Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări cu eticheta Petrosani

Bye, sesiune... bye!

Azi e o zi mai specială... Ziua în care cerurile s-au deschis îngerii au început să cânte și a revenit liniștea și pacea pe pământ.

 Azi am susținut ultimul examen!!! Poate pare că exagerez puțin, dar la cât de grea a fost sesiunea asta, am tot dreptul. De la atât stres și anxietate, nu prea am dormit și am mai și slăbit. Deci al treilea an consecutiv - a cincea sesiune, demonstrează că cea mai eficientă dietă este susținerea examenelor la Topografie. Mda, cu așa tendințe o să ajung la standartele modelelor de la Victoria's Secret, până îmi dau licența. Fiindcă nu mă pot învăța minte să mă detașez de grijile sesiunii, chiar dacă știu sigur că nu voi avea restanțe și mai nou am și note bune.
In fin... Coșmarul s-a terminat! Celebrez bineînţeles cu o cană de ceai și cu mult somn, nu am nevoie de mai mult, serios... Fericirea mea actuală și așa atinge cote senzaționale, mai ales când știu că am dat sesiunea puțin mai devreme decât ceilalţi. Mda, asta face sesiunea din studenți, oamen…

După 2+ ani de studenție în România

Recent am sosit acasă, și cu un călduros bun venit, vameşii noștrii m-au întâmpinat cu o oră de aşteptare. Să mai omor timpul am început o conversație cu o doamnă. Una după alta m-a întrebat unde învaț și ce. Am fost surprinsă să aflu că știe unde e Petroșaniul sau cel puțin știa că e departe. Dar și mai surprinsă am fost când ea a ridicat sceptică din sprâncene, după ce i-am spus că sunt anul trei la facultate, mi-a spus că nu arăt și asta a fost un compliment extrem de plăcut, mai ales că nu dormisesm toată noaptea iar machiajul meu era deja de mult împraștiat pe fața, iar eu eram prea obosită să-mi pese. Oricum discuția dată m-a pus pe gânduri... Chiar sunt în al treilea an la facultate și am fără o luna jumate 22 de ani, iar eu tot nu sunt matură, sau cel puțin nu mă simt. Deci sunt acum nevoită să fac retrospectiva întregii mele experienţe studențești, nu numai a anului că tot o fi sfârșitul lui.
M-am schimbat atât de mult în acești doi ani și un sfert(calendaristic vorbind) atâ…

Outlander - Calatoarea

Sunt mândră de mine am dat cartea asta de aproape 900 de pagini în relativ trei zile. Încet, încet intru în forțe și asta-mi dă putere. La moment sunt extra obosită după o grea și lungă sesiune, plus blocajul meu temporal în Petroșani. Am eu ceva sentimente pentru orașul ăsta dar deja mă sufocă și vreau să o șterg de aici. Dar revin la recenzie, că pentru ce altceva aș fi deschis acest articol.
Am tot auzit de Outlander de mult timp, dar cum lista mea de must-read e lungă nu am mai apucat să o citesc până acum. Surprinzător pentru mine cartea e mult mai bună decât mă așteptam, credeam că o să dau peste o altă poveste clișeică YA, sau ceva de genul. Însă nu a fost să fie, chiar dacă titlul și descrierea sumară de pe spatele cărții îmi insufla un oarecare scepticism, i-au dat o șansă. Mi-a plăcut foarte mult anii în care are loc acțiunea, 1945 și 1743, ceva nou pentru mine. Ideea călătoriei în timp e foarte greu de afișat în orice poveste, și anume consecințele acestei călătorii. Chiar…

addicted to gym

Acum doi ani eram departe de a mă asocia cu aceste două cuvinte. Astăzi abia mă mai recunosc, prietenii mei de acasă cu siguranță n-ar putea. Eu, care căutam cele mai banale și originale motive să scap de mişcare, reuşind mai bine de cinci ani să stau pe o bancă în timpul orelor de sport, acum plătesc benevol să fac fitness. Paradox urăsc cu aceeaşi ardoare sportul, iar de sală nici nu mai vorbim... Totuși mă duc regulat de 4-6 ori pe săptămână și mereu îmi testez limitele.
Totul a început prin decembrie 2014, când din plictiseală și curiozitate m-am apucat de sală, după o febră musculară lungă, doar limita abonamentului m-a motivat. Și uite așa, sărind o lună, două, am început să fac sport. Poate că râde lumea de mine când îmi demonstrez mușchi, dar acestă definire ușoară mă face să merg mai departe. Nu se vede, dar eu abia mă abțin să nu plâng când trag de fiare, e un sentiment oribil, care însă este eclipsat de abdomenul meu plat cu care mă trezesc în fiecare dimineață. Și cred că…

Din Nice: primele impresii

Mai mult ca sigur mi-am pierdut toți prietenii când aceștea au aflat că urmează să-mi petrec restul verii în Nice. But, it's totally worth it!

