Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări cu eticheta nostalgie

Nonsens

Ok, nu știu ce m-a apucat... sincer nu pot spune. Dar după recenzia lui Outlander, m-am gândit să mai postez ceva. Îmi place sunetul degetelor mele în contact cu tastatura, și după o zi obositoare la sală plus calculul unei poligonații,( credeți-mă nu vreți să știți ce e aia). Sunt cam obosită și am nevoie de acestă mică plăcere care la moment e cea mai bună terapie. Sunt eu un pic nebună, dar prea zgârcită să mă duc la un psiholog, și probabil oricum o să fiu expediată ori la casa de nebuni ori afara din cabinet, evident fără să-mi găsesc locul. Rămâne blogul meu să sufere, ei bine și tu ai dat click pe asta, n-am ce să-ți fac. Mă simt ca empty înăutru, lucrurile care acum câteva luni ar fi trezit ceva umanitate în mine acum în cel mai bun caz mă amuză iar cel mai rău nu-mi provoacă nimic... chiar nimic. Citeam cartea sus menționată, fără să-mi pese prea mult, și e o carte care te cam obligă să-ți pese, am fost recent martora unei scene, care cum am spus m-ar fi înfuriat, cel puțin,…

Bittersweet

On the wood table was a old magazine and a cup of cold tea.  She was starting at the girl on the cover,  a pretty one. She was pretty too,  even on the worst days and even when she was so broke inside  that she found hard to breathe. But,  unlike that girl, on the cover, she didn't laugh, she faked so many smiles that she forgot how to truly laugh. Oh, sad pretty little girl... 
So...  right, in all her acts,  less that one.  One thing, so human-wrong,  but so awful from her perspective.  It was eating her down to her bones. Her heart grow colder by the day.  And everything else didn't matter anymore. She used to tell herself,  that she can fix it,  but that didn't work anymore.  All her hopes and dreams just flew away in the wind. Her tea was bittersweet,  but she hated it, because it was cold.

Fata de zahar 2

Afară e frig. Un frig, care te moleșește. Te face să te ascunzi sub pături. Să visezi la vară. Acum ea visează. Picioarele ei sunt de fapt mângâiate de valurile blânde ale mării. Ciorapii nu există. Frigul e doar o iluzie.  Se pierde în amintiri. Azi a fost greu.

Timpul a mers greu. Și gândurile ei la fel. Cafeaua s-a răcit. Ar încălzi-o, dar oare mai are sens? Se ascunde sub pături. Are un mic moment de siguranță. Liniște. Îi place. Părul ei mătăsos alunecă pe obraji. Ca o mângâiere caldă. Aproape aude o voce. O amintire frumoasă. De când era mică. La fel de dulce ca zahărul. Cu bucle blonde și ochi nevinovați. S-au schimbat multe. Încă e dulce. Așa pare. Încă mai are bucle vii prin cap. Un zâmbet vesel. Însă ochii. Ochii privesc. Nu zic nimic. În ochii care reflectau atâta pasiune și dragoste, abia de a mai rămas ceva. Se simte pustie. Unde a dispărut? Și de ce? Are răspunsuri pentru tot. Însă ce să facă cu răspunsurile? E o întrebare...
Lasă asta. Se va gândi la asta mai târziu. N…

Fata de zahar

Luni, dimineaţa... câteva secunde până sună alarma. Ea e trează, visează un somn impus. E partea favorită a nopții. E unicul lucru pe care îl poate controla, așa că savurează. Șase fix, sună alarma, în sfârșit... Mâna ei palidă se întinde instinctiv spre telefon, și oprește melodia. E liniște din nou, și ea stă încă în pat. Aici poate fi vulnerabilă, nimeni n-o vede... însă se scoală oricum. Aprinde lumina, asta îi rănește ochii, însă se forțează, ea poate să se forțeze. În fața oglinzii, părul ei e un dezastru, fața ei arată mai rău. Se spală cu apă rece însă nu o ajută. Se forțează din nou, ea poate.
Începe rutina de dimineață. Patul, și cafeaua... și cea mai bună parte machiajul. Cum fiecare mișcare a pensulei capătă încredere, ca un războinic ce se marchează cu vopsea pe fața înainte de luptă. Fiecare zi e o luptă.... Asta o face să ofteze. Alungă totul din cap, dacă va plânge de dimineață, nu-i de nici un folos să plângă de dimineață. Autocontroul e totul. Pune hainele pe ea, ca…

O zi in Nice

Tot din Nice, si tot de pe Coasta de Azur scriu. Nu credeam ca o mi se va întâmpla, dar iata ca m-a apucat un dor de facultate și de Petroșani. Ca să-mi revin, am luat azi o pauza de la Supernatural, Hannibal si Stand up cu Bill Maher. Si am ieșit putin prin mall. Pot spune că am nimerit-o bine cu acum sunt reduceri frumușele, mi-am început shopingul încă din iulie. First, afară or fi 35 de grade, but I don't give a damn. Așă că mi-am luat cappucciono, desigur. De mult prin venele mele nu a mai curs cafea așa că am decis să o i-au ușor. Dar la câtă cafea am băut în timpul sesiune e o minune că încă sunt în viață. După aia, mi-am pierdut timpul, unde trebuie să și-l piardă un make-up artist cu acte în regulă. Nu am văzut în viața mea lucrui mai frumoase, I'm so in love right now... Dar, m-am stapânit, când îmi aduc aminte că colecția mea de rujuri va atinge în curând numărul magic format din trei cifre.  Mai am și eu mici obsesii pentru lenjeria femenină de la stockings pana la…

Nostalgie

Sunt de mai bine de o luna, aici în Petroşani, deci trebuia să trec și prin asta...
Îmi place să cred că sunt puternică și pot înfrunta orice(sau aproape). Dar, m-a năpădit și pe mine dorul de casă.
Acum, mie dor și de lucrurile care mă enervau acasă, mie dor să văd fețe cunoscute chiar și a oamenilor cu care n-am vorbit niciodată.

Însă se pare că trebuie să mă împac cu situația în care mă aflu, fiindcă nu prea am de ales, sunt blocată aici până de sărbători. Când o să fug spre casă, ca un lup sălbatic, cu vântul rece fluturându-i în blana cenușie. Mda... prea multă cafea.
Între timp nu pot decât să trăiesc cu amintirile legate de liceu, când unica mea problemă era că învățam prea multe poezii. Când anul trecut cam în timpul asta recitam Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, și făceam baie într-o cadă. Ce vremuri...
Nu rămâne decât să zâmbesc, oricum cei mai rău urmează...



Ok, trebuia să mă destăuinui și cum numi pot permite o sedință la psihiatru, profit de blogul meu uitat.
Pre…