Treceți la conținutul principal

Ignorantii perfecti

Iognoranți, asta suntem noi, ne descurcăm atât de bine cu funcţia asta, încât definim la perfecţie cuvântul dat.
Urăsc să-mi tratez blogul în acest fel, scriind articole politice, dar chiar nu pot să mă controlez acum. Suntem în plină campanie electorală, și cum eu mă aflu la moment în România, pot spune că sunt prinsă între două campanii, de parcă una nu-mi ajungea.
Politică, prin definițe de mai murdară ca o baie publică, și asta spune multe. De aceea înţeleg sincer oamenii care nu vor să aibă nimic de a face cu ea. Dar când spui: dă-i dracu de vot... Mi se pare o ipocrizie incredibilă.

Conform fascinantei noastre clase politice și a sistemului electoral, votul tău va fi împărţit frumos învingătorilor în cazul în care n-ai ai votat. Și cine la noi i-a mereu majoritatea voturilor? PCRM! Poti să fii cel mai mare anti-comunist, să-l urăști pe Voronin și pe toți de teapa lui. Dar, în momentul în care nu ai mers la vot, e ca și cum i-ai votat, surprinzător nu!?
De aia, oameni buni, eu o să merg să votez, chiar dacă voi da vreo 20 de roni, din bursa mea săracă, și n-am nici un favorit electoral, eu voi vota. Pentru că nu vreau să trec Prutul la fel cum trec Nistru, pentru că nu vreau o uniunea asiatică despotică.
Nu sunt naivă, și n-am idei romantice legate de ce va urma, dar prefer să știu că măcar am contribuit cu ceva, Cât de nesemnificativ va fi votul meu, prefer să pun ștampila pe tot biletul și să ştiu că votul meu nu se va lua în calcul, deci nu va fi dat cuiva după alegeri.
Voi merge la vot, chiar dacă va trebui, să mă duc în alt oraș, pierzând banii și timpul meu.
Fiindcă se pare guvernul nostru iubit, nu-i pasă dacă noi putem vota sau nu, cu toate că de noi depind dacă își mai păstrează locul pe fotoliu comod.
Într-un final mergeţi oameni buni și votați, dacă sunteți în țară va fi mai ușor, e mai greu pentru noi, cei de peste hotare.
Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Ultima romantica Regina Maria

 Există un singur bărbat în România și acela e Regina.Contele Charles de Saint-Aulaire

Am un respect foarte mare pentru familia regală a României, însă pentru Regina Maria am o deosebită admirație și dragoste. Era foarte frumoasă, loială inteligentă și cam narcisită, e una din sursele inspiarției mele, confruntată cu cruda realitatea ea totuși a păstrat romantismul unic. De aceea să citesc biografia ei a fost plăcerea supremă. O carte foarte bine scrisă, mi-a plăcut că fiecare capitol începea cu un mic citat, de exemplu. Românii nu sunt o națiune ci sunt o profesieOtto Von Bismarck.

Cartea începe cu nașterea până la decesul reginei, oferind totuși detalii pre și post.
Chiar dacă știam de la școală activitatea familei regale românești în anii primului război modial și după Marea Unire. Nu știam câtă muncă și efort a depus Maria pentru a asigura integritatea graniților țării sale. Cel mai mult mi-a plăcut la cartea asta evoluția vizibilă a Mariei. În adolescență, datorită influenței mame…

Top rujuri magice

Poate nu știți dar pe lângă pasiunea mea pentru cărți mai am una... machiajul! De fapt sunt make-up artist calificat și licențiat, cu o colecție impresionantă de pensule, pudre, rimeluri, farduri și bineînțeles rujuri! Conform ultimului recensământ aveam în jur de 40, dar la fel ca și în cazul cărților am pierdut de mult orice legătură cu realitatea. Dar să fiu sinceră în ultimul timp nu prea mi-am cumpărat rujuri, and I need new babies!
Cum urmăresc multe vloguri beauty, sunt mereu la curent cu ultimile noutăți în materie de make-up. Deci am hotărât să fac un top cu rujuri neobișnuite care urmează să intre în familia mea, din păcate șansele ca să le găsesc în Moldova sau România sunt așa de mici încât îmi pun speranța doar pe e-bay și amazon, ceea ce bineînțeles înseamnă că mă va costa transportul mai mult decât produsul.
5 Peel off lipstick

Am deja unul, dar ideea din spatele acestui produs mi se pare atât de interesantă încât ar fi păcat să nu-i ofer un loc aici. Dacă nu aveți inst…

Mostenirea Ucigasa

După ce văzusem o recenzie referitoare la această carte, mi-am dorit s-o citesc. Având un subiect haios şi original, aveam mari aşteptări de la ea.
În primul rând e o carte pentru copii de până la 13 ani şi de aceea e foarte uşor de citit, totuşi pentru personaje mi s-a părut dialoguri cam plastice.
Cartea a început tumultos, însă a încetinit pe parcurs ca să explodeze spre sfârşit, pot spune sincer că chiar dacă mă pricep la intrigii literare,dar spre sfârşitul acestei cărţi Jones  a aruncat peste mine o funie încâlcită şi m-a lăsat să mă descurc cu asta. De aceea mi-a plăcut extrem de mult finalul, detalii de pe parcursul cărţii pe care eu la moment nu dădeam doi bani brusc au devenit importante.
Ce mi-a mai plăcut e relaţia dintre Lorelii şi Ovid, mi-a amintit oarecum de relaţia mea cu fratele meu, nu că noi încercăm să ne omorâm între noi (încă). Felul cum încearcă cei doi să se omoare, fără vreun motiv întemeiat, e retardat de genial, sau... genial de retardat... mă rog, a-ţi în…