Treceți la conținutul principal

Outlander - Calatoarea

Sunt mândră de mine am dat cartea asta de aproape 900 de pagini în relativ trei zile. Încet, încet intru în forțe și asta-mi dă putere. La moment sunt extra obosită după o grea și lungă sesiune, plus blocajul meu temporal în Petroșani. Am eu ceva sentimente pentru orașul ăsta dar deja mă sufocă și vreau să o șterg de aici. Dar revin la recenzie, că pentru ce altceva aș fi deschis acest articol.
Am tot auzit de Outlander de mult timp, dar cum lista mea de must-read e lungă nu am mai apucat să o citesc până acum. Surprinzător pentru mine cartea e mult mai bună decât mă așteptam, credeam că o să dau peste o altă poveste clișeică YA, sau ceva de genul. Însă nu a fost să fie, chiar dacă titlul și descrierea sumară de pe spatele cărții îmi insufla un oarecare scepticism, i-au dat o șansă. Mi-a plăcut foarte mult anii în care are loc acțiunea, 1945 și 1743, ceva nou pentru mine. Ideea călătoriei în timp e foarte greu de afișat în orice poveste, și anume consecințele acestei călătorii. Chiar dacă am găsit banală acestă călătorie, prin intremediul unor pietre gen Stonehenge,  descrierea Scoției la mijlocul anilor 1700 o găsesc uimitor de precisă. Sunt multe de spus despre cartea asta dar sigur nu e plictisitoare, în fiecare capitol se întâmplă ceva, răsturnări de situații, intrigi politice și multe altele. Chiar dacă sunt unele aspecte usturătoare, ca călătoria magică prin timp lipsită de explicații sau o căsătorie obligată, totuși le treci ușor cu vederea judecând cartea în tablou general. Eh, cum am mai spus și o spun din nou pentru mine importanță de 80% sunt personajele într-o carte. Și aici sunt excelente, au defecte și calități oferindu-le persoanlități delicos de complexe. Chiar dacă nu pot să le înțeleg unele decizii. Adică cum să rămâi  deliberat cu 200 de ani în trecut? Nu-mi pasă cât de mult iubești pe cineva, civilizația ar trebuii să o iubești mai mult. Sau faptul că mereu reacționează ca niște imbecili în loc să vorbească coerent, rezolvându-se tot printr-o banală discuție. Nu am nici eu cel mai blând temperament, dar mă forțez să nu țip când se poate. În fine, un alt aspect destul de ironic, găsesc eu, e problema eroilor noștrii cu alcoolul. Ar fi trebuit să însemn undeva de fiecare data când Jamie sau Claire sorbeau vin, whisky sau altă substanță de natura alcoolică neidentificată.
Însă sunt multe lucruri bune de spus despre cartea data, ca de exemplu episoadele erotice, destul de frecvente și foarte  detaliate, pentru amatoarele ce fac mătănii în fața porcăriei de 50 shades of Gray. Ar trebuii să citească cartea asta. Sau mai nou triologia aia tâmpită de Fluturi, care mă irită doar gândindu-mă la ea. Găsesc Outlander mult mai realistă(chiar dacă are elemente fantasy) decât se pretinde a fi comedia aia tipărită. Plus că povestea de dragoste te doboară! Simți citind pasiunea și dragostea celor doi, cea făcut Jamie pentru Claire, e peste dragostea interioară și mândrie. Deci stau eu să mă gândesc la câte declarații de dragoste pufoase mi-a fost dat să aud, mă îndoiesc că băieții ăia  nu ar fi ridicat un deget pentru mine în așa situație. Ah, viața nu e o carte... Din păcate sau fericire. Încă un aspect al cărții pe care era mai să-l omit. Trebuie să o apreciez pe Claire pentru, inteligența și puterea de caracter de a supravețuii cu 200 de ani în urmă, chiar dacă a fost abuzată sexual de un număr infinit de ori, aproape violată de un număr cam la fel de mare, obligată să se mărite, mai ucisă, acuzată de vrăjitoarie. Mai pe scurt cam toate lucrurile oribile care ți se pot întâmpla în trecut, Eu cel mai probabil, chiar dacă îmi place să mă dau tare și dură, nu aș fi supravețuit nici două zile, m-ar fi ucis cineva pentru a înceta țipătul meu isteric, asta dacă singură nu mi-aș fi dat foc.

Aștept să citesc și volumul doi. Despre asta am cam spus tot ce doream să spun. o recomand deci cu căldură, pregătiți-vă deci mințile pentru ceva brutal, pasional și șocant.

