Treceți la conținutul principal

Crown of Midnight recenzie

Am citit şi al doilea volum din seria Throne of Glass, şi atât de tare mi-a plăcut încât nu m-a împiedicat nici "turbulenţele" să o finisez, ieri în drum spre Chişinău, m-am apucat şi eu de ultimele două capitole, pentru care nu mai găseam timp. Nu ştiu sigur, dar foarte probabil am speriat ceilanţi pasageri când citisem ultima pagină. Fiidcă a avut un sfârşit incredibil.
 Dacă aş putea descrie cartea cu un singur cuvânt aş spune... hm... spectaculos şi asta încă spune puţine.
Volumul doi e mult mai bun decât primul, mai vast şi aprofundat, apar noi elemente se explică multe lucruri din prima carte, mi-a plăcut lupta politică dusă în acea lume, plină de intrigi şi alianţe secrete, grupări revoluţionare şi multe alte chestii întâlnite şi parlamentul nostru "drag". Alt punct forte, al cărţii au fost personajele, sunt la fel ca pionii de pe o tablă de şah, bine aranjaţi, şi au rolul său în naraţiune, nici unul nu este în plus, cât despre personajele principale, acestea au evoluat foarte mult, mai ales Caelena, care şi-a dezvăluit şi o latură sensibilă.
Iar acum, spoiler alert.
Vorbind despre Caelena, a fost cu adevărat badass, scenele în care acesta se lupta erau atât de intense încât le-am reciti şi după ce treminasem cartea. A demonstrat cu adevărat că e asasina Adarlanului, mai ales când nişte fraierii, evident nu prea inteligenţi, îl răpesc pe Chaol. Intrarea ei când îl salvează este epică.

 Şi totuşi, cu toate că, toată lumea ştie cât de badass e, atât Dorian cât şi Chaol, sunt exageraţi de protectivi cu ea, adică serios ea macelărea bişniţari, când ei încă se jucau cu săbii din lemn. Pe de altă parte sunt îngroziţi când ea face ceea ce e angajată să facă, până la urmă e asasină nu? Şi ei "Vai a o omorât, ce groaznic...!" "Cum a putut s-o facă",  "Nu-i fata pe care  am iubit-o." bla-bla-bla tra-la-la... doar e un asasin plătit, pe naiba, ce vă aşteptaţi s-o facă să-i ierte pentru bunătatea inimii? Ahhh... la naiba asta şi face...
Totuşi cartea a fost foarte bună, şi asta datorită Caelenei şi oscilaţie din naraţiune de la un personaj la altul. Motive pentru care ar trebuii sa citiţi seria? E distractivă, nu te consumă însă e perfectă pentru o lectură uşurică care se prinde de tine o sursă constantă de divertisment.
Acum abia aştept să citesc şi volumul trei al seriei, care încă nu a fost publicat, dar ce mă rog... am un pic de răbdare.
P.S. Puteţi citi prequel celor două volume aici

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Romantism penibil si feminismul mort

Răsofoind 'netul în ultimele luni, am observat promovarea cărţii  "Fluturi" de Irina Binder, am simţit că-i ceva putred la mijloc. După ce am căzut ca musca-n must, când era în trend  "Temă pentru acasă", sunt sceptică când vine vorba de cărţile prea lăudate. Aici sunt doar două variante ori e genială, ori genial de proastă. De aceea m-am informat puţin înainte s-o cumpăr(şi bine am făcut). Am găsit-o aici, primele 138 de pagini, şi dacă tot e gratuit de ce să nu citesc? Poate ca viaţa mea amoroasă e mai săracă decât a unor moluşte, dar oricum n-am înţeles care-i treaba cu dramele eroinei noastre.
Se prezintă ca o fată inteligentă, dar care face până şi o curcă să pară mai interesantă. Am dat peste clişeul asta în atât de multe cărţi, dar tot nu m-am obişnuit cu putoarea care o emană. *sigh* Dacă aş primi un leu de fiecare dat când am întâlnit, un gen de femme fatale, după care roiesc barbaţii ca muştele la miere (sau mai curând ca la r***t), aş avea vreo şapt…

Top rujuri magice

Poate nu știți dar pe lângă pasiunea mea pentru cărți mai am una... machiajul! De fapt sunt make-up artist calificat și licențiat, cu o colecție impresionantă de pensule, pudre, rimeluri, farduri și bineînțeles rujuri! Conform ultimului recensământ aveam în jur de 40, dar la fel ca și în cazul cărților am pierdut de mult orice legătură cu realitatea. Dar să fiu sinceră în ultimul timp nu prea mi-am cumpărat rujuri, and I need new babies!
Cum urmăresc multe vloguri beauty, sunt mereu la curent cu ultimile noutăți în materie de make-up. Deci am hotărât să fac un top cu rujuri neobișnuite care urmează să intre în familia mea, din păcate șansele ca să le găsesc în Moldova sau România sunt așa de mici încât îmi pun speranța doar pe e-bay și amazon, ceea ce bineînțeles înseamnă că mă va costa transportul mai mult decât produsul.
5 Peel off lipstick

Am deja unul, dar ideea din spatele acestui produs mi se pare atât de interesantă încât ar fi păcat să nu-i ofer un loc aici. Dacă nu aveți inst…

Mostenirea Ucigasa

După ce văzusem o recenzie referitoare la această carte, mi-am dorit s-o citesc. Având un subiect haios şi original, aveam mari aşteptări de la ea.
În primul rând e o carte pentru copii de până la 13 ani şi de aceea e foarte uşor de citit, totuşi pentru personaje mi s-a părut dialoguri cam plastice.
Cartea a început tumultos, însă a încetinit pe parcurs ca să explodeze spre sfârşit, pot spune sincer că chiar dacă mă pricep la intrigii literare,dar spre sfârşitul acestei cărţi Jones  a aruncat peste mine o funie încâlcită şi m-a lăsat să mă descurc cu asta. De aceea mi-a plăcut extrem de mult finalul, detalii de pe parcursul cărţii pe care eu la moment nu dădeam doi bani brusc au devenit importante.
Ce mi-a mai plăcut e relaţia dintre Lorelii şi Ovid, mi-a amintit oarecum de relaţia mea cu fratele meu, nu că noi încercăm să ne omorâm între noi (încă). Felul cum încearcă cei doi să se omoare, fără vreun motiv întemeiat, e retardat de genial, sau... genial de retardat... mă rog, a-ţi în…