Treceți la conținutul principal

O toaleta a la Liz Taylor

Da, încă o recenzie și iarăşi după o carte Rodica Ojog-Brașoveanu, surpriza-i că mai vine o recenzie după aceeași autoare în scurt timp. Mda, am fost harnică în ultima vreme . După setea provocată de .Necunoscuta din congelator, simțeam nevoia să mai citesc ceva de la aceeași autoare.

Când o citești pe Rodica Ojog Brașoveanu e ca și cum ai bea un pahar de șampanie; spumos amărui și elegant, de aceea șimți necesitatea de a mai servi unul și încă unul... Așa o să ajung alcoolică.
Plus că O toaleta a la Liz Taylor e cu Melania, yeah, Melania Lupu, o ador pe bătrânica aia.
Cine a auzit de Rodica, trebuie să fi azuit și de excentrica Melania. O bătrânică extrem de inteligentă, care-i place să mai sfideze legile provocând sau participând direct sau indirect la crime organizate în care sunt implicate obiecte de artă. Farmecul Melaniei este că îi place să o facă pe prostuța și duce de cele mai multe ori oamenii în eroare, manipulându-i discret. Fără să vreau sau de mai defapt premeditat am ajuns să-i ”împrumut” din caracteristici, îmi place și mie păcălesc câte odată, la moment nu e un obicei, dar cine știe...
Mai sunt încă trei cărți pe care nu le-am citit, așa mai vrea să fie o mie, n-am să mă plictisesc niciodată să citesc ce a mai făcut Melania. Pur și simplu o ador!
“Scopul existenței fiecărui individ este plăcerea și cine o contestă ori e ipocrit, ori imbecil.”

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Sabia de sticla

Acum aproximativ doi ani am descoperit Red Queen, atunci nu i-am dat o recenzie tocmai pozitivă, cartea era slăbuță, cu personaje lipsite de culoare, plot ridicol și prea multă special teen dramă. Având acum 22 de ani, un job stabil, și aproape o facultate în spate, mă cam irită acest gen.


Unicul lucru care mi-a plăcut la Red Queen fusese coperta și gata, deci nu credeam că voi ajunge să citesc sequel-ul. Însă nu stiu cum am ajuns să pun mâna pe Sabia de Sticlă. Vai nu mă așteptam la asta! Cartea e chiar bună! Se vede că autoarea a depus ceva mai mult efort de data asta, descrierea e mai amplă, personajele mai prind ceva trăsături și plot-ul parca are sens. Desi nu sunt fana cărților dispotice, in care adolescenții speciali lupta cu o formă de guvernământ. Totuși trebuie să-i dau credit autoarei că nu s-a sfiit să-și păteze mâniile. Se întâmplă o groază de lucruri îngrozitoare nu doar în poveste și cu personajele. Nu există o graniță clară dinre bine și rău iar cei ce se vreau cavale…

Deci cum e vărsătorul?

Vărsător - asta sunt eu, conform unor reguli de nu-ştiu-cine scrise, fiindcă m-am născut într-un anumită perioadă de timp, şi tot conform acestor reguli alţi oamenii născuţi în aceeşi perioadă de timp au zile şi veţi identice cu a mele, mai mult avem şi o personalitate comună. Bineînţeles că dacă stai să priveşti lucrurile ca mine, pragmatic şi raţional, horoscopul te va amuza. Personalitatea oamenilor depinde de factori genetici şi sociali, nicidecum nu depinde de data naşterii tale sau de poziţia stelelor.
Totuşi îmi place din când în când să citesc descriile personalităţii vărsătorului, şi chiar găsesc asemănări. Aici am găsit nişte articole interesante, dacă sunteţi altă zodie, apăsaţi pe această frază, la sursa directă a articolului.
P.S Am conturat părţile pe care cred mi se asociază :)

Cum să recunoşti un nativ din Vărsător?

Destinul Bufonului

Nici nu pot găsi cuvintele potrivite cu care să încep recenzia, abia am terminat epilogul la Destinul Bufonului și încă nu realizez asta. Și cum aș putea spune ceva suficient de bun ca să arate dragostea mea față de seria asta? Mă iubesc cu ea timp de 3 ani și uite că am ajuns la volumul șase și dragostea mea e la fel de puternică (e cea mai lunga relație pe care am avut-o vreodată).
Destinul Bufonului e ultima carte din Triologia Omul Aramiu și a 6 cel urmează pe FitzChivalry, care e unul dintre cele mai  interesante personaje despre care am citit vreodată.  De la ultima carte pe care am citit-o, am cam uitat unele lucruri dar Hobb are talentul de a aminti subtil cititorului ce s-a petrecut cu un volum în urmă, fără să plictisească cititorul. Dacă în volumul anterior nu au fost prea multă acțiune, deja aici suntem răsplătiți pe deplin. Cartea e foarte mare tradusă în română a fost împărțită în două volume fiecare având câte 500+ de pagini, deci un deliciu pentru mine. Dacă în Bufonu…