Aici, chiar și după ce m-am ars serios la soare, încă am impresia că aș fi albinoasă, comparându-mă cu localnicii bronzați bine. Începând cu clima total opusă celei din Petroșani și terminând cu un nou fus orar, metabolismul meu încă exprimă WTF! 
Însă trec peste tot, aș fii nesmițită dacă m-aș plânge. Stau într-o clădire în stil barok,( cred că ăsta e termenul potrivit), cu un nume poetic Palazzo del Sol.
Îmi dă impresia că mă aflu în conacul vechi a unei familii burgheze: de la ascensor până la scările în spirală și ușile grele și mari din lemn, dar cel mai mult la casa asta, îmi place geamurile imense cu priveliștea directă spre mare... waw!
Încă nu am văzut mare lucru în oraș, am fost până la mall, că tot sunt reduceri și pe plajă bineînțeles. Încerc să mă învăț să înot dar până la moment îmi iese foarte bine să fac scufundări involunt…

Perfect summer day

Să nu zică lumea că sunt o persoana depresivă și răutăciosă iată ceva mai vesel.
Ador vara! Simplu, ador căldura și aș murii de o mie de ori sub temperaturii extreme pozitive decât să suport frigul. Iarna mă învelesc in zeci de pături și mă plâng din cinci în cinci minute că mii frig. Dar vara îmi dă o energie impresionată, nu stau cinci minute pe loc și tot  găsesc ceva cu care să-mi pierd timpul. În Petroșani găteam la fel de des cât ieșea soarele pe afară(practic deloc) dar acasă unde am la dispoziție bucătăria mamei dotată full e păcat să nu fac micile mele experimete culinare.
So... inițial plănuiam să fac un iaurt cu zmeură înghețată

Apoi am zis f*ck it! și am pus și coacăză și restul din iaurt Cu o proporție de 60(iaurt)/40(fruncte congelate). Voila! micul dejun perfect. După ce am colindat eu prin curte și am mai rupt de aici câte aici o floare, fiindcă nu mă pot abține să nu pun flori prin casă. După aia creierașul meu ingenios a venit cu o ideie, deci: pâine neagră clătită …

Black cats everywhere!!!

Se mai întâmplă câteodată lucruri ciudate, pe care chiar și un sceptic ca mine nu are cum să le ignore.
Ieri am avut o lungă plimbare prin oraș, după care am dormit ca moarta(de parcă eu altfel pot să dorm).
Nici după cinci minute ne-a ieșit în cale o pisică neagră, nimic neobişnuit până aici, dar când am văzut încă una în mai puțin de trei minute, am început să fac mișto de situație. Ok, lucrurile au luat o întorsătură dubioasă când am văzut-o pe a treia, iar când a patra ne-a tăiat calea în drum spre casă atunci nu am putut să mă abțin și să nu râd isteric.
Mereu am făcut mișto de oamenii superstițioși, la drept vorbind sunt înconjurată de astfel de oameni și de aceea involuntar știu o sumedenie de superstiții. Ei bine și iată mă pe mine căutând pe net superstiții legate de pisici.... oamenii au imaginație!
Am aflată că am noroc dacă mă urmăresc trei pisicile negre consecutiv, dar dacă a patra îți taie calea și nu pățesc nimic atunci ești sub protecția diavolului, hihi...
Am mai cit…

Why is everything so annoying?

Mi-am pus eu întrebarea asta vineri, care în pofida faptului că a fost o zi frumoasă( și asta pentru Petroșani e ceva unic), eu nu am avut o zi prea plăcută. Fiindcă era 1 mai toate băncile erau închise, da și la norocul meu anume atunci aveam eu treabă la bancă, deja nu mai conta la care, bancă să fie. După ce mi-am torturat tălpile până la extrem, mi-am adus aminte că am acasă din mâncare avem: o cafea(care se tremină) vreo patru cutii cu ceai, sare și piper. Iar m-am întors la cămin cu pungile pline fără să cumpăr mare lucru.