O opinie bine formulată este de obicei mai bine primită decât un fapt real, dar prost expus,

Nu știu sigur dacă se vrea un compliment la adresa virilității mele, englezoaico, sau o insultă la adresa moravurilor mele, dar nu mă interesează. Murtagh mi-a spus că femeile sunt iraționale, dar nici chiar așa!

Pot îndura propria mea durere, a spus el în șoaptă, însă nu aș putea să o îndur pe a ta. Asta mi-ar cere mai multă forță decât am.

În orice luptă fizică intensă vine un moment de cumpănă în care te abandonezi cu totul unei risipe de forță și de resurse fizice, ignorând repercusiunile până când lupta ia sfârșit. Dincolo de acel punct, pierzi orice frică de durere sau teama că vei fi rănit. Viața devine deodată foarte simplă; vei face ceea ce încerci să faci sau vei muri încercând și nu mai contează foarte mult care va fi finalul.

Uneori cele mai bune intenții ale noastre duc la faptele cele mai regretabile.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Moartea caprioarei de Nicolae Labis

Seceta a ucis orice boare de vant. Soarele s-a topit si a curs pe pãmânt.  A rãmas cerul fierbinte si gol. Ciuturile scot din fantana namol. Peste paduri tot mai des focuri, focuri, Danseaza salbatice, satanice jocuri.  Mã iau dupa tata la deal printre tarsuri, Si brazii mã zgarie, rai si uscati. Pornim amandoi vanatoarea de capre, Vanatoarea foametei în muntii Carpati. Setea mã naruie. Fierbe pe piatra Firul de apa prelins din cismea. Tampla apasa pe umar. Pasesc ca pe-o alta Planeta, imensa si grea.
Asteptam intr-un loc unde inca mai suna, Din strunele undelor line, izvoarele. Când va scapata soarele, când va licari luna, Aici vor veni sã s-adape Una cate una caprioarele.
Spun tatii ca mi-i sete si-mi face semn sã tac. Ametitoare apa, ce limpede te clatini! Mã simt legat prin sete de vietatea care va muri La ceas oprit de lege si de datini.
Cu fosnet vestejit rasufla valea. Ce-ngrozitoare inserare pluteste-n univers! Pe zare curge sange si pieptul mi-i rosu, de parca Mainile pline d…

Suge-o, Ramona!

Nu credeam că voi ajunge să citesc cartea asta vreodată, dar așa cum se întâmplă mereu și știți zicala "Nebănuite sunt căile Domnului." Acum 2-3 ani am ajuns blocată temporar  în București unde urma să fac o escală cu trenul, însă din pricina punctualității CFR-ului am ajuns sa pierd trenul și nevoită să aștept vreo două ore în gară pe următorul. Colindând netul am ajuns să citesc la un moment dat Suge-o, Ramona! Cum era în trend pe atunci, (dar e și acum) curioazitatea în echipă cu plictiseala a învins rațiunea și am citit și eu câteva capitole. Nu mi-au plăcut! Nu pot să spun că și cartea mi-a plăcut, acum că am terminat-o, dar mă rog era duminică și eu nu aveam ce face, și simțeam nevoia să citesc ceva lejer.
Ok, am câteva probleme cu cartea asta:
În primul rând autorul m-a preîntâmpinat încă de la început că nu are pretenția de a se numi un scriitor, dar dacă totuși a scris o cartea, a publicat-o și scoate bani de pe ea poate ar trebuii să revizioneze titlul. Și da, pri…

Ora vrajitoarelor

A trecut ceva timp de când n-am mai citit ceva de Anne Rice, acum câţiva ani, când i-am descoperit cărţile eram pur si simplu, total pasionată de lecturalor. Mă refer la seria "Cronicile vampirilor", unele cărţi din serie m-au marcat, şi puţine cărţi au avut acest efect asupra mea. "Interviu cu un vampir" şi "Vampirul Lestat" mi-au plăcut atât de mult încât şi astăzi din când în când le răsfoiesc şi de obicei după ce termin cartea renunţ să o recitesc, dar aceste două cărţi le-aş reciti cu păcere, însă am o memorie bună şi îmi amintesc ce se întâmplă acolo şi chiar dacă am uitat unele scene, pe parcurs mi le amintesc cu toate detaliile, şi eu nu pot să continui dacă ştiu ce va urma. Însă doar primele două volume din serie mi-au plăcut mult, deja parcă în coborâre deplină cărţile au început să-mi displacă. "Regina Damnaţilor" a fost ok, "Povestea Hoţului de trupuri" mi s-a părut punctul în care Lestat şi-a pierdut din farmec, de parcă …