Treceți la conținutul principal

Ingerul Mecanic

A trecut ceva timp de când nu am mai scris o recenzie aici și plus aș vrea să scriu despre Îngerul Mecanic, inainte să termin Daughter of Smoke & Bone, care e absolut fantastică.
Ei bine sesiunea a trecut, acum că am parte de o mini-vacanță bine meritată, m-am pus pe citit.
De fapt dacă nu mă înșel m-am apucat de cartea asta cam de vreo lună în urmă, dar din motive evidente nu am putut să o termin.
Nu m-a atras de loc cartea... În general am prevăzut ca nu-mi va plăcea, niciodată nu m-a prins nimic cei scris de Cassandra Clare, am abandonat cu ani în urmă seria Instrumente Mortale, după ce am citit primele două volume din serie. Atunci adolescentă fiind încă mai aveam o oarecare imunitate față de cărțile YA. M-am apucat de Dispozitive Infernale cu o oarecare fărâmă de speranță că e mai bună decât prima serie a autoarei. Într-adevăr, e mai bună dar nici pe departe waw! este supra-supraapreciată. Am spus-o de o mie de ori pentru mine cel mai important într-o carte sunt personajele, fie cartea cum n-a fi dacă în ea sunt 1-2 personaje bine scrise în care s-a investit, mereu va fi o carte bună.
 Aici nu am dat peste așa ceva, toate personajele sunt clișeice și previzibile, precum fata șpășăl și naivă, băiatul rău și neîțeles, băiatul bun dar cu un secret ascuns, fata răsfățată, villanul motivat de pierderea iubitei cu un plan absurd care nu va funcționa niciodată. Am senzația că autoarea a cules toate clișeele și le-a aruncat în carte. Nici plot-ul nu mi s-a părut interesant, acțiunea cam trasă de coadă și dialogurile forțate, nu am trăit în epoca victoriană, dar sunt sigur că oamenii nu vorbeau așa, Deși mi-a plăcut că se mai arunca câte o gogoașă ici colo cu back story-ul unor personaje, (la cea a lui Jem nu mă așteptam). În rest iarși clișee YA peste tot. Nu înțeleg de ce Clare îi face pe toți orfani, am observat asta și în Instrumente mortale, și dacă nu sunt orfani, părinții lor sunt ori incompetenți ori abuzivi, în orice caz copii se simt orfani. Mereu dau ochii peste cap când întâlnesc veșnicul clișeu de la Harry Potter încoace special orphan. Și mai este un lucru care m-a deranjat, cred că aici va fi o mică secțiune spoiler. Care-i treaba cu fratele care-și tradează sora și familia? Așa peste noapte, cazând victimă a propagandei villanului. Am întâlnit chestia asta și  Divergent, și cred că a devenit un tag deja YA cu care autorii speră să-și socheze cititorii, pe mine personal, astfel de plot twist-uri nu m-au șocat nciodată, având sentimente faterne foarte puternice, mai curând mă enervau. Aici a fost așa de evidentă tradarea încă de la început, băi ca să sugerezi o eventuală tradare, nu trebuie să scrii imediat cum introduci personajul tradătoar că e alcoolic, joacă cărți și e cam prost și egoist din fire, fiindcă la fel de bine poți face un semnal iluminatoriu cu o săgeată spre el pe care scrie future traidor.
Well, în concluzie, ajung să cred cu vârsta devin din ce în ce mai pretențioasă la cărți, și dacă cu vreo cinci ani în urmă aș fi citit și următoarele două volume, acum abandonez seria fără remușcări. Cărți sunt multe de citit iar eu am o singură viață.
PS. Și încă ceva... Cei cu toate prescurtările numelor, în toate cărțile lui Clare, aproape toate personajele și în general în YA. Asta o fi tot o probelema de a mea personală, că nu-mi place forma scurtă a numelor. De exmplu numele meu are chiar 8 litere totuși sunt foarte puține persoane care îl scurtează la patru, și cele care o fac cu siguranță nu se numără printre prietenii mei apropiați. Mă rog asta nu-i decât o altă ciudățenie de a mea.
Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Peter Hale

Si fiindca continui sa ma uit la Teen Wolf, am dat peste cateva poze cu personajul meu preferat, Peter Hale, dupa el e Stiles si Derek, dar Peter aduce sarcasmul si putina rautate serialului si asta chiar il face interesant.






















Temă pentru acasă-recenzie

Am avut un conflict interior cu propria persoană să scriu sau nu recenzia la romanul dat, până la urmă mi-am luat inima în dinţi şi am considerat că trebuie s-o fac.
Chiar dacă citesc cărţi fantasy, lucru pe care eu personal îl apreciez cel mai mult la una, este valabilitatea în raport cu lumea reală, şi modul în care sunt construite personajele. N-am putut găsi asta în "Tema pentru acasă", la ce laude am auzit despre ea, aveam aşteptări mari, însă e o care supra-apreciată. O încercare eşuată de a introduce o poveste de dragoste într-o perioadă istorică tragică. Ştiţi atitudinea mea faţă de îndrăgostiţi incurabili, dar de data asta chiar nu am dorit să mă leg de ei.
Primul capitol este impresionat şi înduioşător, însă cum începe acţiunea, tot farmecul se spulberă.
Cel mai mult m-a enervat personajele principale, mai ales Maria, oh aş avea multe să spun acestei fete.
Şi atenţie spoilers
Fată ce abia termină liceul, (îndrăgostită de profesorul ei de română), care e deportat un…

Ghidul autostopistului galactic

Nici nu mai știu de când m-am apucat de cartea asta. Cred că undeva la începutul lui ianuarie, dar cum aveam pe atunci sesiunea. Plus că cartea-i uriașă. Deci a fost destul de greu să mă lupt cu textul lung și încâlcit. Douglas Adams e un fel de Jonathan Swift al genului sci-fi. Nu poţi lua în serios cartea asta, dar e imposibil s-o ignori.
Sincer nu am crezut că o să-mi placă atât de mult, părea la început(de fapt și acum) un non-sens total.
Dacă la început, mai merge cum mai merge acțiunea cărții. Spre final, autorul rupe firul acținunii, îl încâlceste bine și-l aruncă peste cititor, să se descurece singur. De aia, am avut de câteva ori nevoia să recitesc pagini întregi pentru a înțelege, ce naiba se petrece. Adams e un trickster desăvârşit, lasă soarta unor personaje la voia întâmplării, parcă uitând de ele. De aceea pot doar face teorii ce s-a întâmplat cu ele. Așa puțin cartea m-a lăsat în ceață, lucrurile ce păreau deznodământul suprem al întregii cărți, și pe care parcă se baz…