Treceți la conținutul principal

Crima si Pedeapsa

Am avut eşuări serioase cu literatura rusă, după ce mi-am torturat cerebelul cu "Anna Karenina"(ori eram prea mică când citisem cartea, ori nu găsisem sensul ei) acum mă tem s-o recitesc fiindcă aş putea găsi aceleaşi personaje enervante şi plastice, cum mi le amintesc de când am citit-o, şi mă mir că am citit-o până la capăt, serios m-a enervat toate persoanjele din "Anna Karenina", şi cele cu moralitatea puerilă, şi cele cu mustrări de conştiinţa din cauza aceleiaşi moralitaţi. Apoi după o recomandare, m-am apucat de "Maestrul şi Margareta" de Bulgakov, la ce aşteptări aveam de la ea, m-a dezamăgit complet, mi s-a părut îngrozitor de plictisitoare, iar acţiunile Diavolului din care mi s-au părut lipsite de sens şi stupide, de altfel ca şi toate personajele, de altfel.
Şi uite când eram gata să cedez, m-am hotărât şi am luat de la bibliotecă "Crimă şi Pedeapsă". Şi pot spune sigur că Dostoievski se pricepe şi la construcţia personajelor şi subiectului. Cartea are pese 500 de pagini, dar mie mi-a părut incredibil de scurtă. Mi-a plăcut că autorul a lăsat persoanjele să filozofească, astfel am înţeles şi eu cam cu gândeau orăşenii din Petersburk pe atunci. Totuşi personajele nu m-au cucerit, ci povestea, Raskolnikov mi s-a părut nemernic şi nu prea inteligent, încă cu primele paginii i-au pus eticheta de un lenos făţarnic, şi nu am putut să i-o scot, sora lui pe de altă parte este o eroină, sigur că este. Cât de mult nu mi-aş iubi fratele eu n-aş fi în stare să fac nici jumătate din ceea ce a făcut Dunia pentru el, ea e la fel ca Sonia lipsită total de egocentrism şi gata să se sacrifice pentru persoanele pe care le iubesc. De aceea nu prea le-am avut la inimă înţelegând în adâncul sufletului  că eu nu aş fi ca ele niciodată.
Eh, doamnele din sec 19 şi în jos, cu moralitata lor!
Am mai avut de a face cu criminali prin cărţi, Hannibal Lecter şi Caelena, însă Raskolnikov nu seamănă nici cu unul dintre ei, ba e învăluit de remuşcări, ba nu se gândeşte decât la propria piele, ba devine filantrop, destul de confuz.

Totuşi vă recomand carte, e scrisă într-un mod matur fără ocolişuri şi bine formulată.

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Romantism penibil si feminismul mort

Răsofoind 'netul în ultimele luni, am observat promovarea cărţii  "Fluturi" de Irina Binder, am simţit că-i ceva putred la mijloc. După ce am căzut ca musca-n must, când era în trend  "Temă pentru acasă", sunt sceptică când vine vorba de cărţile prea lăudate. Aici sunt doar două variante ori e genială, ori genial de proastă. De aceea m-am informat puţin înainte s-o cumpăr(şi bine am făcut). Am găsit-o aici, primele 138 de pagini, şi dacă tot e gratuit de ce să nu citesc? Poate ca viaţa mea amoroasă e mai săracă decât a unor moluşte, dar oricum n-am înţeles care-i treaba cu dramele eroinei noastre.
Se prezintă ca o fată inteligentă, dar care face până şi o curcă să pară mai interesantă. Am dat peste clişeul asta în atât de multe cărţi, dar tot nu m-am obişnuit cu putoarea care o emană. *sigh* Dacă aş primi un leu de fiecare dat când am întâlnit, un gen de femme fatale, după care roiesc barbaţii ca muştele la miere (sau mai curând ca la r***t), aş avea vreo şapt…

Top rujuri magice

Poate nu știți dar pe lângă pasiunea mea pentru cărți mai am una... machiajul! De fapt sunt make-up artist calificat și licențiat, cu o colecție impresionantă de pensule, pudre, rimeluri, farduri și bineînțeles rujuri! Conform ultimului recensământ aveam în jur de 40, dar la fel ca și în cazul cărților am pierdut de mult orice legătură cu realitatea. Dar să fiu sinceră în ultimul timp nu prea mi-am cumpărat rujuri, and I need new babies!
Cum urmăresc multe vloguri beauty, sunt mereu la curent cu ultimile noutăți în materie de make-up. Deci am hotărât să fac un top cu rujuri neobișnuite care urmează să intre în familia mea, din păcate șansele ca să le găsesc în Moldova sau România sunt așa de mici încât îmi pun speranța doar pe e-bay și amazon, ceea ce bineînțeles înseamnă că mă va costa transportul mai mult decât produsul.
5 Peel off lipstick

Am deja unul, dar ideea din spatele acestui produs mi se pare atât de interesantă încât ar fi păcat să nu-i ofer un loc aici. Dacă nu aveți inst…

Mostenirea Ucigasa

După ce văzusem o recenzie referitoare la această carte, mi-am dorit s-o citesc. Având un subiect haios şi original, aveam mari aşteptări de la ea.
În primul rând e o carte pentru copii de până la 13 ani şi de aceea e foarte uşor de citit, totuşi pentru personaje mi s-a părut dialoguri cam plastice.
Cartea a început tumultos, însă a încetinit pe parcurs ca să explodeze spre sfârşit, pot spune sincer că chiar dacă mă pricep la intrigii literare,dar spre sfârşitul acestei cărţi Jones  a aruncat peste mine o funie încâlcită şi m-a lăsat să mă descurc cu asta. De aceea mi-a plăcut extrem de mult finalul, detalii de pe parcursul cărţii pe care eu la moment nu dădeam doi bani brusc au devenit importante.
Ce mi-a mai plăcut e relaţia dintre Lorelii şi Ovid, mi-a amintit oarecum de relaţia mea cu fratele meu, nu că noi încercăm să ne omorâm între noi (încă). Felul cum încearcă cei doi să se omoare, fără vreun motiv întemeiat, e retardat de genial, sau... genial de retardat... mă rog, a-ţi în…