Treceți la conținutul principal

Disparitia statuii din parc

Cum acum sunt îndragostită la propriu de noul meu ruj Yves Rocher în nuața Cerise Noir... Sunt cam veselă pentru starea în care mă aflu, luând considerare că mă doare picoare de parcă merg pe cărbuni încinși. Pff... dar nu despre asta vorbim acum. O nouă recenzie, duh...

Nu m-am putut abține să nu trec pe la Diverta, venisem să-mi i-au un pix fancy de acolo(noua mea pasiune) și când am văzut  cărțile Rodicăi. Mi-am spus că dar o să mă uit, bună minciună, clar că mi-am luat-o.
Și ce f*ck it! Fiindcă to n-am mai citit nimic de Rodica Ojog-Brașoveanu... o ador! Am văzut că asta-i ultima carte cu Melania pe care o au... why!? De ce universul e așa de nedrept cu mine?
Mă rog... fac eu rost de restul... cumva până la urmă.
Deci de carte, mi-a plăcut extrem de mult. Evenimentele din ea se petrec înainte de O toaletă a la Liz Taylor, dar tot am omis o carte după 320 de pisici negre. Știu e confuz și pentru mine.
Aici în carte Melania se ciocnește cu Minerva un alt personaj epic a la R.O.B, deși o simpatizez pe Melania mai mult, și Minerva mi se pare interesantă. Ca de obicei Rodica, a surprins cu o poveste încâlcită de dulce, o mulțime de persoanje cu vicii pe care autoare nu le maschează ci din potrivă le emite. Deznodămânul mult așteptat și episoadele cu Melania au fost antidotul de care aveam nevoie ca să mă înveselesc, mai am nevoie de o doza...

Poate am să recitesc 320 de pisici negre fiindcă tot îi cartea mea preferată din serie.
Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Peter Hale

Si fiindca continui sa ma uit la Teen Wolf, am dat peste cateva poze cu personajul meu preferat, Peter Hale, dupa el e Stiles si Derek, dar Peter aduce sarcasmul si putina rautate serialului si asta chiar il face interesant.






















Temă pentru acasă-recenzie

Am avut un conflict interior cu propria persoană să scriu sau nu recenzia la romanul dat, până la urmă mi-am luat inima în dinţi şi am considerat că trebuie s-o fac.
Chiar dacă citesc cărţi fantasy, lucru pe care eu personal îl apreciez cel mai mult la una, este valabilitatea în raport cu lumea reală, şi modul în care sunt construite personajele. N-am putut găsi asta în "Tema pentru acasă", la ce laude am auzit despre ea, aveam aşteptări mari, însă e o care supra-apreciată. O încercare eşuată de a introduce o poveste de dragoste într-o perioadă istorică tragică. Ştiţi atitudinea mea faţă de îndrăgostiţi incurabili, dar de data asta chiar nu am dorit să mă leg de ei.
Primul capitol este impresionat şi înduioşător, însă cum începe acţiunea, tot farmecul se spulberă.
Cel mai mult m-a enervat personajele principale, mai ales Maria, oh aş avea multe să spun acestei fete.
Şi atenţie spoilers
Fată ce abia termină liceul, (îndrăgostită de profesorul ei de română), care e deportat un…

Ghidul autostopistului galactic

Nici nu mai știu de când m-am apucat de cartea asta. Cred că undeva la începutul lui ianuarie, dar cum aveam pe atunci sesiunea. Plus că cartea-i uriașă. Deci a fost destul de greu să mă lupt cu textul lung și încâlcit. Douglas Adams e un fel de Jonathan Swift al genului sci-fi. Nu poţi lua în serios cartea asta, dar e imposibil s-o ignori.
Sincer nu am crezut că o să-mi placă atât de mult, părea la început(de fapt și acum) un non-sens total.
Dacă la început, mai merge cum mai merge acțiunea cărții. Spre final, autorul rupe firul acținunii, îl încâlceste bine și-l aruncă peste cititor, să se descurece singur. De aia, am avut de câteva ori nevoia să recitesc pagini întregi pentru a înțelege, ce naiba se petrece. Adams e un trickster desăvârşit, lasă soarta unor personaje la voia întâmplării, parcă uitând de ele. De aceea pot doar face teorii ce s-a întâmplat cu ele. Așa puțin cartea m-a lăsat în ceață, lucrurile ce păreau deznodământul suprem al întregii cărți, și pe care parcă se baz…