Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări cu eticheta narcisism

Nonsens

Ok, nu știu ce m-a apucat... sincer nu pot spune. Dar după recenzia lui Outlander, m-am gândit să mai postez ceva. Îmi place sunetul degetelor mele în contact cu tastatura, și după o zi obositoare la sală plus calculul unei poligonații,( credeți-mă nu vreți să știți ce e aia). Sunt cam obosită și am nevoie de acestă mică plăcere care la moment e cea mai bună terapie. Sunt eu un pic nebună, dar prea zgârcită să mă duc la un psiholog, și probabil oricum o să fiu expediată ori la casa de nebuni ori afara din cabinet, evident fără să-mi găsesc locul. Rămâne blogul meu să sufere, ei bine și tu ai dat click pe asta, n-am ce să-ți fac. Mă simt ca empty înăutru, lucrurile care acum câteva luni ar fi trezit ceva umanitate în mine acum în cel mai bun caz mă amuză iar cel mai rău nu-mi provoacă nimic... chiar nimic. Citeam cartea sus menționată, fără să-mi pese prea mult, și e o carte care te cam obligă să-ți pese, am fost recent martora unei scene, care cum am spus m-ar fi înfuriat, cel puțin,…

Love in a cup of tea

E în jur de 1 noaptea, și trăiesc cu fenomen destul de ciudat... insomnia. Având o conștiință impecabilă, de obicei adorm gen full coma,  nu și azi. Așa că mi-am amintit de blogul meu... vai nu am trecut de mult pe aici. Cum sunt în plină sesiune se iartă.
Deci... time has come! Deja oficial(aproape). Mă gândesc serios să renunț la multe produse de origine animală, și cu asta spun totul. Nu vreau să devin un tipic vegan/vegetarian enervant care alt subiect de discuție decât ceea ce manâncă nu poate duce. Vreau să renunț nu numai la carne, ci și la alte produse nu chiar sănătoase. Cum am renunțat de ani de zile la zahar, cred că a venit vremea cafelei, o beau din ce în ce mai rar în cafenele și o găsesc din ce în ce mai dezgustătoare pe zi ce trece. Și așa am trecut eu la ceai, am avut ocazia să gust în ultimul timp o groază de feluri care mai de care de ceai. De la cel turcesc la cel japonez, și le-am adorat pe fiecare. Momentan preferatul meu e cel verde de mentă... mai ales când ai…

recharge

Whenever i feel sad, I open my closet and one by one I put on most stately gowns and dresses, that I possess. I lock the door, so it can be just me and my reflection. So I spend my time, looking at myself... It may be a little narcissistic, and yes, it is. But this is my way to recharge my love for myself, my confidence and my courage. To look at my elegant body, my sweet smile and my perfectly messy hair, I see how I grow up, how I change and how I gain a particular kind of beauty. And it isn't my athletic body or my long hair, it something more. That something that makes me stronger. We all need that, just a time with ourselves, where without intervention from outside, we learn to love the person who looks back at us in the mirror. And for that moment we can take down all your fears and weaknesses, and become who we truly are. And that moment is priceless, we should learn how to live it over and over again.

addicted to gym

Acum doi ani eram departe de a mă asocia cu aceste două cuvinte. Astăzi abia mă mai recunosc, prietenii mei de acasă cu siguranță n-ar putea. Eu, care căutam cele mai banale și originale motive să scap de mişcare, reuşind mai bine de cinci ani să stau pe o bancă în timpul orelor de sport, acum plătesc benevol să fac fitness. Paradox urăsc cu aceeaşi ardoare sportul, iar de sală nici nu mai vorbim... Totuși mă duc regulat de 4-6 ori pe săptămână și mereu îmi testez limitele.
Totul a început prin decembrie 2014, când din plictiseală și curiozitate m-am apucat de sală, după o febră musculară lungă, doar limita abonamentului m-a motivat. Și uite așa, sărind o lună, două, am început să fac sport. Poate că râde lumea de mine când îmi demonstrez mușchi, dar acestă definire ușoară mă face să merg mai departe. Nu se vede, dar eu abia mă abțin să nu plâng când trag de fiare, e un sentiment oribil, care însă este eclipsat de abdomenul meu plat cu care mă trezesc în fiecare dimineață. Și cred că…

