Treceți la conținutul principal

După 2+ ani de studenție în România

Recent am sosit acasă, și cu un călduros bun venit, vameşii noștrii m-au întâmpinat cu o oră de aşteptare. Să mai omor timpul am început o conversație cu o doamnă. Una după alta m-a întrebat unde învaț și ce. Am fost surprinsă să aflu că știe unde e Petroșaniul sau cel puțin știa că e departe. Dar și mai surprinsă am fost când ea a ridicat sceptică din sprâncene, după ce i-am spus că sunt anul trei la facultate, mi-a spus că nu arăt și asta a fost un compliment extrem de plăcut, mai ales că nu dormisesm toată noaptea iar machiajul meu era deja de mult împraștiat pe fața, iar eu eram prea obosită să-mi pese. Oricum discuția dată m-a pus pe gânduri... Chiar sunt în al treilea an la facultate și am fără o luna jumate 22 de ani, iar eu tot nu sunt matură, sau cel puțin nu mă simt. Deci sunt acum nevoită să fac retrospectiva întregii mele experienţe studențești, nu numai a anului că tot o fi sfârșitul lui.
M-am schimbat atât de mult în acești doi ani și un sfert(calendaristic vorbind) atât fizic cât și mental, încât câteodată cred că au trecut 10 ani nu 2.
În primul rând părul meu a devenit peste noapte creț, o fi o surpiză pentru prietenii mei din Petroșani dar părul meu nu a fost mereu atât de buclat, să fiu sinceră niciodată nu a fost drept, mereu era se aranja astfel încât încalca toate legile fizicii.

Dar de când învăț în România s-a mai calmat puțin sau cel puțin eu am capitulat și mi-am îmbrăţişat personalitatea mea de leoaică. 
Cred că am slăbit vreo 7-10 kilograme în primul semestru în Petroșani, din cauza stresului, nu cunoșteam pe nimeni și nici măcar nu cunoșteam ce învaț. Funny story! La orele de Algebră liniară, chiar nu înţelegeam o boabă, nici măcar simbolurile utilizate, proful mi se părea atât de arogant încât nu îndrăzeneam să-l întreb, cum învățasem profilul uman, nici nu aveam cum să le cunosc. Deci am rămas așa în ceață până la sesiune, unde am avut primul examen la algebră de unde am ieșit cu un 5. Serios... După asta nu am mâncat vreo 2 zile. Să fie clar, în liceu era una din cele mai bune eleve, preferata profilor și chiar a colegilor, deci cu acel 5, egoul meu a fost atât de adânc rănit încât nu credeam că îmi pot reveni. Dar, în a cea de a treia zi mi-am șters lacrimile patetice și m-am apucat de învățat, la următorul examen am luat 10... De atunci media mea crește, fiecare notă mai mică de 9 mă provoacă să învaț mai mult, nu știu de unde atâta ambiție în mine, probabil de la faptul că pur si simplu ador sentimentul când după ore de tocit sunt remunerată cu o notă pe măsură. Fac asta pentru mine, pentru satisfacție personală, trebuie cumva să-mi alimentez narcisismul, (deci unele lucruri totuși nu se schimbă). Fiindcă puțin îmi pasă de opinia altora, numărul persoanelor de care chiar îmi pasă ce cred despre mine e foarte mic. Cum mai nou spun: Trăiesc ca să fiu fericită, nu să-i fac fericiți pe alții. Carpe diem!


Îmi pasă în schimb de problemele globale ca malnutriția în țările slab dezvoltate, poluarea mediului, și alte teme despre care pot vorbi neîncetat. Deci mai nou sunt vegetariană, mă rog pesco-vegetariana, nimeni din prietenii mei nu e fan al noului meu stil de viața, dar cum am spus trăiesc să mă fac pe mine fericită. Chiar dacă sunt aproape sigură că mi-a fost strecurată carne prin alimente plus am avut de multe ori regrete când ieseam și eu cu prietenii pe la fast food-uri și eu chiar nu avem ce să mănânc. Dar astea sunt mărunțișuri peste care pot să trec. Nu e totul atât de roz... totusi. Sunt momente când eușuez și eu, reunț la multe proiecte fiindcă nu mă fac neapărat fericită. Astfel am tăiat din viața mea lucrurile care mă oboseau și nu mă pasionau și oamenii cărora nu le pasă de mine. Deși nu cred neapărat în schimbare, admit că mă aflu într-o continuă metamorfoză, se schimbă și lucruri aparent minore. De exemplu mi se spune din ce în ce mai des în ultimul timp că îmi "ascund bine accentul" asta nu a fost niciodată intenția mea, chiar și cu Dodon președinte sunt mândră că sunt moldoveancă. 
În concluzie, am învățat atâtea lucruri în acești doi ani și mai am cam pe atât, deci abia aștept, fiindcă un lucru e clar... Eventual, toate lucrurile bune, toate lucrurile rele, toate au un sfârșit. Deci, ar fi bine să savurez momentul și să învăț din fiecare. Viața nu e neapărat scurtă, e exact așa cum o trăim noi.
Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Peter Hale

Si fiindca continui sa ma uit la Teen Wolf, am dat peste cateva poze cu personajul meu preferat, Peter Hale, dupa el e Stiles si Derek, dar Peter aduce sarcasmul si putina rautate serialului si asta chiar il face interesant.






















Temă pentru acasă-recenzie

Am avut un conflict interior cu propria persoană să scriu sau nu recenzia la romanul dat, până la urmă mi-am luat inima în dinţi şi am considerat că trebuie s-o fac.
Chiar dacă citesc cărţi fantasy, lucru pe care eu personal îl apreciez cel mai mult la una, este valabilitatea în raport cu lumea reală, şi modul în care sunt construite personajele. N-am putut găsi asta în "Tema pentru acasă", la ce laude am auzit despre ea, aveam aşteptări mari, însă e o care supra-apreciată. O încercare eşuată de a introduce o poveste de dragoste într-o perioadă istorică tragică. Ştiţi atitudinea mea faţă de îndrăgostiţi incurabili, dar de data asta chiar nu am dorit să mă leg de ei.
Primul capitol este impresionat şi înduioşător, însă cum începe acţiunea, tot farmecul se spulberă.
Cel mai mult m-a enervat personajele principale, mai ales Maria, oh aş avea multe să spun acestei fete.
Şi atenţie spoilers
Fată ce abia termină liceul, (îndrăgostită de profesorul ei de română), care e deportat un…

Ghidul autostopistului galactic

Nici nu mai știu de când m-am apucat de cartea asta. Cred că undeva la începutul lui ianuarie, dar cum aveam pe atunci sesiunea. Plus că cartea-i uriașă. Deci a fost destul de greu să mă lupt cu textul lung și încâlcit. Douglas Adams e un fel de Jonathan Swift al genului sci-fi. Nu poţi lua în serios cartea asta, dar e imposibil s-o ignori.
Sincer nu am crezut că o să-mi placă atât de mult, părea la început(de fapt și acum) un non-sens total.
Dacă la început, mai merge cum mai merge acțiunea cărții. Spre final, autorul rupe firul acținunii, îl încâlceste bine și-l aruncă peste cititor, să se descurece singur. De aia, am avut de câteva ori nevoia să recitesc pagini întregi pentru a înțelege, ce naiba se petrece. Adams e un trickster desăvârşit, lasă soarta unor personaje la voia întâmplării, parcă uitând de ele. De aceea pot doar face teorii ce s-a întâmplat cu ele. Așa puțin cartea m-a lăsat în ceață, lucrurile ce păreau deznodământul suprem al întregii cărți, și pe care parcă se baz…