Treceți la conținutul principal

Sabia de sticla

Acum aproximativ doi ani am descoperit Red Queen, atunci nu i-am dat o recenzie tocmai pozitivă, cartea era slăbuță, cu personaje lipsite de culoare, plot ridicol și prea multă special teen dramă. Având acum 22 de ani, un job stabil, și aproape o facultate în spate, mă cam irită acest gen.


Unicul lucru care mi-a plăcut la Red Queen fusese coperta și gata, deci nu credeam că voi ajunge să citesc sequel-ul. Însă nu stiu cum am ajuns să pun mâna pe Sabia de Sticlă. Vai nu mă așteptam la asta!
Cartea e chiar bună! Se vede că autoarea a depus ceva mai mult efort de data asta, descrierea e mai amplă, personajele mai prind ceva trăsături și plot-ul parca are sens.
Desi nu sunt fana cărților dispotice, in care adolescenții speciali lupta cu o formă de guvernământ. Totuși trebuie să-i dau credit autoarei că nu s-a sfiit să-și păteze mâniile. Se întâmplă o groază de lucruri îngrozitoare nu doar în poveste și cu personajele. Nu există o graniță clară dinre bine și rău iar cei ce se vreau cavalerii albi par ridicoli și extrem de cruzi ei însăși. Nu știu dacă asta a fost intenționat sau o greșeală a autoarei însă rezultatul e bun.
Mare, mă irită dar totuși, nu prea are o personalitate stabilă, ba se vrea lider ba nu vrea să fie, e egoistă și plină de sine și nu poate privi lucrurile din altă perspectivă, dar pe de alta parte e doar o adolescentă și tot aceste defecte o fac umană și simpatică. Cal e la fel ca și ea, doar că pușin mai empatic. Țin minte că Maven mi-a plăcut foarte mult în primul volum, și aici a coninuat să fie preferatul meu, simplu pentru că e cel mai interesant personaj. Chiar daca e villan în povest. Chiar dacă au apărut noi personaje, nu prea mi-au stârnit interesul. 
În concluzie cartea mi-a plăcut, nu pare simplistă și previzibilă, iar relația dintre Mare și Cal(apropo ce nume sunt astea pentru o ureche românească) nu este nici pe departe baloane de săpun și vată dulce. Finalul e imprevizibil și asta mă provoacă să citesc și volumul următor.
Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Top rujuri magice

Poate nu știți dar pe lângă pasiunea mea pentru cărți mai am una... machiajul! De fapt sunt make-up artist calificat și licențiat, cu o colecție impresionantă de pensule, pudre, rimeluri, farduri și bineînțeles rujuri! Conform ultimului recensământ aveam în jur de 40, dar la fel ca și în cazul cărților am pierdut de mult orice legătură cu realitatea. Dar să fiu sinceră în ultimul timp nu prea mi-am cumpărat rujuri, and I need new babies!
Cum urmăresc multe vloguri beauty, sunt mereu la curent cu ultimile noutăți în materie de make-up. Deci am hotărât să fac un top cu rujuri neobișnuite care urmează să intre în familia mea, din păcate șansele ca să le găsesc în Moldova sau România sunt așa de mici încât îmi pun speranța doar pe e-bay și amazon, ceea ce bineînțeles înseamnă că mă va costa transportul mai mult decât produsul.
5 Peel off lipstick

Am deja unul, dar ideea din spatele acestui produs mi se pare atât de interesantă încât ar fi păcat să nu-i ofer un loc aici. Dacă nu aveți inst…

Shogun

Nici nu-mi vine sa cred ca am terminat cu Shogun! Cum mi-a venit ideea strălucită să încep școala auto,  iar acum nu mai am încotro și învaț, ce sa faci?  Trebuie cineva să conducă colectia mea de automobile. Dar oricum cu chiu cu vai,  am terminat și cartea asta.    Și pot spune ca nu e nici pe departe o carte ușurică.  De la prima pagină pana la ultima e captivantă și complexă în același timp.  Se întâmplă o grămadă de lucruri cu o mulțime de personaje,  cărora cu greu le pronunți numele,  mai cu seamă să-i înțelegi.  Clavell a făcut o treabă minunata.  De mult nu am mai citit ceva atât de complicat și bine scris în același timp.  Povestea se bazează atât pe întâmplări istorice reale cat și personaje. Mereu am avut o fascinație pentru Japonia și tot ce e japonez.  Și citind acum câțiva ani Memoriile unei gheișe am înțeles mai bine cultură și poporul japonez, care este cu mult superioară celei europene. Iar cartea de față o confirma.  În mare parte se urmărește povestea lui Blacktho…

Mostenirea Ucigasa

După ce văzusem o recenzie referitoare la această carte, mi-am dorit s-o citesc. Având un subiect haios şi original, aveam mari aşteptări de la ea.
În primul rând e o carte pentru copii de până la 13 ani şi de aceea e foarte uşor de citit, totuşi pentru personaje mi s-a părut dialoguri cam plastice.
Cartea a început tumultos, însă a încetinit pe parcurs ca să explodeze spre sfârşit, pot spune sincer că chiar dacă mă pricep la intrigii literare,dar spre sfârşitul acestei cărţi Jones  a aruncat peste mine o funie încâlcită şi m-a lăsat să mă descurc cu asta. De aceea mi-a plăcut extrem de mult finalul, detalii de pe parcursul cărţii pe care eu la moment nu dădeam doi bani brusc au devenit importante.
Ce mi-a mai plăcut e relaţia dintre Lorelii şi Ovid, mi-a amintit oarecum de relaţia mea cu fratele meu, nu că noi încercăm să ne omorâm între noi (încă). Felul cum încearcă cei doi să se omoare, fără vreun motiv întemeiat, e retardat de genial, sau... genial de retardat... mă rog, a-ţi în…