Fata de zahar

Luni, dimineaţa... câteva secunde până sună alarma. Ea e trează, visează un somn impus. E partea favorită a nopții. E unicul lucru pe care îl poate controla, așa că savurează. Șase fix, sună alarma, în sfârșit... Mâna ei palidă se întinde instinctiv spre telefon, și oprește melodia. E liniște din nou, și ea stă încă în pat. Aici poate fi vulnerabilă, nimeni n-o vede... însă se scoală oricum. Aprinde lumina, asta îi rănește ochii, însă se forțează, ea poate să se forțeze. În fața oglinzii, părul ei e un dezastru, fața ei arată mai rău. Se spală cu apă rece însă nu o ajută. Se forțează din nou, ea poate.
Începe rutina de dimineață. Patul, și cafeaua... și cea mai bună parte machiajul. Cum fiecare mișcare a pensulei capătă încredere, ca un războinic ce se marchează cu vopsea pe fața înainte de luptă. Fiecare zi e o luptă.... Asta o face să ofteze. Alungă totul din cap, dacă va plânge de dimineață, nu-i de nici un folos să plângă de dimineață. Autocontroul e totul. Pune hainele pe ea, ca…

Contele de Monte-Cristo

A sosit vremea să citesc și eu ceva clasic. Cum Monte-Cristo e de mult pe lista mea de must-read(listă, care în curând, la numărul de tituluri, poate acoperii o carte deja). Nu mă pot gândi la ceva mai tare decât să citești pe plajă sub zgomotul calmant al valurilor.
Iar acum despre carte... E una din cele mai bune cărți citite de mine, da are lacune pe care datorită stilului autorului dar și secolului în care a fost scrisă le poți trece cu vederea. Am avut mereu o slăbiciune pentru cărțile despre răzbunare, oameni puși în fața propriei conștinețe, izolați, care ulterior își recapătă libertatea. Acum vreo cinci ani am citit Papillon de Henri Charriere, o carte pe care o recomand. E bazată pe fapte reale, viața unui deținut francez, care reușește să evadeze de nenumărate  ori până își capată libertatea. Era un pasaj în carte(fiindcă nu o am la mine nu îl pot reda) unde fiind capturat după o evadare Papillon, datorită poreclei sale este amenințat de temnicier că i se va tăia aripile, b…

Despre narcisism

În ultimul timp, tot dau peste articole frustrante, despre narcisism. Și cum nu pot găsi nici unul ca lumea, m-am gândit să scriu eu unul.
Un articol despre iubirea față de propria persoana, despre narcisismul autentic, în care mă regăsesc.
Chiar nu înţeleg, de ce dacă te iubeşti pe sine, ar trebui calificat ca un defect, dinportivă faptul că ai învățat să te împaci cu propria persoană, este dovada unei calități rar înâlnite. Da, narcisismul adevărat este rar. Dacă postezi zece selfie-uri pe zi, pe toate conturile posibile, de la Facebook la Instagram, nu te califică ca fiind o persoana narcisistă. Ci mai curând o fiinţă patetică, în goană după like-uri, ce spune faptul că nu ești sigură pe tine și are nevoie de aprobarea societăţii, măcar într-un mod virtual.
Bineînţeles, eu mă consider un adevărat narcisit, și chiar sunt.
Ar fi o prostie din partea mea să nu mă iubesc. Pentru că, din punctul meu de vedere, sunt perfectă, dar paradoxal, eu sunt cel mai aspru critic al propriei perso…