Treceți la conținutul principal

Contele de Monte-Cristo

A sosit vremea să citesc și eu ceva clasic. Cum Monte-Cristo e de mult pe lista mea de must-read(listă, care în curând, la numărul de tituluri, poate acoperii o carte deja). Nu mă pot gândi la ceva mai tare decât să citești pe plajă sub zgomotul calmant al valurilor.
Iar acum despre carte... E una din cele mai bune cărți citite de mine, da are lacune pe care datorită stilului autorului dar și secolului în care a fost scrisă le poți trece cu vederea. Am avut mereu o slăbiciune pentru cărțile despre răzbunare, oameni puși în fața propriei conștinețe, izolați, care ulterior își recapătă libertatea. Acum vreo cinci ani am citit Papillon de Henri Charriere, o carte pe care o recomand. E bazată pe fapte reale, viața unui deținut francez, care reușește să evadeze de nenumărate  ori până își capată libertatea. Era un pasaj în carte(fiindcă nu o am la mine nu îl pot reda) unde fiind capturat după o evadare Papillon, datorită poreclei sale este amenințat de temnicier că i se va tăia aripile, bineînțeles că el evadează din nou. M-am cap abătut de la recenzia inițială, dar ceea ce am dorit să captez aici e voința spectaculoasă pe care unii oameni excepționali o posedă.
Dantes e un exemplu în cazul de face, paisprezece ani izolat într-o carceră apoi după o evadare spectaculoasă și averea dobândită, rezistă pentru a plănui răzbunarea față de cei care l-au nedreptățit.
Ca personaj Monte Cristo e perfect construit, evoluția lui pe parcursul celor trei volume este palpabilă, chiar dacă unele din acțiuniile sale mi se par nejustificate și chiar crude, față de persoanele, pe care le iubește. Am avut momente de șoc pe parcursul lecturii dar și episoade pe care le-am prevăzut. Din persoanje cel mai mult mi-a plăcut Abatele Faria, chiar dacă fatatismul său religios e enervat, nici pe departe la fel de enervat ca cel a lui Edmund. Care în narcisimul său orb, ajunge să se creadă un înger răzbunător. Dar nici asta nu m-a enervat la fel de mult ca Valentine.
Vai, nu am întâlnit personaj mai egoist și plin de sine. Chiar dacă este descrisă ca perfecțiunea întruchipată, tot ce face demonstrează contrariul. Un episod care m-a făcut să o urăsc la propriu, este cel în care ea se plânge, că nimeni n-o iubește. Da, cum aflăm mai târziu tatăl ei, la propriu era gata să fie închis pentru ea, bunicii ei la fel. Da, viața e într-adevăr groaznică când ai un viitor asigurat din toate punctele de vedere. Cu un tupeu absolut fata asta cerșete milă, iar când n-o primește, clar omul respectiv e un ingrat. Nu dă doi bani pe nenorocirea logondicului ei, fiindcă pe lângă acesta ea își procură un iubit. Poate nu am pus-o în cea mai bună lumină, dar pragmatică precum sunt judec oamenii după acțiuni nu după felul în care se prezită aceștea.
În fine, pe lângă personajele pe care le iubesc sau pe care iubesc să le urăsc, cartea e fabuloasă. Cred că când ajungi să simți ceva când citești o carte, te prinde și treci miezul nopții, încercând să mai citești încă un capitol, ei bine asta e o lectură reușită.
Câteva citate captate de mine, pe cel de-al doilea rog deja să-l iertați datoritată narcisimului meu orb

În politică, nu există oameni, ci idei.

...numele de Madeleine, prea blând și prea muzical pentru limbajul lui aspru.

Tinerețea e o floare al cărei fruct e dragostea... Fericit e grădinarul care-o culge după ce a văzut-o îmugurind încet.

Oh, nu regert moartea trupului; nimicirea principiului vital, nu e oare odihna spre care totul tinde, spre care orice nefericit năzuiește.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Moartea caprioarei de Nicolae Labis

Seceta a ucis orice boare de vant. Soarele s-a topit si a curs pe pãmânt.  A rãmas cerul fierbinte si gol. Ciuturile scot din fantana namol. Peste paduri tot mai des focuri, focuri, Danseaza salbatice, satanice jocuri.  Mã iau dupa tata la deal printre tarsuri, Si brazii mã zgarie, rai si uscati. Pornim amandoi vanatoarea de capre, Vanatoarea foametei în muntii Carpati. Setea mã naruie. Fierbe pe piatra Firul de apa prelins din cismea. Tampla apasa pe umar. Pasesc ca pe-o alta Planeta, imensa si grea.
Asteptam intr-un loc unde inca mai suna, Din strunele undelor line, izvoarele. Când va scapata soarele, când va licari luna, Aici vor veni sã s-adape Una cate una caprioarele.
Spun tatii ca mi-i sete si-mi face semn sã tac. Ametitoare apa, ce limpede te clatini! Mã simt legat prin sete de vietatea care va muri La ceas oprit de lege si de datini.
Cu fosnet vestejit rasufla valea. Ce-ngrozitoare inserare pluteste-n univers! Pe zare curge sange si pieptul mi-i rosu, de parca Mainile pline d…

Suge-o, Ramona!

Nu credeam că voi ajunge să citesc cartea asta vreodată, dar așa cum se întâmplă mereu și știți zicala "Nebănuite sunt căile Domnului." Acum 2-3 ani am ajuns blocată temporar  în București unde urma să fac o escală cu trenul, însă din pricina punctualității CFR-ului am ajuns sa pierd trenul și nevoită să aștept vreo două ore în gară pe următorul. Colindând netul am ajuns să citesc la un moment dat Suge-o, Ramona! Cum era în trend pe atunci, (dar e și acum) curioazitatea în echipă cu plictiseala a învins rațiunea și am citit și eu câteva capitole. Nu mi-au plăcut! Nu pot să spun că și cartea mi-a plăcut, acum că am terminat-o, dar mă rog era duminică și eu nu aveam ce face, și simțeam nevoia să citesc ceva lejer.
Ok, am câteva probleme cu cartea asta:
În primul rând autorul m-a preîntâmpinat încă de la început că nu are pretenția de a se numi un scriitor, dar dacă totuși a scris o cartea, a publicat-o și scoate bani de pe ea poate ar trebuii să revizioneze titlul. Și da, pri…

Ora vrajitoarelor

A trecut ceva timp de când n-am mai citit ceva de Anne Rice, acum câţiva ani, când i-am descoperit cărţile eram pur si simplu, total pasionată de lecturalor. Mă refer la seria "Cronicile vampirilor", unele cărţi din serie m-au marcat, şi puţine cărţi au avut acest efect asupra mea. "Interviu cu un vampir" şi "Vampirul Lestat" mi-au plăcut atât de mult încât şi astăzi din când în când le răsfoiesc şi de obicei după ce termin cartea renunţ să o recitesc, dar aceste două cărţi le-aş reciti cu păcere, însă am o memorie bună şi îmi amintesc ce se întâmplă acolo şi chiar dacă am uitat unele scene, pe parcurs mi le amintesc cu toate detaliile, şi eu nu pot să continui dacă ştiu ce va urma. Însă doar primele două volume din serie mi-au plăcut mult, deja parcă în coborâre deplină cărţile au început să-mi displacă. "Regina Damnaţilor" a fost ok, "Povestea Hoţului de trupuri" mi s-a părut punctul în care Lestat şi-a pierdut din farmec, de parcă …