Treceți la conținutul principal

Outlander - Calatoarea

Sunt mândră de mine am dat cartea asta de aproape 900 de pagini în relativ trei zile. Încet, încet intru în forțe și asta-mi dă putere. La moment sunt extra obosită după o grea și lungă sesiune, plus blocajul meu temporal în Petroșani. Am eu ceva sentimente pentru orașul ăsta dar deja mă sufocă și vreau să o șterg de aici. Dar revin la recenzie, că pentru ce altceva aș fi deschis acest articol.
Am tot auzit de Outlander de mult timp, dar cum lista mea de must-read e lungă nu am mai apucat să o citesc până acum. Surprinzător pentru mine cartea e mult mai bună decât mă așteptam, credeam că o să dau peste o altă poveste clișeică YA, sau ceva de genul. Însă nu a fost să fie, chiar dacă titlul și descrierea sumară de pe spatele cărții îmi insufla un oarecare scepticism, i-au dat o șansă. Mi-a plăcut foarte mult anii în care are loc acțiunea, 1945 și 1743, ceva nou pentru mine. Ideea călătoriei în timp e foarte greu de afișat în orice poveste, și anume consecințele acestei călătorii. Chiar dacă am găsit banală acestă călătorie, prin intremediul unor pietre gen Stonehenge,  descrierea Scoției la mijlocul anilor 1700 o găsesc uimitor de precisă. Sunt multe de spus despre cartea asta dar sigur nu e plictisitoare, în fiecare capitol se întâmplă ceva, răsturnări de situații, intrigi politice și multe altele. Chiar dacă sunt unele aspecte usturătoare, ca călătoria magică prin timp lipsită de explicații sau o căsătorie obligată, totuși le treci ușor cu vederea judecând cartea în tablou general. Eh, cum am mai spus și o spun din nou pentru mine importanță de 80% sunt personajele într-o carte. Și aici sunt excelente, au defecte și calități oferindu-le persoanlități delicos de complexe. Chiar dacă nu pot să le înțeleg unele decizii. Adică cum să rămâi  deliberat cu 200 de ani în trecut? Nu-mi pasă cât de mult iubești pe cineva, civilizația ar trebuii să o iubești mai mult. Sau faptul că mereu reacționează ca niște imbecili în loc să vorbească coerent, rezolvându-se tot printr-o banală discuție. Nu am nici eu cel mai blând temperament, dar mă forțez să nu țip când se poate. În fine, un alt aspect destul de ironic, găsesc eu, e problema eroilor noștrii cu alcoolul. Ar fi trebuit să însemn undeva de fiecare data când Jamie sau Claire sorbeau vin, whisky sau altă substanță de natura alcoolică neidentificată.
Însă sunt multe lucruri bune de spus despre cartea data, ca de exemplu episoadele erotice, destul de frecvente și foarte  detaliate, pentru amatoarele ce fac mătănii în fața porcăriei de 50 shades of Gray. Ar trebuii să citească cartea asta. Sau mai nou triologia aia tâmpită de Fluturi, care mă irită doar gândindu-mă la ea. Găsesc Outlander mult mai realistă(chiar dacă are elemente fantasy) decât se pretinde a fi comedia aia tipărită. Plus că povestea de dragoste te doboară! Simți citind pasiunea și dragostea celor doi, cea făcut Jamie pentru Claire, e peste dragostea interioară și mândrie. Deci stau eu să mă gândesc la câte declarații de dragoste pufoase mi-a fost dat să aud, mă îndoiesc că băieții ăia  nu ar fi ridicat un deget pentru mine în așa situație. Ah, viața nu e o carte... Din păcate sau fericire. Încă un aspect al cărții pe care era mai să-l omit. Trebuie să o apreciez pe Claire pentru, inteligența și puterea de caracter de a supravețuii cu 200 de ani în urmă, chiar dacă a fost abuzată sexual de un număr infinit de ori, aproape violată de un număr cam la fel de mare, obligată să se mărite, mai ucisă, acuzată de vrăjitoarie. Mai pe scurt cam toate lucrurile oribile care ți se pot întâmpla în trecut, Eu cel mai probabil, chiar dacă îmi place să mă dau tare și dură, nu aș fi supravețuit nici două zile, m-ar fi ucis cineva pentru a înceta țipătul meu isteric, asta dacă singură nu mi-aș fi dat foc.

