Treceți la conținutul principal

Temă pentru acasă-recenzie

Am avut un conflict interior cu propria persoană să scriu sau nu recenzia la romanul dat, până la urmă mi-am luat inima în dinţi şi am considerat că trebuie s-o fac.
Chiar dacă citesc cărţi fantasy, lucru pe care eu personal îl apreciez cel mai mult la una, este valabilitatea în raport cu lumea reală, şi modul în care sunt construite personajele. N-am putut găsi asta în "Tema pentru acasă", la ce laude am auzit despre ea, aveam aşteptări mari, însă e o care supra-apreciată. O încercare eşuată de a introduce o poveste de dragoste într-o perioadă istorică tragică. Ştiţi atitudinea mea faţă de îndrăgostiţi incurabili, dar de data asta chiar nu am dorit să mă leg de ei.
Primul capitol este impresionat şi înduioşător, însă cum începe acţiunea, tot farmecul se spulberă.
Cel mai mult m-a enervat personajele principale, mai ales Maria, oh aş avea multe să spun acestei fete.
Şi atenţie spoilers
Fată ce abia termină liceul, (îndrăgostită de profesorul ei de română), care e deportat undeva în Siberia, pleacă după el imediat, fiindcă aşa de tare îl iubeşte, mama ei o lasă, că ce se poate întâmpla? Cam neverosimil mi se pare, ori mamei nu-i prea pasă ori e ceva putered la mijloc, mi-am spus eu când citisem partea asta. Însă nimic şocant nu a ieşit la iveală.
Maria e naiva(sa nu-i spun proastă)total lipsită de instictul de supraveţuire, se porneşte într-o călătorie pe alt continent cu un plan prostesc. Să fim serioşi alfabetul e mare, şi na. accept că îl iubeşte atât de tare încât se duce până în Siberia după el, dar fata aia nu gândeşte chiar deloc?
Cum? Dar cum să pregăteşti un plan de evadare fără cel puţin încă zece planuri în stoc? Stramtoarea Bering, o fi arătând de un centimentru pe hartă, dar în realitate e cu mult mai mare, imposibil de trecut în înot, periculos de trecut pe jos când e îngheţată şi planul cu barca e atât de instabil se pot întâmpla sute de lucrui pe drum şi în Alaska până ajung la civilizaţie. Cu ce să se hrănească cum să se apere de animalele sălbatice de acolo? Cum să se orienteze? Dacă ajung la civilizaţie de unde să ia bani? Atâtea detalii pe care amândoi le-au ignorat, vitale. Dacă le formulau, atunci romanul avea un sfârşit fericit, dar...
Să nu zic că Mihai mi-a plăcut mai mult, nu spun nimic despre totala lui lipsă de interes faţă de femei ce nu mi se pare plauzibil(uite că am spus), dar faptul că se îndrăgoşteşte într-o secundă, asta nu pot să ignor. În mod normal, orice bărbat real, ar lua-o la fugă, dacă o fată ce ţi-a fost elevă îţi mărturiseşte dragoste şi apoi scoate mâncare şi te anunţă că te însori în momentul dat cu ea.
  Şiii sfârşitul spoilers
Atâtea lacune au avut personajele încât au înghiţit povestea de altfel frumoasă. Cu filozofie despre umanitate în codniţii inumane. Găsiţi cartea pe Bestseller.md
Chiar mă simt prost că am criticat şi eu o carte de a noastră, însă când vine vorba îmi a exprima opinia nu pot să mint de fel. Totuşi pot recomanda cartea fetelor romantice, pentru cine caută o carte lacrimogenă şi sensibilă. Asta sigur nu sunt eu.

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Romantism penibil si feminismul mort

Răsofoind 'netul în ultimele luni, am observat promovarea cărţii  "Fluturi" de Irina Binder, am simţit că-i ceva putred la mijloc. După ce am căzut ca musca-n must, când era în trend  "Temă pentru acasă", sunt sceptică când vine vorba de cărţile prea lăudate. Aici sunt doar două variante ori e genială, ori genial de proastă. De aceea m-am informat puţin înainte s-o cumpăr(şi bine am făcut). Am găsit-o aici, primele 138 de pagini, şi dacă tot e gratuit de ce să nu citesc? Poate ca viaţa mea amoroasă e mai săracă decât a unor moluşte, dar oricum n-am înţeles care-i treaba cu dramele eroinei noastre.
Se prezintă ca o fată inteligentă, dar care face până şi o curcă să pară mai interesantă. Am dat peste clişeul asta în atât de multe cărţi, dar tot nu m-am obişnuit cu putoarea care o emană. *sigh* Dacă aş primi un leu de fiecare dat când am întâlnit, un gen de femme fatale, după care roiesc barbaţii ca muştele la miere (sau mai curând ca la r***t), aş avea vreo şapt…

Top rujuri magice

Poate nu știți dar pe lângă pasiunea mea pentru cărți mai am una... machiajul! De fapt sunt make-up artist calificat și licențiat, cu o colecție impresionantă de pensule, pudre, rimeluri, farduri și bineînțeles rujuri! Conform ultimului recensământ aveam în jur de 40, dar la fel ca și în cazul cărților am pierdut de mult orice legătură cu realitatea. Dar să fiu sinceră în ultimul timp nu prea mi-am cumpărat rujuri, and I need new babies!
Cum urmăresc multe vloguri beauty, sunt mereu la curent cu ultimile noutăți în materie de make-up. Deci am hotărât să fac un top cu rujuri neobișnuite care urmează să intre în familia mea, din păcate șansele ca să le găsesc în Moldova sau România sunt așa de mici încât îmi pun speranța doar pe e-bay și amazon, ceea ce bineînțeles înseamnă că mă va costa transportul mai mult decât produsul.
5 Peel off lipstick

Am deja unul, dar ideea din spatele acestui produs mi se pare atât de interesantă încât ar fi păcat să nu-i ofer un loc aici. Dacă nu aveți inst…

Mostenirea Ucigasa

După ce văzusem o recenzie referitoare la această carte, mi-am dorit s-o citesc. Având un subiect haios şi original, aveam mari aşteptări de la ea.
În primul rând e o carte pentru copii de până la 13 ani şi de aceea e foarte uşor de citit, totuşi pentru personaje mi s-a părut dialoguri cam plastice.
Cartea a început tumultos, însă a încetinit pe parcurs ca să explodeze spre sfârşit, pot spune sincer că chiar dacă mă pricep la intrigii literare,dar spre sfârşitul acestei cărţi Jones  a aruncat peste mine o funie încâlcită şi m-a lăsat să mă descurc cu asta. De aceea mi-a plăcut extrem de mult finalul, detalii de pe parcursul cărţii pe care eu la moment nu dădeam doi bani brusc au devenit importante.
Ce mi-a mai plăcut e relaţia dintre Lorelii şi Ovid, mi-a amintit oarecum de relaţia mea cu fratele meu, nu că noi încercăm să ne omorâm între noi (încă). Felul cum încearcă cei doi să se omoare, fără vreun motiv întemeiat, e retardat de genial, sau... genial de retardat... mă rog, a-ţi în…