Treceți la conținutul principal

Daughter of Smoke and Bone

 Weird habit... Obișnuiesc să mai citesc și cărți în engleză, adică să le ascult în timp ce le urmăresc cu ochii. Cum mai practic și eu engleza mea așa plus am oportunitatea sa citesc cartea în limba în care a fost scrisă original i-aș zice mai curând. Good habit.

Când m-am apucat de Daughter of Smoke and Bone , m-a prins încă de la prima pagină, stilul autoarei e foarte fluid, captivant și chiar poetic uneori. Personajele... waw! Chiar dacă cartea pare că e mai mult o broșură pentru trilogie, personajele sunt bine plasate și complexe, dark și bineînțeles misterioase. Partea cea mai bună este cum totul pare normal de la început ca pe măsură cum avansezi cu fiecare pagină să descoperi că totul e departe de a fi normal. Mi-a plăcut cum unele lucruri sunt explicate altele lăsate în umbra pentru a păstra interesul cititorului. Revenind la personaje, care cum am menționat mai sus sunt waw! Mi-a plăcut de Brimstone cel mai tare, dar și Akiva și Karou nu m-au lăsat indiferentă Fiind puțin material, în Karou s-a investit cel mai mult, ea e și personajul principal. E de apreciat felul în care Karou, trece peste toate încercările ce i se pun în față, nu se plânge și așteaptă să fie salvată. Mi-a plăcut foarte mult de ea, felul în care se descurcă cu singurătatea ei o îmbrățișează și învață să trăiască cu ea. Rareori se întâmplă ca o carte YA să-mi placă așa tare cum mi-a plăcut Daughter of Smoke and Bone, e chiar foarte bine scrisă. Mai puțin faza cu iubirea de la prima vedere, mi se pare un truc ieftin, pe care îl folosesc autorii, nu există așa ceva. Însă am reușit să trec peste asta, pe parcurs ce citeam și învățam lucruri noi despre chimera și îngeri. Nu a fost prea multă acțiune în cartea asta, practic nu a fost deloc, dar cumva a reușit să mă prindă și vreau să citesc și continuarea. Finalul a fost epic, chiar nu mă așteptam la așa o întorsătură și abia aștept să citesc toate gogoașele care se află în continuare.

“And you? Did your parents love each other?” She heard herself ask it, and was overcome by the dizzying surreality of the circumstance. She had just asked a seraph if his parents loved each other. “No,” he said, and offered no explanation. “But I hope that my children’s parents will.” Again he lifted her hand so that she could circle under the bridge made by their arms, and again her horns got in the way, so they were briefly parted. Turning, Madrigal felt a sting in his words, and when they were facing each other once more, she said, in her defense, “Love is a luxury.” “No. Love is an element.”

“Hope? Hope can be a powerful force. Maybe there’s no actual magic in it, but when you know what you hope for most and hold it like a light within you, you can make things happen, almost like magic.” 

My soul is yours, and it always will be, in any world. No matter what happens

And I saw a girl… a girl with black eyes and gemstone hair, and… sadness. She had a sadness that was so deep, but it still could turn to light in a second, and when I saw her smile I wondered what it would be like to make her smile. I thought… I thought it would be like the discovery of smiling.

“I hope, child, but I don’t wish. There’s a difference.

“Have you ever asked yourself, do monsters make war, or does war make monsters?

It is a condition of monsters that they do not perceive themselves as such.



Sfârşitul conversaţiei
Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Peter Hale

Si fiindca continui sa ma uit la Teen Wolf, am dat peste cateva poze cu personajul meu preferat, Peter Hale, dupa el e Stiles si Derek, dar Peter aduce sarcasmul si putina rautate serialului si asta chiar il face interesant.






















Temă pentru acasă-recenzie

Am avut un conflict interior cu propria persoană să scriu sau nu recenzia la romanul dat, până la urmă mi-am luat inima în dinţi şi am considerat că trebuie s-o fac.
Chiar dacă citesc cărţi fantasy, lucru pe care eu personal îl apreciez cel mai mult la una, este valabilitatea în raport cu lumea reală, şi modul în care sunt construite personajele. N-am putut găsi asta în "Tema pentru acasă", la ce laude am auzit despre ea, aveam aşteptări mari, însă e o care supra-apreciată. O încercare eşuată de a introduce o poveste de dragoste într-o perioadă istorică tragică. Ştiţi atitudinea mea faţă de îndrăgostiţi incurabili, dar de data asta chiar nu am dorit să mă leg de ei.
Primul capitol este impresionat şi înduioşător, însă cum începe acţiunea, tot farmecul se spulberă.
Cel mai mult m-a enervat personajele principale, mai ales Maria, oh aş avea multe să spun acestei fete.
Şi atenţie spoilers
Fată ce abia termină liceul, (îndrăgostită de profesorul ei de română), care e deportat un…

Ghidul autostopistului galactic

Nici nu mai știu de când m-am apucat de cartea asta. Cred că undeva la începutul lui ianuarie, dar cum aveam pe atunci sesiunea. Plus că cartea-i uriașă. Deci a fost destul de greu să mă lupt cu textul lung și încâlcit. Douglas Adams e un fel de Jonathan Swift al genului sci-fi. Nu poţi lua în serios cartea asta, dar e imposibil s-o ignori.
Sincer nu am crezut că o să-mi placă atât de mult, părea la început(de fapt și acum) un non-sens total.
Dacă la început, mai merge cum mai merge acțiunea cărții. Spre final, autorul rupe firul acținunii, îl încâlceste bine și-l aruncă peste cititor, să se descurece singur. De aia, am avut de câteva ori nevoia să recitesc pagini întregi pentru a înțelege, ce naiba se petrece. Adams e un trickster desăvârşit, lasă soarta unor personaje la voia întâmplării, parcă uitând de ele. De aceea pot doar face teorii ce s-a întâmplat cu ele. Așa puțin cartea m-a lăsat în ceață, lucrurile ce păreau deznodământul suprem al întregii cărți, și pe care parcă se baz…