Treceți la conținutul principal

Fata de zahar

Luni, dimineaţa... câteva secunde până sună alarma. Ea e trează, visează un somn impus. E partea favorită a nopții. E unicul lucru pe care îl poate controla, așa că savurează. Șase fix, sună alarma, în sfârșit... Mâna ei palidă se întinde instinctiv spre telefon, și oprește melodia. E liniște din nou, și ea stă încă în pat. Aici poate fi vulnerabilă, nimeni n-o vede... însă se scoală oricum. Aprinde lumina, asta îi rănește ochii, însă se forțează, ea poate să se forțeze. În fața oglinzii, părul ei e un dezastru, fața ei arată mai rău. Se spală cu apă rece însă nu o ajută. Se forțează din nou, ea poate.
Începe rutina de dimineață. Patul, și cafeaua... și cea mai bună parte machiajul. Cum fiecare mișcare a pensulei capătă încredere, ca un războinic ce se marchează cu vopsea pe fața înainte de luptă. Fiecare zi e o luptă.... Asta o face să ofteze. Alungă totul din cap, dacă va plânge de dimineață, nu-i de nici un folos să plângă de dimineață. Autocontroul e totul. Pune hainele pe ea, capătă încredere. Tot ce e în șifoner, e sexy totuși elegant și decent. Părăsește casa. Afară e frig și ceață, însă ea nu simte s-a obișnuit cu frigul. Merge încet, fără grabă, cunoaște drumul, l-ar putea traversa cu ochii închiși. Pe drum își vede reflexția într-un geam din cap până în picoare. Zâmbește, arată bine. E frumoasă, citește asta în fiecare reflexție din oglindă sau din priviri. E idolul propriei persoane... aproape patetic.
Universitatea e rece și acustică, pașii ei răsună. Și-a îmbrăcat masca, sau nu... În ultimul timp nu se mai obosește. Fiecare zâmbet e forțat. Merge și vorbește ca o mașină. Asta ea numește a fi lady. Îi place să fie așa. E asul ei de superioritate, știe asta și celanți tot știu. E rece acum. Abia de îi salută pe celanți, nu prea suportă. Îi păstrează totuși demnitatea, Simte privirele, mai puțin una. Sau poate e irațională. Cu siguranță e așa. Dopamina i-a blocat partea rațională a creierului. Se forțează să nu se gândească la asta dar nu poate. Începe ora. Dar asta nu o ajută, caută privirea, are nevoie de privirea aia. Se auto analizează. E atât de egoistă. Însă rămâne pe poziței, Calmă ca o piatră. Și aia ar arăta mai multe emoții. Ea e o lady, iar astea sunt slăbiciuni. Se termină ora. Au rămas niște scheme vagi. În pauză poate? Dar brusc o scânteie rațională o lovește. Nu. Aproape s-a împăcat cu ideea. E o minciună. Niciodată nu se va împăca. Ar fi plăcut să simtă o durere fizică, acea gaură din piept, poetic. Dar nu e nimic. Inhalează brusc parfumul din buclele ei mari negre. Băieții râd, fac glume. Ea nu-i aude. Își aduce aminte de cum arată. Atât de perfect. E unica pârghie de care se mai ține. E superficială. E incredibilă, fiindcă găsește defectele ei și le acceptă. Ele sunt ea, iar ea mereu a avut o relație bună cu propria persoană. Ea e dulce, cafeau amară... totuși o bea, fără motiv. O salută mulți. Are atâți prieteni, totuși de ce e singură? E vina ei. Ea știe. Acceptă adevărul și se împacă cu ideea. Totuși simte o durere în piept. Și-a impus-o. Poate să facă și asta. Doar asta îi mai aduce niște grimase pe față. E timpul să poarte masca. Undeva se va retrage acolo, va aștepta seara. Dușul și va spăla tot. Acum însă își pune masca. Zâmbește, forțat bineînțeles, însă nimeni nu observă. De ce s-ar deranja. De fapt e mai bine așa. Unica atenție de care are nevoie. Ori e atât de subtil plasată, ori nu există. Nu știe. Sau poate da. Nu acceptă să știe. E atât de dulce. Ar fi un diplomat iscusit. Cine poate falsifica zâmbete, când nu simte nimic? E aproape mândră de ea. Și pe o porțiune zâmbetul e adevărat. Însă se reîntoarce pe poziții. E fals. Gene false, unghii false, păr fals. Sunt peste tot. Se întreabă dacă mai vede cineva asta. Ea nu ar putea fi așa, masca ei trebuie spălată înainte de somn, fiindcă altfel nu poate dormi. Și doar somnul îi oferă liniște. E multă lume. Miros de țigară și cafea ieftină. Ar simți greață, dacă ar fi mâncat. Însă e indiferentă. Iarăși salută, oameni. Alți prieteni falși. Par toți fericiți să o vadă. Atât de falși. Dacă mâine ar disparea, oare cine ar observa? Aproape o tentează ideea, pentru a afla răspunsul. Afară plouă mărunt. Din nou. Cândva îi plăcea, când vedea lumea cu ochii unui artist. Acum ploaia pare rece și neprietenoasă. Dacă ar ieși afară, s-ar topi pur și simplu. Fiindcă ea e fata de zahăr. Dulce dar mai fragilă decât pare. Oftează. Oare toți sunt atât de nefericiți? Însă nu. E o lady. Își păstrează atitudinea. Dacă e rece... va fi rece și ea. S-a învățat. Când totul se termină. E contrariată. Ambiguu. Tot ce simte. Gândurile ei colidă, dar o parte a rămas acolo. Și chiar dacă zâmbește când e singură. Dansează sub melodiile ei preferate o parte din ea nu e acolo. Și nu va mai fi niciodată. Ea e fata de zahăr. E dulce. Dar ei niciodată nu i-a plăcut dulcele. Obeșește totuși. Patul o așteaptă rece. Ea e obișnuită. Adoarme repede, și doar atunci în visurile ei scurte, vagi și dese... trăiește.
Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Top rujuri magice

