiu exact cât, dar pun pariu că în următoarele lucrurile îmi vor fi mult mai clare, deci sper să dau de continuarea romanului pentru că m-a făcut tare curioasă. Nu mi-a plăcut întreg romanul cum a fost când citisem "Interviu cu un vampir", dar sunt destule lucruri care le-am savurat practic. Povestea a generaţii de vrăjitoare fiecare diferită şi cu personalitate, mi se pare cea mai buna parte a cărţii, mai ales descrierile  uimitoare despre arederea vrăjitoarelor pe rug, era atât de detaliată, încât aş fi putu jura că Anne Rice a fost martora unei astfel de execuţii. Şi când mă gândeam că unele femei au avut un astfel de sfârşit, na! în carte câteva protagoniste sunt într-adevăr vrăjitoare, dar în viaţa reală sunt femei şi bărbaţi care au suferit de pe urma inchiziţiilor şi a preoţilor fanatici, gândul ăsta mă face să construiesc maşina timpului, să călătoresc în trecut, şi să-i împedici pe oamenii de atunci să mai fie aşa de imbecili dându-le câte o biblie în cap fiecărui preot sau cretin care se bucura de execuţia unei persoane. Ah, Ştefan, o personă care a citit o mie de cărţi este o companie interesantă. Cine a citit în cel mai bun caz trei cărţi este o persoană cu adevărat periculoasă. Un citat din carte care mi-a plăcut, deci un scop pentru mine să devin o presoană foarte interesantă şi să citesc peste o mie de cărţi. Deci chiar acum mă apuc să-mi ating ţelul.
Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Sabia de sticla

Acum aproximativ doi ani am descoperit Red Queen, atunci nu i-am dat o recenzie tocmai pozitivă, cartea era slăbuță, cu personaje lipsite de culoare, plot ridicol și prea multă special teen dramă. Având acum 22 de ani, un job stabil, și aproape o facultate în spate, mă cam irită acest gen.


Unicul lucru care mi-a plăcut la Red Queen fusese coperta și gata, deci nu credeam că voi ajunge să citesc sequel-ul. Însă nu stiu cum am ajuns să pun mâna pe Sabia de Sticlă. Vai nu mă așteptam la asta! Cartea e chiar bună! Se vede că autoarea a depus ceva mai mult efort de data asta, descrierea e mai amplă, personajele mai prind ceva trăsături și plot-ul parca are sens. Desi nu sunt fana cărților dispotice, in care adolescenții speciali lupta cu o formă de guvernământ. Totuși trebuie să-i dau credit autoarei că nu s-a sfiit să-și păteze mâniile. Se întâmplă o groază de lucruri îngrozitoare nu doar în poveste și cu personajele. Nu există o graniță clară dinre bine și rău iar cei ce se vreau cavale…

Deci cum e vărsătorul?

Vărsător - asta sunt eu, conform unor reguli de nu-ştiu-cine scrise, fiindcă m-am născut într-un anumită perioadă de timp, şi tot conform acestor reguli alţi oamenii născuţi în aceeşi perioadă de timp au zile şi veţi identice cu a mele, mai mult avem şi o personalitate comună. Bineînţeles că dacă stai să priveşti lucrurile ca mine, pragmatic şi raţional, horoscopul te va amuza. Personalitatea oamenilor depinde de factori genetici şi sociali, nicidecum nu depinde de data naşterii tale sau de poziţia stelelor.
Totuşi îmi place din când în când să citesc descriile personalităţii vărsătorului, şi chiar găsesc asemănări. Aici am găsit nişte articole interesante, dacă sunteţi altă zodie, apăsaţi pe această frază, la sursa directă a articolului.
P.S Am conturat părţile pe care cred mi se asociază :)

Cum să recunoşti un nativ din Vărsător?

Destinul Bufonului

Nici nu pot găsi cuvintele potrivite cu care să încep recenzia, abia am terminat epilogul la Destinul Bufonului și încă nu realizez asta. Și cum aș putea spune ceva suficient de bun ca să arate dragostea mea față de seria asta? Mă iubesc cu ea timp de 3 ani și uite că am ajuns la volumul șase și dragostea mea e la fel de puternică (e cea mai lunga relație pe care am avut-o vreodată).
Destinul Bufonului e ultima carte din Triologia Omul Aramiu și a 6 cel urmează pe FitzChivalry, care e unul dintre cele mai  interesante personaje despre care am citit vreodată.  De la ultima carte pe care am citit-o, am cam uitat unele lucruri dar Hobb are talentul de a aminti subtil cititorului ce s-a petrecut cu un volum în urmă, fără să plictisească cititorul. Dacă în volumul anterior nu au fost prea multă acțiune, deja aici suntem răsplătiți pe deplin. Cartea e foarte mare tradusă în română a fost împărțită în două volume fiecare având câte 500+ de pagini, deci un deliciu pentru mine. Dacă în Bufonu…