Treceți la conținutul principal

Din Nice: primele impresii

Mai mult ca sigur mi-am pierdut toți prietenii când aceștea au aflat că urmează să-mi petrec restul verii în Nice. But, it's totally worth it!

Aici, chiar și după ce m-am ars serios la soare, încă am impresia că aș fi albinoasă, comparându-mă cu localnicii bronzați bine. Începând cu clima total opusă celei din Petroșani și terminând cu un nou fus orar, metabolismul meu încă exprimă WTF! 

Însă trec peste tot, aș fii nesmițită dacă m-aș plânge. Stau într-o clădire în stil barok,( cred că ăsta e termenul potrivit), cu un nume poetic Palazzo del Sol.
Îmi dă impresia că mă aflu în conacul vechi a unei familii burgheze: de la ascensor până la scările în spirală și ușile grele și mari din lemn, dar cel mai mult la casa asta, îmi place geamurile imense cu priveliștea directă spre mare... waw!
Încă nu am văzut mare lucru în oraș, am fost până la mall, că tot sunt reduceri și pe plajă bineînțeles. Încerc să mă învăț să înot dar până la moment îmi iese foarte bine să fac scufundări involuntare.
Dar cât am văzut din oraș mi-a plăcut în mare parte, mirosul de apă sărată și cofetărie... ce divin! Iubeam croissantul, acum îi ador... nu știu cum puteam să cumpăr chestia aia de doi lei, care pretinde că ar fi croissant, e o insultă! Cred... că am să răpesc un cofetar cu mine și am să-l oblig să-mi facă croissant în fiecare dimineață,  fiindcă nu voi fi capabilă vreodată să gust altceva. Am realizat că franceza învățată în școală e total greșită, folosesc un accent ciudat și de aceea până la moment mă limitez mai mult la: mersi, oui, bonjour... Dar și francezii ăștea se încăpățâneză să nu învețe engleza, chiar și într-un oraș turistic precum e Nice. Ce îmi place  la francezi că nu sunt scoți pe bandă, fiecare e diferit în aspect fizic, nu ca în Moldova sau România. Iarna era în top moda asta cu tunsoarea aia tâmpită à la Kim Jong Un, de îmi venea să decapitez pe fiecare băiat posesor unei astfel de oribilități, Aici însă individualitate e bienvenită! Aseară am văzut un francez cu părul lung si creț. My girlfriends know how much I love boys with long and  curly hair.

 
Awww... Unicul lucru care m-a reținut să nu-i sar în brațe(la propriu) și să-mi bag mânuțele în părul lui, a fost că mă aflam la al treilea etaj iar el peste stradă. Ei ce să-i faci soarta ne-a despărțit.
Azi mare a fost foarte agitată și cum valurile mă aruncau la mal, nu am rezistat prea mult(niciodată nu m-am simțit așa de respinsă). Ei cam atât din primele impresii, revin cu noi articole și recenzii, plus că imaginația m-a prins brusc de picioare și cine știe ce mai născocește creierașul meu alimentat cu aer franțuzesc.
Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Peter Hale

Si fiindca continui sa ma uit la Teen Wolf, am dat peste cateva poze cu personajul meu preferat, Peter Hale, dupa el e Stiles si Derek, dar Peter aduce sarcasmul si putina rautate serialului si asta chiar il face interesant.






















Temă pentru acasă-recenzie

Am avut un conflict interior cu propria persoană să scriu sau nu recenzia la romanul dat, până la urmă mi-am luat inima în dinţi şi am considerat că trebuie s-o fac.
Chiar dacă citesc cărţi fantasy, lucru pe care eu personal îl apreciez cel mai mult la una, este valabilitatea în raport cu lumea reală, şi modul în care sunt construite personajele. N-am putut găsi asta în "Tema pentru acasă", la ce laude am auzit despre ea, aveam aşteptări mari, însă e o care supra-apreciată. O încercare eşuată de a introduce o poveste de dragoste într-o perioadă istorică tragică. Ştiţi atitudinea mea faţă de îndrăgostiţi incurabili, dar de data asta chiar nu am dorit să mă leg de ei.
Primul capitol este impresionat şi înduioşător, însă cum începe acţiunea, tot farmecul se spulberă.
Cel mai mult m-a enervat personajele principale, mai ales Maria, oh aş avea multe să spun acestei fete.
Şi atenţie spoilers
Fată ce abia termină liceul, (îndrăgostită de profesorul ei de română), care e deportat un…

Ghidul autostopistului galactic

Nici nu mai știu de când m-am apucat de cartea asta. Cred că undeva la începutul lui ianuarie, dar cum aveam pe atunci sesiunea. Plus că cartea-i uriașă. Deci a fost destul de greu să mă lupt cu textul lung și încâlcit. Douglas Adams e un fel de Jonathan Swift al genului sci-fi. Nu poţi lua în serios cartea asta, dar e imposibil s-o ignori.
Sincer nu am crezut că o să-mi placă atât de mult, părea la început(de fapt și acum) un non-sens total.
Dacă la început, mai merge cum mai merge acțiunea cărții. Spre final, autorul rupe firul acținunii, îl încâlceste bine și-l aruncă peste cititor, să se descurece singur. De aia, am avut de câteva ori nevoia să recitesc pagini întregi pentru a înțelege, ce naiba se petrece. Adams e un trickster desăvârşit, lasă soarta unor personaje la voia întâmplării, parcă uitând de ele. De aceea pot doar face teorii ce s-a întâmplat cu ele. Așa puțin cartea m-a lăsat în ceață, lucrurile ce păreau deznodământul suprem al întregii cărți, și pe care parcă se baz…