Poate nu știți dar pe lângă pasiunea mea pentru cărți mai am una... machiajul! De fapt sunt make-up artist calificat și licențiat, cu o colecție impresionantă de pensule, pudre, rimeluri, farduri și bineînțeles rujuri! Conform ultimului recensământ aveam în jur de 40, dar la fel ca și în cazul cărților am pierdut de mult orice legătură cu realitatea. Dar să fiu sinceră în ultimul timp nu prea mi-am cumpărat rujuri, and I need new babies!
Cum urmăresc multe vloguri beauty, sunt mereu la curent cu ultimile noutăți în materie de make-up. Deci am hotărât să fac un top cu rujuri neobișnuite care urmează să intre în familia mea, din păcate șansele ca să le găsesc în Moldova sau România sunt așa de mici încât îmi pun speranța doar pe e-bay și amazon, ceea ce bineînțeles înseamnă că mă va costa transportul mai mult decât produsul.
5 Peel off lipstick

Am deja unul, dar ideea din spatele acestui produs mi se pare atât de interesantă încât ar fi păcat să nu-i ofer un loc aici. Dacă nu aveți inst…

Sabia de sticla

Acum aproximativ doi ani am descoperit Red Queen, atunci nu i-am dat o recenzie tocmai pozitivă, cartea era slăbuță, cu personaje lipsite de culoare, plot ridicol și prea multă special teen dramă. Având acum 22 de ani, un job stabil, și aproape o facultate în spate, mă cam irită acest gen.


Unicul lucru care mi-a plăcut la Red Queen fusese coperta și gata, deci nu credeam că voi ajunge să citesc sequel-ul. Însă nu stiu cum am ajuns să pun mâna pe Sabia de Sticlă. Vai nu mă așteptam la asta! Cartea e chiar bună! Se vede că autoarea a depus ceva mai mult efort de data asta, descrierea e mai amplă, personajele mai prind ceva trăsături și plot-ul parca are sens. Desi nu sunt fana cărților dispotice, in care adolescenții speciali lupta cu o formă de guvernământ. Totuși trebuie să-i dau credit autoarei că nu s-a sfiit să-și păteze mâniile. Se întâmplă o groază de lucruri îngrozitoare nu doar în poveste și cu personajele. Nu există o graniță clară dinre bine și rău iar cei ce se vreau cavale…

Inferno

Am pus de mult timp ochii pe cartea asta, însă abia acum am reuşit să o citesc. Cred că am citit, toate cărțile lui Dan Brown sau toate cărțile sale publicate în română, cel puțin.
Pot spune cu siguranţă că Inferno e cea mai bună din toate, mai bună chiar ca Codul lui Da Vinci. Nu sunt fana lui Brown, dar poate faptul  că îi citesc toate cărțile, spune alt ceva.

Am citit Codul lui Da Vinci, Îngeri și Demoni, Simbolul Pierdut și Fortăreața digitală (astea parcă sunt) De mult timp, încă de când eram în gimnaziu și chiar dacă pe atunci încă nu aveam un simț critic la fel de ascuțit, am observat o parte repetitivă în stilul lui Dan Brown. Chiar dacă plasează informații din simbolistică și istorie, crează același plot cu exact aceleași personaje. Cu excepția cărții Fortăreața digitală, care nu Robert Langdon nu este personaj. În restul plotul se repetă până la extreme. Profesorul este trezit în toiul nopții și chemat să ancheteze crima unui doctor( în științe sau istorie) moartea căruia a…