Treceți la conținutul principal

Extraterestri exista

Influenţată de filmele cu acest subiect pe care le-am privit în ultimul timp, am decis sa scriu un articol despre extraterestrii. În primul rând vreau să spun că sunt extrem de sceptică, şi mă bazez pe zicală. Nu cred până nu văd. Şi nu, pentru mine nişte poze sau clipuri cu origine dubioasă nu reprezintă o dovadă, nu văd cum un lampion luat de vânt sau un avion sau elicopter luminat este dovadă că există o o specie inteligentă extra planetară.
Astăzi am un mare chef să fac cu ou şţi oţet acest subiect controversat, de aceea titlul are rol de pamfelt şi voi folosi fiecare mit legat de extraterestrii pe care-l cunosc ca să demonstrez cât lipsă de logică şi imaginaţie uimitoare au dat dovadă cei care au lansat aceste mituri.
În primul rând să ne gândim puţin la minunatele OZN-uri, construcţia lor pare miraculoasă, bineînţeles o tehnica avansată după care ele au fost proiectate. Nu contează că am cunoştinţe mediocre legate de spaţiu, dar ştiu fizica elementară şi în clasa cincea am învăţat un lucru numit gravitaţie şi nu trebuie să fiu mare fizician ca să-mi dau seama că structura farfuriilor zburătoare face imposibilă despărţirea ei de câmpul gravitaţional al oricărei planete. De multe ori am observat prin filme că acest vase, ce au fugit din chiuveta încărcată, se rotesc, ceea ce mă face să presupun că extratereştrii n-au sânge,  apoi cum altfel ar rezista rotaţiilor, sunt sigură dacă cineva are curajul şi se pune într-o centrifugă, ori va fi aruncat brutal din ea, ori nu a ieşi întreg de acolo.
Primăvara trecută(dacă nu mă înşel) am urmărit un documentar foarte interesant, nu-mi păsa că sunt singură acasă pe noapte şi că mai era si vineri 13, nefiind superstiţioasă am rămas foarte curioasă şi intrigată când după ce am apasat zeci de ori pe telecomandă am dat peste un post de televiziune dubios cu documentare retardate, am avut de mai multe ori ocazia să mă conving de acest lucru. Deci, nu aveam prea multe variante pe care să le aleg, aşa că am rămas la documnetarul ăla.
Chiar şi atunci când ignoram ştirile despre vreun OZN şi subiectul dat mă lăsa rece, totuşi am râs cu lacrimi până s-a sfârşit. Însă cam asta ar fi fost reacţia unui om la toate porcăriile ale expuse de vocea aia răguşită şi muzica de bas.
Documnetarul era despre apariţia obiectelor zburătoare neidetificate şi cele mai celebre cazuri de interacţiune dintr noi şi verzele spaţiale, cazul de la Roswell de anii 40 şi răpirile oamenilor, de către o civilizaţie care a inventat nave spaţiale dar a uitat de haine.
Erau foarte multe persoane care susţineau că au fost răpiţi, uni au scris şi o carte despre aventura spaţială, bineînţeles doar pentru a distribuii informaţiile. De aici am tras o concluzie atât de evidentă încânt irită prin evidenţa ei. Extratereştri au o slăbiciune pentru americani, dar nu-i putem învinui de rasism sau şovinism, doar sunt o specie superioară. :)
Revin la Incidentul din Roswell, sunt sute de de scriitori şi experţi în diferite domenii care afirmă sus şi tare că atunci a avut loc un accident şi extratereştrii au avut o aterizare forţată pe Pământ ceea ce le-a cauzat moartea, aceşti oameni fac seminare şi scriu în continuu câte o carte, bineînţeles nu fac asta gratuit.
Părerea acestor experţi este că guvernul american a ascuns acest caz ieşit din comun, de ce? Ei bine ca să evite o panică, nu ştiu cum vouă dar mie mi se pare o scuză cam deplasată, ce panică? Orice guvern cu mintea la cap ar fi spus informaţia imediat lumii întregi, na! s-au fi sinucis vreo câţiva crezând că-i sfârşitul alţi ar fi avut vreun atac de panică, dar până la urmă omenirea s-ar fi înpăcat cu ideea.
Şi de ce extratereştriii ţin neapărat să rămână ascunşi? Odată ce s-au compromis la Roswell? Normal ar fi să facă legătura cu noi, dacă tot răpesc specimentele noastre sunt sigură că dacă s-ar arăta prietenoşi. Oamenii ar împărţi cu bucurie toate cunoştinţele acumulate.
De ce s-ar ascunde, nu suntem noi o specie chiar atât de înapoiată, adică pe Lună au ajuns oameni, şi se fac planuri şi pentru Marte.
Şi de ce neapărat ei ar dori să ne acapareze, la ce le trebuie planeta asta infectă şi poloată? Deci să persupunem că ar dorii să ne cucerească, deci în loc să se plimbe admirând pajişti ar putea lua legătura cu noi, prefăcânud-se paşnici apoi după ce ne-ar studia tot armamentul şi ar căpăta încredere, ar putea atunci să ne subjunge şi să ne exploateze ca forţă de muncă. Sper că ne le-am dat nici o idee :)
Sfârşesc prin a adăuga, ştim cu toţii că Universul e infinit, că mai sunt miliarde de galaxii, nu mai vorbesc de sisteme solare , şi pe oriunde ar putea exista viaţă, totuşi, uităm că pentru formarea vieţi sunt necesare la fel miliarde de condiţii, atmosfera, planetei, temperatura, elemente chimice importante, viteza de rotaţie, sateliţii... şi aşa mai departe. Deci risc să presupun că Pâmântul e acel caz dintre miliarde, norocos să întrunească toate aceste condiţii.
Oricât de enervant e subiectul e tot odată şi deosebit de amuzant, de aceea savurez filme ca Star Trek, unde oamnii îşi arată egoismul şi de aceea doar ei apar în fiecare cadru şi sunt superiori într-o oare care măsură celorlanţi. Totuşi îmi plac efectele specilale ale ultimilor două filme, dar şi creativitate, specile de extratereştri care au o anatomie asemănătoare cu a omului, cred că dacă ar există o altă specie ne-terstră pentru a urca pe scara evoluţie ar avea nevoie de acestă anatomie.
Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Sabia de sticla