Spre surprinderea mea mâncare m-a înviorat. Și dacă tot era soare cald și frumos afară, mi-am luat eu o carte, și hai în parc! Asta era cel mai apropiat lucru de hamacul meu de acasă, de sub măr, unde citeam în după amezile sufocante de vară. Acasă și pisica știe că trebuia să mă lase în pace în așa momente, naivă fiind credeam că toată lumea știe asta. Urăsc oamenii care se bagă în sufletul tău, eu doream să citesc... atât, nu hamburgheri nici sucuri și alte ch…

Doar 14

Cum se apropie sfârșitul anului, trebuie sa fac și eu o concluzie generală, de care nu sunt prea încântată. Am avut un an plin de evenimente, plăcute și mai puțin plăcute. Am făcut o groază de greşeli, și am multe să-mi reproşez. Lucrurile nu au ieşit cu mi-am dorit, și astfel a murit copilul din mine.
Cel mai mare regret al meu, nu e faptul că am ajuns să învăţ Petroșani, la MPG, chiar dacă încă mă gândesc serios la posibilitatea de a mă întoarce în trecut și a mă autostrangula când am aplicat aici.

Salon de carte

Cu atâtea ore de ştiinţă exactă, pe care le fac la facultate, simt că am început să merg și să vorbesc ca o mașină. Până ieri nu puteam să pricep ce-mi lipseşte, dar acum ştiu.
Ieri, alături de alți membrii ai ASBP, am fost invitată la un salon de carte.

Cum n-am mai fost la o salon de carte din clasa nouă, m-am gândit că n-ar fi rău să merg. Lucrul minunat este că salonul de carte a avut loc într-o galerie. În care, cum am intrat am și realizat, ce-mi lipsea, o doză de cultură, să vorbesc cu cineva care știe cei postmodernism...
Au fost prezenți și oameni de cultură din Valea Jiului, care au avut îngăduința să răspundă la câteva întrebări și să ne spună ceva din istoria regiuni, din care spre ruşinea mea ştiu puține.
Invitat a fost și scriitorul, Marian Boboc, care ne-a vorbit mai multe despre Valea Jiului, de asemenea și Robert Hummel, cu care am discutat spre final, despre istoria basarabenilor, și a oamenilor care trăiesc în vale. Ne-am povestit despre experienţa lui în perioada …

Nostalgie

Sunt de mai bine de o luna, aici în Petroşani, deci trebuia să trec și prin asta...
Îmi place să cred că sunt puternică și pot înfrunta orice(sau aproape). Dar, m-a năpădit și pe mine dorul de casă.
Acum, mie dor și de lucrurile care mă enervau acasă, mie dor să văd fețe cunoscute chiar și a oamenilor cu care n-am vorbit niciodată.

Însă se pare că trebuie să mă împac cu situația în care mă aflu, fiindcă nu prea am de ales, sunt blocată aici până de sărbători. Când o să fug spre casă, ca un lup sălbatic, cu vântul rece fluturându-i în blana cenușie. Mda... prea multă cafea.
Între timp nu pot decât să trăiesc cu amintirile legate de liceu, când unica mea problemă era că învățam prea multe poezii. Când anul trecut cam în timpul asta recitam Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, și făceam baie într-o cadă. Ce vremuri...
Nu rămâne decât să zâmbesc, oricum cei mai rău urmează...



Ok, trebuia să mă destăuinui și cum numi pot permite o sedință la psihiatru, profit de blogul meu uitat.
Pre…

Eroi uitati

Fiecare ţară îşi are oamenii de valoare, şi e şi normal să-i promoveze. De aceea mare mi-a fost mirarea când ieri, am aflat, că mare mândrie din Petroşani este un manelist, a cărui nume, deja din mândrie proprie am refuzat să-l memorez.
Tocmai mergeam spre monumentul unui general român, căzut în luptă chiar pe Valea Jiului, de aceea indignarea mea a luat ceva proporţii.
Sunt deja 98 de ani de la moartea eroului, Ion Dragalina, asta nu scuză faptul, că e trecut în oblivion. În timp ce eram prin defileu, admirând peisajul, pentru care a meritat să-mi congelez oasele, fiind ca de obicei cea mai tăcută persoană din grup. Cufundată  gândurile mele filozofiece ale unui geniu neînţeles, despre umanitatea pierdută. Normal că imaginaţia mi-a jucat festa şi  Godzila a  apărut din ceaţa munţilor. Dar s-au spulberat toate ideile mele vendeta, la fel de repede ca şi oboseala mea.

Chiar dacă am îngheţat cum n-am îngheţat niciodată, şi cam pe la jumătatea excursiei nu mai avem chef de nimic, nu am …