Treceți la conținutul principal

Frustrari...

Cum am spus un mean article de zile mari. S-au adunat ceva frustrări și le voi vărsa cu plăcere perversă pe săracul meu blog. So... let's begin.
Am trăit până nu de mult cu iluzia, că dacă voi respecta toate regulile impuse de mentalitatea societăţii, voi fi cumva eventual recompensată. Mda...
Am fost de mică, fetița cuminte și ascultatoare, dar vai, cu toată modestia am fost fica perfectă.
Well, I'm totally nerd! Chiar dacă, am o dantură perfectă și vedere desăvârșită. Dar, chiar așa, încercând să fiu perfectă și să mulțumesc pe toată lumea, am înțeles că e inutil. Nu poți fi în grațiile tuturor ori cât ai vrea.


“So many vows… they make you swear and swear.Defend the king. Obey the king. Keep his secrets. Do his bidding. Your life for his. But obey your father. Love your sister. Protect the innocent. Defend the weak. Respect the gods. Obey the laws. It’s too much. No matter what you do, you’re forsaking one vow or the other.”

Spre exemplu, am auzit de vreo sută de ori opinia comună a băieților legată de machiaj. Eu, ca make-up artist cu acte în regulă, mă tot satur să lupt cu morile de vânt. Da, sunt de acord că mai mult de jumătate din machiajele, care sunt acum în vogă, sunt porcării, și că plus multe fete nu știu să se machieze corect. Dar de parte de asta să ceri ca o fată să fie "naturală", ar fi cea mai idioată cerinţă, gândiți-vă puţin, ce ar implica starea dată. Că ca să fim oneşti, și parcă tindem să fim așa, natural e și părul de pe picioare. Eu recunosc, că mă machiez, mai mult decât se observă, pentru că mă duce capul cum, și pentru că pur și simplu asta-i ritualul meu de dimineaţă, cappuccino+make-up. Dar sunt alte fete, care posteaza selfie-uri cu #nomakeup, chiar dacă se vede clar că are gene false, vreo trei straturi de luciu de buze și un fond de ten în nuanţă greşită. Amuzant e faptul că inutil tind să-și facă fața cât mai frumoasă, când 99% din ce vede un băiat la o fată, e fundul.

Ahhh... legat de băieţi. My revenge just begins, muhaha!  
Nu știu de ce, majoritatea(dacă nu toți) masculilor cred că toate fetele ar fi la fel, sau cel puțin se împart strict în două categorii ușuratice și înfumurate. Că automat dacă porţi un ruj roșu, sau o fustă mai scurtă, sau pur și simplu te aranjezi și ai grijă de tine, devii în ochii lor curvă și pițipoancă. Dar, nu băieţii vor fete de astea cuminţi, ce se îmbracă relativ modest, dar nici cu ele nu merge treaba sunt prea... cuminţi, și timide, așa că automat se întorc la prima variantă, ele sunt mai deschise... spre interpretării.
De asemena în mintea mărginită a unor băieţi, care cred că achiziționarea unei mașini reprezită atuul cel mai mare de agățat. Că e de ajuns doar odată să claxoneze în direcția mea, în timp ce ascultă(în cel mai bun caz) muzică pop. Eu ar trebuii să fiu foarte impresionată, ba mai mult chiar flatată, că am fost luată în seamă. Iar dacă îl ignor și îmi văd de drum, sunt o mironosiță, de aia cu nasul pe sus.
 Însă cel mai enervat lucru este că, dacă unele fete apreciază mașina și buzunarul ca cele mai mari calități, automat toate fetele sunt așa. Iar dacă nu recunoști asta, ești o ingrată. Pfff...
La ce-mi trebuie mie mașină, am picioare frumoase fiindcă merg mult pe jos, și intenționez să le păstrez așa.
Dar cel mai penibil este când, bat apropouri penibile cu de genu: "Arați ca viitoarea mea soție". De parcă eu m-am născut ieri și scopul meu suprem în viața e să mă mărit. 
Genul ăsta de replicii, mă fac să mă încui în frigider, unde nu știu de ce, am sentimentul de siguranță. Da, poate replicile astea patetice, le-ar putea impresiona pe niște fetițe de treișpe ani, dar nu pe mine. I'm an abomination, and I know it
Știi la fel de bine ca tine, ca măritișul e visul fetelor și spaima băieților. Atunci de ce tot încercăm să ne amăgim unii pe alții. Fetele, la douăzeci de ani, se viseză în rochie albă, băieţii, la aceeași vârstă, le visează oricum, dar sigur nu îmbrăcate. 

De sunt tot atât de frustrată? Fiindcă tot mi se pun etichete, care n-au nici o tangență cu mine, și degeaba mă enervez de fiecare data. Sau și mai rău încerc să mă modelez după tipul comun. Ei bine mi-am pus și eu un scop în viața: nu am să ma mai schimb. Sunt un nerd, narcisist, cu personalități multiple aranjat tot într-un ambalaj frumos. Așa că sigur o să mor singură. Hmm... Cel puțin m-am împăcat cu ideea.


Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Peter Hale

Si fiindca continui sa ma uit la Teen Wolf, am dat peste cateva poze cu personajul meu preferat, Peter Hale, dupa el e Stiles si Derek, dar Peter aduce sarcasmul si putina rautate serialului si asta chiar il face interesant.






















Temă pentru acasă-recenzie

Am avut un conflict interior cu propria persoană să scriu sau nu recenzia la romanul dat, până la urmă mi-am luat inima în dinţi şi am considerat că trebuie s-o fac.
Chiar dacă citesc cărţi fantasy, lucru pe care eu personal îl apreciez cel mai mult la una, este valabilitatea în raport cu lumea reală, şi modul în care sunt construite personajele. N-am putut găsi asta în "Tema pentru acasă", la ce laude am auzit despre ea, aveam aşteptări mari, însă e o care supra-apreciată. O încercare eşuată de a introduce o poveste de dragoste într-o perioadă istorică tragică. Ştiţi atitudinea mea faţă de îndrăgostiţi incurabili, dar de data asta chiar nu am dorit să mă leg de ei.
Primul capitol este impresionat şi înduioşător, însă cum începe acţiunea, tot farmecul se spulberă.
Cel mai mult m-a enervat personajele principale, mai ales Maria, oh aş avea multe să spun acestei fete.
Şi atenţie spoilers
Fată ce abia termină liceul, (îndrăgostită de profesorul ei de română), care e deportat un…

Ghidul autostopistului galactic

Nici nu mai știu de când m-am apucat de cartea asta. Cred că undeva la începutul lui ianuarie, dar cum aveam pe atunci sesiunea. Plus că cartea-i uriașă. Deci a fost destul de greu să mă lupt cu textul lung și încâlcit. Douglas Adams e un fel de Jonathan Swift al genului sci-fi. Nu poţi lua în serios cartea asta, dar e imposibil s-o ignori.
Sincer nu am crezut că o să-mi placă atât de mult, părea la început(de fapt și acum) un non-sens total.
Dacă la început, mai merge cum mai merge acțiunea cărții. Spre final, autorul rupe firul acținunii, îl încâlceste bine și-l aruncă peste cititor, să se descurece singur. De aia, am avut de câteva ori nevoia să recitesc pagini întregi pentru a înțelege, ce naiba se petrece. Adams e un trickster desăvârşit, lasă soarta unor personaje la voia întâmplării, parcă uitând de ele. De aceea pot doar face teorii ce s-a întâmplat cu ele. Așa puțin cartea m-a lăsat în ceață, lucrurile ce păreau deznodământul suprem al întregii cărți, și pe care parcă se baz…