Treceți la conținutul principal

Ucenicul asasinului recenzie

Cartea e despre un băieţel de şase ani care este dus de către bunicul lui, din partea mamei, la avanpost prinţului Verity, de aici, băiatul fără nume(fiindcă nu fusese botezat până atunci) nu-şi mai aduce nimic despre viaţa lui dinainte.
La început ignorat de toţi, apoi folosit în scopuri mârşave de către propriul bunic,(regele fiindcă tatăl lui era prinţul moştenitor), povestea lui Fitz e impresionantă.
Am citit cartea cu ceva timp în urmă însă abia acum mă apuc şi eu de recenzie. Am terminat-o relativ repede dacă se poate spune aşa, doar fiindcă aveam impresia că sfârşitul va fi promiţător. Şi nu m-am înşelat, chiar aşa a fost. De obicei evit cărţile scrise la persoana 1, şi nu ştiu cum de data asta am putut să nu fac comentarii răutăcioase legate de acest stil. Pentru că Robin Hobb nu s-a limitat de loc, chiar şi la o singură naratare şi la o acţiune(la început) nu prea mare, cartea e foarte bine scrisă.
 La început lent, cu pagini întregi în care Fitz descria ce făcea zilnic în cele mai mici detalii, fără o acţiune precisă, totuşi n-am putut să las din mână cartea, era de ajuns să citesc o pagină ca să rămân mână cu ea vreo câteva ore. Ca la sfârşit să fiu răsplătită cu răsturnării de situaţie, şi acţiune la maxim. Conflicte şi intrigi politice, luptă pentru putere şi supraveţuire "Ucenicul asasinului" este o dramă fără cuvinte lacrimogene, în care totul e clar fără multe cuvinte sau invers confuz cu descrieri de pagini întregi.
Îmi plac felul în care au fost descrise personajele şi relaţia lor cu naratorul, fiecrea interacţiune e comlexă şi cu subtext în spate. Complexă şi lentă, "Ucenicul asaninului" nu este o lectură pe care s-o continui cu sufletul ca gură, în e una captivantă.
Înţeleg modul de a gândi a lui Fitz şi situaţia în care se află, dar totuşi cum sunt neconformistă, n-am putut să mă împac cu ideea faţa de manifestarea lui la atacurile lui Regal şi a regelui, precum şi devotamentul orb faţa de ultimul, aş fi aprobat o altfel de reacţie, când el a fost înlănţuit.


Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Peter Hale

Si fiindca continui sa ma uit la Teen Wolf, am dat peste cateva poze cu personajul meu preferat, Peter Hale, dupa el e Stiles si Derek, dar Peter aduce sarcasmul si putina rautate serialului si asta chiar il face interesant.






















Temă pentru acasă-recenzie

Am avut un conflict interior cu propria persoană să scriu sau nu recenzia la romanul dat, până la urmă mi-am luat inima în dinţi şi am considerat că trebuie s-o fac.
Chiar dacă citesc cărţi fantasy, lucru pe care eu personal îl apreciez cel mai mult la una, este valabilitatea în raport cu lumea reală, şi modul în care sunt construite personajele. N-am putut găsi asta în "Tema pentru acasă", la ce laude am auzit despre ea, aveam aşteptări mari, însă e o care supra-apreciată. O încercare eşuată de a introduce o poveste de dragoste într-o perioadă istorică tragică. Ştiţi atitudinea mea faţă de îndrăgostiţi incurabili, dar de data asta chiar nu am dorit să mă leg de ei.
Primul capitol este impresionat şi înduioşător, însă cum începe acţiunea, tot farmecul se spulberă.
Cel mai mult m-a enervat personajele principale, mai ales Maria, oh aş avea multe să spun acestei fete.
Şi atenţie spoilers
Fată ce abia termină liceul, (îndrăgostită de profesorul ei de română), care e deportat un…

Ghidul autostopistului galactic

Nici nu mai știu de când m-am apucat de cartea asta. Cred că undeva la începutul lui ianuarie, dar cum aveam pe atunci sesiunea. Plus că cartea-i uriașă. Deci a fost destul de greu să mă lupt cu textul lung și încâlcit. Douglas Adams e un fel de Jonathan Swift al genului sci-fi. Nu poţi lua în serios cartea asta, dar e imposibil s-o ignori.
Sincer nu am crezut că o să-mi placă atât de mult, părea la început(de fapt și acum) un non-sens total.
Dacă la început, mai merge cum mai merge acțiunea cărții. Spre final, autorul rupe firul acținunii, îl încâlceste bine și-l aruncă peste cititor, să se descurece singur. De aia, am avut de câteva ori nevoia să recitesc pagini întregi pentru a înțelege, ce naiba se petrece. Adams e un trickster desăvârşit, lasă soarta unor personaje la voia întâmplării, parcă uitând de ele. De aceea pot doar face teorii ce s-a întâmplat cu ele. Așa puțin cartea m-a lăsat în ceață, lucrurile ce păreau deznodământul suprem al întregii cărți, și pe care parcă se baz…