Treceți la conținutul principal

Nonsens

Ok, nu știu ce m-a apucat... sincer nu pot spune. Dar după recenzia lui Outlander, m-am gândit să mai postez ceva. Îmi place sunetul degetelor mele în contact cu tastatura, și după o zi obositoare la sală plus calculul unei poligonații,( credeți-mă nu vreți să știți ce e aia). Sunt cam obosită și am nevoie de acestă mică plăcere care la moment e cea mai bună terapie. Sunt eu un pic nebună, dar prea zgârcită să mă duc la un psiholog, și probabil oricum o să fiu expediată ori la casa de nebuni ori afara din cabinet, evident fără să-mi găsesc locul. Rămâne blogul meu să sufere, ei bine și tu ai dat click pe asta, n-am ce să-ți fac. Mă simt ca empty înăutru, lucrurile care acum câteva luni ar fi trezit ceva umanitate în mine acum în cel mai bun caz mă amuză iar cel mai rău nu-mi provoacă nimic... chiar nimic. Citeam cartea sus menționată, fără să-mi pese prea mult, și e o carte care te cam obligă să-ți pese, am fost recent martora unei scene, care cum am spus m-ar fi înfuriat, cel puțin, și sigur ar fi trezit o explozie de sentimente în mine, însă sincer... nu prea îmi pasă. Ar trebui să fiu fericită că nu-mi pasă, dar nu sunt, pur si simplu nu simt nimic. n-am sentimente și o să mor singură... și acum citez pe cineva. Nu știu dacă e grav fiindcă am citat pe cineva(îmblânzind puțin sursa citată) sau că râd de asta? Hmm? Dacă universul, soarta sau ce o mai fi s-a hotărât brusc să joace ceva farse cu mine, cam a greșit perioadă. Și până la urmă a uitat cu cine se pune...
Eh, poate iar dramatizez lucurile, cum recunosc îmi place câteodată să fac. Dar cu vârsta simt că viața mea devine o dramă fără sens, serios de parcă cineva m-a privit în adolescență cum faceam eu mișto subiecte precum: dragostea, gelozia și alte chestii de care și acum fac mișto. Dar a ales o perioadă cât se poate de proastă, perioada, când mie îmi pasă doar de reflexia mea în oglindă și dacă găsesc sau nu colorant alimentar pentru prjiturile care vreau să le fac. Așa îmi port și eu personalitata de robot bad-ass, fiindca asta sunt defapt acum.

Nu sunt sigură de ce am scris articolul ăsta... probabil pemtru că aveam gif-urile astea și mă gândeam să fac ceva cu ele. Bun motiv, știu.


Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Peter Hale

Si fiindca continui sa ma uit la Teen Wolf, am dat peste cateva poze cu personajul meu preferat, Peter Hale, dupa el e Stiles si Derek, dar Peter aduce sarcasmul si putina rautate serialului si asta chiar il face interesant.






















Temă pentru acasă-recenzie

Am avut un conflict interior cu propria persoană să scriu sau nu recenzia la romanul dat, până la urmă mi-am luat inima în dinţi şi am considerat că trebuie s-o fac.
Chiar dacă citesc cărţi fantasy, lucru pe care eu personal îl apreciez cel mai mult la una, este valabilitatea în raport cu lumea reală, şi modul în care sunt construite personajele. N-am putut găsi asta în "Tema pentru acasă", la ce laude am auzit despre ea, aveam aşteptări mari, însă e o care supra-apreciată. O încercare eşuată de a introduce o poveste de dragoste într-o perioadă istorică tragică. Ştiţi atitudinea mea faţă de îndrăgostiţi incurabili, dar de data asta chiar nu am dorit să mă leg de ei.
Primul capitol este impresionat şi înduioşător, însă cum începe acţiunea, tot farmecul se spulberă.
Cel mai mult m-a enervat personajele principale, mai ales Maria, oh aş avea multe să spun acestei fete.
Şi atenţie spoilers
Fată ce abia termină liceul, (îndrăgostită de profesorul ei de română), care e deportat un…

Ghidul autostopistului galactic

Nici nu mai știu de când m-am apucat de cartea asta. Cred că undeva la începutul lui ianuarie, dar cum aveam pe atunci sesiunea. Plus că cartea-i uriașă. Deci a fost destul de greu să mă lupt cu textul lung și încâlcit. Douglas Adams e un fel de Jonathan Swift al genului sci-fi. Nu poţi lua în serios cartea asta, dar e imposibil s-o ignori.
Sincer nu am crezut că o să-mi placă atât de mult, părea la început(de fapt și acum) un non-sens total.
Dacă la început, mai merge cum mai merge acțiunea cărții. Spre final, autorul rupe firul acținunii, îl încâlceste bine și-l aruncă peste cititor, să se descurece singur. De aia, am avut de câteva ori nevoia să recitesc pagini întregi pentru a înțelege, ce naiba se petrece. Adams e un trickster desăvârşit, lasă soarta unor personaje la voia întâmplării, parcă uitând de ele. De aceea pot doar face teorii ce s-a întâmplat cu ele. Așa puțin cartea m-a lăsat în ceață, lucrurile ce păreau deznodământul suprem al întregii cărți, și pe care parcă se baz…