Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din octombrie, 2014

A Song of Ice and Fire "final" epic

All seems lost as Jon lays bleeding in the snow, surrounded by traitors and cold. As the cold grew stronger, the traitors realize something is off - it's TOO cold. The Others attack in force. Ghost, being warged by Jon, defends his body while Melisandre performs a last-minute ritual to revive him. She kills Shireen as sacrifice and breathes fire into Jon's mouth, and he rises up, but not before avenging Shireen by plunging Longclaw into Melisandre's heart. Longclaw bursts into flame, revealing Jon Snow as Azor Ahai reborn. Meanwhile Stannis's forces smash the Boltons at Winterfell. Just as Stannis revels in his victory, Wyman Manderly buries a hatchet in his back and the northerners defeat the rest of Stannis's host. With the Boltons defeated and on the run, it is time to implement the Grand Northern Conspiracy. The northmen head to the Wall where they find Azor Jonhai leading a repentant Night's Watch against the Others. "Not yet, Jon," they say, &q…

Personaje epice

Acum mi-a venit brusc o ideie, să scriu despre, personajele epice pe care le-am adorat, atât din cărţi cât şi în seriale şi filme. Să fiu sinceră sunt o mulţime, aşa că dacă omit unul revin mai târziu.
Toph este personajul meu preferat din Avatar: Last Airbender. Sunt încă fana serialului animat, chiar dacă amuş am 20 de ani. Chiar dacă e un serial pentru copii, scriitorii serialului şi-au pus encefalul la treabă şi au creat personaje cu mult mai complexe de cât te puteai aştepta de la un serial animat. Iar Toph transpiră epicness(la propriu), chiar dacă e o fetiţă oarbă, e un badass definit, puternică fizic şi psihic. O ador pentru puterea ei, sinceritatea extremă, pentru faptul că nu se plânge de condiţia în care se află şi duritatea pe care o invidiez.
Loki iubesc supereroii, dar mai mult ca supereroii iubesc villanii. În timp ce majoritatea dintre antagoniştii sunt într-un fel scuzaţi de către film pentru "răutatea" lor(ex, toţi villanii din Spider-Man). Loki este diferit…

Eroi uitati

Fiecare ţară îşi are oamenii de valoare, şi e şi normal să-i promoveze. De aceea mare mi-a fost mirarea când ieri, am aflat, că mare mândrie din Petroşani este un manelist, a cărui nume, deja din mândrie proprie am refuzat să-l memorez.
Tocmai mergeam spre monumentul unui general român, căzut în luptă chiar pe Valea Jiului, de aceea indignarea mea a luat ceva proporţii.
Sunt deja 98 de ani de la moartea eroului, Ion Dragalina, asta nu scuză faptul, că e trecut în oblivion. În timp ce eram prin defileu, admirând peisajul, pentru care a meritat să-mi congelez oasele, fiind ca de obicei cea mai tăcută persoană din grup. Cufundată  gândurile mele filozofiece ale unui geniu neînţeles, despre umanitatea pierdută. Normal că imaginaţia mi-a jucat festa şi  Godzila a  apărut din ceaţa munţilor. Dar s-au spulberat toate ideile mele vendeta, la fel de repede ca şi oboseala mea.

Chiar dacă am îngheţat cum n-am îngheţat niciodată, şi cam pe la jumătatea excursiei nu mai avem chef de nimic, nu am …

Am sa scriu o carte...

De fapt, am să scriu două, și mai concret m-am apucat să le scriu de ceva timp.

Mulţi din prietenii mei, la vârsta asta, nu știu ce vor să facă cu viața lor. Eu mereu am știut, sau mai precis am știu în clasa șaptea, când brusc, m-am hotărât că voi fi scriitoare. A fost o realizare simplă, când mi-am dat seama că ar trebui să distribui poveștile ce mi se înfiripau în minte, altfel îmi va exploda capul. De atunci am scris ceva povestioare, citite excluziv de un cerc restrâns de persoane. Am primit feedback-uri pozitive, dar totuși, n-am putut să înfrâng cel mai aspru critic, eu însumi. Chiar dacă o parte narcisistă a mea este foarte mândră de realizările mele, o parte pragmatică din mine știe că mai am mult de lucrat.

