Treceți la conținutul principal

My guilty pleasures

Recunosc câte odată îmi place să îmi impersonific unele lucruri şi să mă obişnuiesc atât de mult cu ele încât devin parte din personalitatea mea. Aşa se întâmplă şi acum când influenţată de mediul în care trăiesc, de internet şi alte lucruri care au o oarecare legătură cu mine, observ dinamica personalităţii mele.

Eu şi poeziile... hmm În ultimul timp ca printr-o conspiraţie mondială, a trebuit să învăţ săptămânal câteva poezii, şi astfel a apărut o antipatie naturală faţa de ele. Nu îmi pasă cine le-a scris pur şi simplu le-am urât prin simpla lor existenţă iar creierul meu a refuzat categoric să le memoreze. Dar dacă stau să mă gândesc chiar îmi plac poeziile, nu acelea care mi se bagă pe gât. Şi aici deschid o paranteză, Eminescu subiect delicat dar o să risc, înţeleg că în timpul URSS nici vorbă nu era de Eminescu şi creaţia lui, şi imediat după independenţă au apărut sute de cărţi publicate aici, Eminescu a devenit un erou naţional un simbol... Înţeleg sincer, înţeleg de ce trebuie să-l studiem, tipul chiar a avut talent, dar timp de două luni, da! Două luni, e prea mult pentru mine, două luni în care sptămânal eram obligaţi să-i învăţăm câte o poezie, îmi venea să mă dau cu capul de pereţi. Eminescu nu e chiar genul meu de poet, dar îl toleram în numele lui, acum însă doar când îi mai aud numele simt o greaţă în stomac, abundenţă tot strică, poate chiar mai mult decât lispsa. 
Deci acum am devenit un hater convins a tuturor poeziilor de dragoste, nu văd o risipă mai mare de cerneală şi hârtie decât alta elogie scrisă unei iubite din liceu. Deci acum plăcerea mea vinovată e să fac mişto de aceste poezii, cel puţin îmi amuz colegele.

Nu ştiu de ce am început să mă consider cinefilă, şi asta nu e că mă uit la sute de filme cu premii Oscar şi Cannes sau pentru că cunosc regizori şi actori super talentaţii, da înntr-o oarecare măsură cunosc câţiva, dar la asta mă limitez totuşi, îmi face plăcere să mă consider o cinefilă fiindcă mă uit la videoclipuri de genul ăsta 
Şi ce nu a-ş zice chiar îmi dau seama când un actor joacă fals, văd deja multe greşeli din filme, totul datorită acestor emisiuni ca Honest Trailer . Aşa că până la urmă nu sunt inutile de loc, chiar te învaţă ceva şi eu apreciez ceea ce mă învaţă.
Da plăcerea mea vinovată e să găsec greselile şi să mă umflu în pene fiindcă le-am găsit.

Critica acţionează ca un carburat asupra narcisismului meu, ce pot să zic... Şi totuşi cât de mult nu mi-ar plăcea să cred că mă uit la lucruri bune de la care i-au ceva.  Aşa că îmi permit să consum şi produse nu chiar utile creierului meu, doar fiindcă sunt my guilty pleasures, vorbeam într-un articol despre Teen Wolf acum a căzut prea mult serialul şi am încetat să mă mai uit la el, deci pot renunţa fără remuşcări la ele, eu cred că e un semn bun.
Cam astea sunt, cred... ciudat cum am scris un articol din neant doar fiindcă simţeam nevoia să clănţănesc peste tastatură. Poate că şi blogul ăsta e într-un fel my guilty pleasure.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Moartea caprioarei de Nicolae Labis

Seceta a ucis orice boare de vant. Soarele s-a topit si a curs pe pãmânt.  A rãmas cerul fierbinte si gol. Ciuturile scot din fantana namol. Peste paduri tot mai des focuri, focuri, Danseaza salbatice, satanice jocuri.  Mã iau dupa tata la deal printre tarsuri, Si brazii mã zgarie, rai si uscati. Pornim amandoi vanatoarea de capre, Vanatoarea foametei în muntii Carpati. Setea mã naruie. Fierbe pe piatra Firul de apa prelins din cismea. Tampla apasa pe umar. Pasesc ca pe-o alta Planeta, imensa si grea.
Asteptam intr-un loc unde inca mai suna, Din strunele undelor line, izvoarele. Când va scapata soarele, când va licari luna, Aici vor veni sã s-adape Una cate una caprioarele.
Spun tatii ca mi-i sete si-mi face semn sã tac. Ametitoare apa, ce limpede te clatini! Mã simt legat prin sete de vietatea care va muri La ceas oprit de lege si de datini.
Cu fosnet vestejit rasufla valea. Ce-ngrozitoare inserare pluteste-n univers! Pe zare curge sange si pieptul mi-i rosu, de parca Mainile pline d…

Suge-o, Ramona!

Nu credeam că voi ajunge să citesc cartea asta vreodată, dar așa cum se întâmplă mereu și știți zicala "Nebănuite sunt căile Domnului." Acum 2-3 ani am ajuns blocată temporar  în București unde urma să fac o escală cu trenul, însă din pricina punctualității CFR-ului am ajuns sa pierd trenul și nevoită să aștept vreo două ore în gară pe următorul. Colindând netul am ajuns să citesc la un moment dat Suge-o, Ramona! Cum era în trend pe atunci, (dar e și acum) curioazitatea în echipă cu plictiseala a învins rațiunea și am citit și eu câteva capitole. Nu mi-au plăcut! Nu pot să spun că și cartea mi-a plăcut, acum că am terminat-o, dar mă rog era duminică și eu nu aveam ce face, și simțeam nevoia să citesc ceva lejer.
Ok, am câteva probleme cu cartea asta:
În primul rând autorul m-a preîntâmpinat încă de la început că nu are pretenția de a se numi un scriitor, dar dacă totuși a scris o cartea, a publicat-o și scoate bani de pe ea poate ar trebuii să revizioneze titlul. Și da, pri…

Ora vrajitoarelor

A trecut ceva timp de când n-am mai citit ceva de Anne Rice, acum câţiva ani, când i-am descoperit cărţile eram pur si simplu, total pasionată de lecturalor. Mă refer la seria "Cronicile vampirilor", unele cărţi din serie m-au marcat, şi puţine cărţi au avut acest efect asupra mea. "Interviu cu un vampir" şi "Vampirul Lestat" mi-au plăcut atât de mult încât şi astăzi din când în când le răsfoiesc şi de obicei după ce termin cartea renunţ să o recitesc, dar aceste două cărţi le-aş reciti cu păcere, însă am o memorie bună şi îmi amintesc ce se întâmplă acolo şi chiar dacă am uitat unele scene, pe parcurs mi le amintesc cu toate detaliile, şi eu nu pot să continui dacă ştiu ce va urma. Însă doar primele două volume din serie mi-au plăcut mult, deja parcă în coborâre deplină cărţile au început să-mi displacă. "Regina Damnaţilor" a fost ok, "Povestea Hoţului de trupuri" mi s-a părut punctul în care Lestat şi-a pierdut din farmec, de parcă …