Aștept să citesc și volumul doi. Despre asta am cam spus tot ce doream să spun. o recomand deci cu căldură, pregătiți-vă deci mințile pentru ceva brutal, pasional și șocant.

O opinie bine formulată este de obicei mai bine primită decât un fapt real, dar prost expus,

Nu știu sigur dacă se vrea un compliment la adresa virilității mele, englezoaico, sau o insultă la adresa moravurilor mele, dar nu mă interesează. Murtagh mi-a spus că femeile sunt iraționale, dar nici chiar așa!

Pot îndura propria mea durere, a spus el în șoaptă, însă nu aș putea să o îndur pe a ta. Asta mi-ar cere mai multă forță decât am.

În orice luptă fizică intensă vine un moment de cumpănă în care te abandonezi cu totul unei risipe de forță și de resurse fizice, ignorând repercusiunile până când lupta ia sfârșit. Dincolo de acel punct, pierzi orice frică de durere sau teama că vei fi rănit. Viața devine deodată foarte simplă; vei face ceea ce încerci să faci sau vei muri încercând și nu mai contează foarte mult care va fi finalul.

Uneori cele mai bune intenții ale noastre duc la faptele cele mai regretabile.
Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Peter Hale

Si fiindca continui sa ma uit la Teen Wolf, am dat peste cateva poze cu personajul meu preferat, Peter Hale, dupa el e Stiles si Derek, dar Peter aduce sarcasmul si putina rautate serialului si asta chiar il face interesant.






















Temă pentru acasă-recenzie

Am avut un conflict interior cu propria persoană să scriu sau nu recenzia la romanul dat, până la urmă mi-am luat inima în dinţi şi am considerat că trebuie s-o fac.
Chiar dacă citesc cărţi fantasy, lucru pe care eu personal îl apreciez cel mai mult la una, este valabilitatea în raport cu lumea reală, şi modul în care sunt construite personajele. N-am putut găsi asta în "Tema pentru acasă", la ce laude am auzit despre ea, aveam aşteptări mari, însă e o care supra-apreciată. O încercare eşuată de a introduce o poveste de dragoste într-o perioadă istorică tragică. Ştiţi atitudinea mea faţă de îndrăgostiţi incurabili, dar de data asta chiar nu am dorit să mă leg de ei.
Primul capitol este impresionat şi înduioşător, însă cum începe acţiunea, tot farmecul se spulberă.
Cel mai mult m-a enervat personajele principale, mai ales Maria, oh aş avea multe să spun acestei fete.
Şi atenţie spoilers
Fată ce abia termină liceul, (îndrăgostită de profesorul ei de română), care e deportat un…

Ghidul autostopistului galactic

Nici nu mai știu de când m-am apucat de cartea asta. Cred că undeva la începutul lui ianuarie, dar cum aveam pe atunci sesiunea. Plus că cartea-i uriașă. Deci a fost destul de greu să mă lupt cu textul lung și încâlcit. Douglas Adams e un fel de Jonathan Swift al genului sci-fi. Nu poţi lua în serios cartea asta, dar e imposibil s-o ignori.
Sincer nu am crezut că o să-mi placă atât de mult, părea la început(de fapt și acum) un non-sens total.
Dacă la început, mai merge cum mai merge acțiunea cărții. Spre final, autorul rupe firul acținunii, îl încâlceste bine și-l aruncă peste cititor, să se descurece singur. De aia, am avut de câteva ori nevoia să recitesc pagini întregi pentru a înțelege, ce naiba se petrece. Adams e un trickster desăvârşit, lasă soarta unor personaje la voia întâmplării, parcă uitând de ele. De aceea pot doar face teorii ce s-a întâmplat cu ele. Așa puțin cartea m-a lăsat în ceață, lucrurile ce păreau deznodământul suprem al întregii cărți, și pe care parcă se baz…