Și mai am un inamic mare, plictiseala, brusc mă pot plictisi de povestea la care lucrez. În trecut am renunțat la multe idei doar fiindcă m-au plictisit, sau nu mi s-au mai părut la fel de bune ca la început. Dar acum vreau să duc lupta asta până la capăt, vreau să scriu…

Gradina uitata

Am cumpărat cartea asta la târgul librărilor în Chişinău(parcă așa era evenimentul dat). Am intuit că e promiţătoare, și n-am vrut să o las să strângă praful acasă, așa că am luat-o cu mine până Petroşani. Bineînţeles oamenii și-au luat de acasă lucruri stric necesare, dar mie nu mi-au încăput banalităţi printre cărţile pe care le-am îndesat în valiză.
Și deci încep recenzia spunând cât de extraordinare e cartea asta. După ce Martin mi-a terorizat creierul cu Dansul Dragonilor, aveam nevoie de o carte diferită de universul fantasy.
Și cum cartea promitea mistere de familie, trădări, personaje dubioase și secrete, părea ideală. Și într-adevăr e perfectă! Am găsit acelaşi știl îndrăgit de mine la cărțile lui GRRM, ca acţiunea să alterneze de la un personaj la altul. Mi-a plăcut că Morton nu s-a concentrat pe un singur personaj, ci a împletit un frumos roman, cu o mulțime de fire narative. Și partea ce-a mai tare e că fiecare personaj are acțiunea plasată într-un anumit timp, începând c…

Cantec de Gheata si Foc

Am terminat seria Cântec de gheaţa si foc. Mi-a luat ceva cei drept dar am terminat-o, şi a meritat fiecare secundă petrecută în compania cărţilor lui Martin. N-am mai scris eu recenzie pentru fiecare carte în parte, fiindcă: Nu mai ştiu cum s-o laud, şi pur şi simplu n-am putut să mă dezlipesc de carte că să revin la tastatură.
Am citit ceva cărţi bune la viaţa mea, cărţi ce sunt ridicate în slăvi de geniale ce sunt. Dar acum toate îmi par simpliste. Autorii ca Rebreanu, Austen, Dostoievski sau alţi clasici cunoscuţi, se concentrează de cele mai multe ori pe un singur personaj, maxim pe două, în timp ce Georgilică, crează o sumedenie de comploturi, intrigi şi personaje. Sunt o grămadă de fire narative, interacţiuni dintre personaje sale, vezi cum fiecare a evoluat. Şi mai cu seama fiecare are o personalitate complexă, ambiguă şi NU POŢI, da nu poţi măcar prezice ce dubioşenii o să-i mai treacă lui Martin prin cap.
Am mai spus undeva pe aici că o carte bună e scrisă de personaje, şi …

I am gonna die alone?

Ascultând melodia asta, tot aud citatul care sună aşa. "Oh God I am gonna die alone!". Şi din întreg cântecul(care-i superb apropo) fraza asta pare să coincidă cu starea în care mă aflu. Acum fără panică(în caz în care chiar vă pasă de mine) nu sunt într-o depresie şi nici nu sunt la moment singuratică. Începând facultatea, am cunoscut o grămadă de oameni şi mi se pare o tâmpenie să mă simt singură, chiar dacă sunt, dar nu să vă povestesc eu acum despre banala mea viaţa amoroasă care e mai simplistă decât a unei fete de doisprezece ani.

Vreau pricep de ce simt aşa. Şi cum asta e unicul loc unde sunt sinceră până la absurd, o să încep să descâlcesc cei cu mine.
 1 Mă uit la oamenii cu privirea încruntată, sunt un fel de grumpy cat în variantă umană, acum să mă justific. Nu o fac intenţionat, pur şi simplu mă abat gânduri filozofice despre problemele umanităţii, şi nu pot să zâmbesc. E prea naşpa lumea nu eu.
2 Sunt cea mai tăcută persoană dintr-un grup ce discută. Asta nu ma…