Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări cu eticheta Klaus reaction gif

Temă pentru acasă-recenzie

Am avut un conflict interior cu propria persoană să scriu sau nu recenzia la romanul dat, până la urmă mi-am luat inima în dinţi şi am considerat că trebuie s-o fac.
Chiar dacă citesc cărţi fantasy, lucru pe care eu personal îl apreciez cel mai mult la una, este valabilitatea în raport cu lumea reală, şi modul în care sunt construite personajele. N-am putut găsi asta în "Tema pentru acasă", la ce laude am auzit despre ea, aveam aşteptări mari, însă e o care supra-apreciată. O încercare eşuată de a introduce o poveste de dragoste într-o perioadă istorică tragică. Ştiţi atitudinea mea faţă de îndrăgostiţi incurabili, dar de data asta chiar nu am dorit să mă leg de ei.
Primul capitol este impresionat şi înduioşător, însă cum începe acţiunea, tot farmecul se spulberă.
Cel mai mult m-a enervat personajele principale, mai ales Maria, oh aş avea multe să spun acestei fete.
Şi atenţie spoilers
Fată ce abia termină liceul, (îndrăgostită de profesorul ei de română), care e deportat un…

Ucenicul asasinului recenzie

Cartea e despre un băieţel de şase ani care este dus de către bunicul lui, din partea mamei, la avanpost prinţului Verity, de aici, băiatul fără nume(fiindcă nu fusese botezat până atunci) nu-şi mai aduce nimic despre viaţa lui dinainte.
La început ignorat de toţi, apoi folosit în scopuri mârşave de către propriul bunic,(regele fiindcă tatăl lui era prinţul moştenitor), povestea lui Fitz e impresionantă.
Am citit cartea cu ceva timp în urmă însă abia acum mă apuc şi eu de recenzie. Am terminat-o relativ repede dacă se poate spune aşa, doar fiindcă aveam impresia că sfârşitul va fi promiţător. Şi nu m-am înşelat, chiar aşa a fost. De obicei evit cărţile scrise la persoana 1, şi nu ştiu cum de data asta am putut să nu fac comentarii răutăcioase legate de acest stil. Pentru că Robin Hobb nu s-a limitat de loc, chiar şi la o singură naratare şi la o acţiune(la început) nu prea mare, cartea e foarte bine scrisă.
 La început lent, cu pagini întregi în care Fitz descria ce făcea zilnic în c…

Crima si Pedeapsa

Am avut eşuări serioase cu literatura rusă, după ce mi-am torturat cerebelul cu "Anna Karenina"(ori eram prea mică când citisem cartea, ori nu găsisem sensul ei) acum mă tem s-o recitesc fiindcă aş putea găsi aceleaşi personaje enervante şi plastice, cum mi le amintesc de când am citit-o, şi mă mir că am citit-o până la capăt, serios m-a enervat toate persoanjele din "Anna Karenina", şi cele cu moralitatea puerilă, şi cele cu mustrări de conştiinţa din cauza aceleiaşi moralitaţi. Apoi după o recomandare, m-am apucat de "Maestrul şi Margareta" de Bulgakov, la ce aşteptări aveam de la ea, m-a dezamăgit complet, mi s-a părut îngrozitor de plictisitoare, iar acţiunile Diavolului din care mi s-au părut lipsite de sens şi stupide, de altfel ca şi toate personajele, de altfel.
Şi uite când eram gata să cedez, m-am hotărât şi am luat de la bibliotecă "Crimă şi Pedeapsă". Şi pot spune sigur că Dostoievski se pricepe şi la construcţia personajelor şi subi…

Naluca si Naucul

Nu obişnuiesc să judec o carte după copertă, însă când am văzut coperta cărţii "Năluca şi Năucul" mi-a apărut totuşi o doză de superficialitate şi am intuit că merge vorba despre o carte foarte interesantă.
 Şi aşa a şi fost, mi-a plăcut felul în care a început brusc şi fără ocolişuri, cu replici amzante şi personaje cu o personalitate bine construită.
Pe scurt personajul principal, Alona moare chiar în primul capitol şi asta nu e sfârşitul cum ar fi la orice altă carte, ci abia începutul, ea devine fantomă şi doar o singură persoană o vede...
Şi de aici lucrurile devin interesante... Chiar dacă moartea unuia din personajele principale nu pare deloc veselă ci mai curând sumbră. Cartea are un stil lejer şi comic, cu primele cadre în care Alona, până la moarte regina şcolii, află ce credeau cu adevărat lumea despre ea. Ceea ce mi-a plăcut la Alona, este că nu urmează tiparul clasic al reginei şcolii, cu toate că la mine în liceu nu există nici o ierarhizare, din prea multe se…