Acum aproximativ doi ani am descoperit Red Queen, atunci nu i-am dat o recenzie tocmai pozitivă, cartea era slăbuță, cu personaje lipsite de culoare, plot ridicol și prea multă special teen dramă. Având acum 22 de ani, un job stabil, și aproape o facultate în spate, mă cam irită acest gen.


Unicul lucru care mi-a plăcut la Red Queen fusese coperta și gata, deci nu credeam că voi ajunge să citesc sequel-ul. Însă nu stiu cum am ajuns să pun mâna pe Sabia de Sticlă. Vai nu mă așteptam la asta! Cartea e chiar bună! Se vede că autoarea a depus ceva mai mult efort de data asta, descrierea e mai amplă, personajele mai prind ceva trăsături și plot-ul parca are sens. Desi nu sunt fana cărților dispotice, in care adolescenții speciali lupta cu o formă de guvernământ. Totuși trebuie să-i dau credit autoarei că nu s-a sfiit să-și păteze mâniile. Se întâmplă o groază de lucruri îngrozitoare nu doar în poveste și cu personajele. Nu există o graniță clară dinre bine și rău iar cei ce se vreau cavale…

Deci cum e vărsătorul?

Vărsător - asta sunt eu, conform unor reguli de nu-ştiu-cine scrise, fiindcă m-am născut într-un anumită perioadă de timp, şi tot conform acestor reguli alţi oamenii născuţi în aceeşi perioadă de timp au zile şi veţi identice cu a mele, mai mult avem şi o personalitate comună. Bineînţeles că dacă stai să priveşti lucrurile ca mine, pragmatic şi raţional, horoscopul te va amuza. Personalitatea oamenilor depinde de factori genetici şi sociali, nicidecum nu depinde de data naşterii tale sau de poziţia stelelor.
Totuşi îmi place din când în când să citesc descriile personalităţii vărsătorului, şi chiar găsesc asemănări. Aici am găsit nişte articole interesante, dacă sunteţi altă zodie, apăsaţi pe această frază, la sursa directă a articolului.
P.S Am conturat părţile pe care cred mi se asociază :)

Cum să recunoşti un nativ din Vărsător?

Destinul Bufonului

Nici nu pot găsi cuvintele potrivite cu care să încep recenzia, abia am terminat epilogul la Destinul Bufonului și încă nu realizez asta. Și cum aș putea spune ceva suficient de bun ca să arate dragostea mea față de seria asta? Mă iubesc cu ea timp de 3 ani și uite că am ajuns la volumul șase și dragostea mea e la fel de puternică (e cea mai lunga relație pe care am avut-o vreodată).
Destinul Bufonului e ultima carte din Triologia Omul Aramiu și a 6 cel urmează pe FitzChivalry, care e unul dintre cele mai  interesante personaje despre care am citit vreodată.  De la ultima carte pe care am citit-o, am cam uitat unele lucruri dar Hobb are talentul de a aminti subtil cititorului ce s-a petrecut cu un volum în urmă, fără să plictisească cititorul. Dacă în volumul anterior nu au fost prea multă acțiune, deja aici suntem răsplătiți pe deplin. Cartea e foarte mare tradusă în română a fost împărțită în două volume fiecare având câte 500+ de pagini, deci un deliciu pentru mine. Dacă în Bufonu…