Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări cu eticheta patriotism

Eroi uitati

Fiecare ţară îşi are oamenii de valoare, şi e şi normal să-i promoveze. De aceea mare mi-a fost mirarea când ieri, am aflat, că mare mândrie din Petroşani este un manelist, a cărui nume, deja din mândrie proprie am refuzat să-l memorez.
Tocmai mergeam spre monumentul unui general român, căzut în luptă chiar pe Valea Jiului, de aceea indignarea mea a luat ceva proporţii.
Sunt deja 98 de ani de la moartea eroului, Ion Dragalina, asta nu scuză faptul, că e trecut în oblivion. În timp ce eram prin defileu, admirând peisajul, pentru care a meritat să-mi congelez oasele, fiind ca de obicei cea mai tăcută persoană din grup. Cufundată  gândurile mele filozofiece ale unui geniu neînţeles, despre umanitatea pierdută. Normal că imaginaţia mi-a jucat festa şi  Godzila a  apărut din ceaţa munţilor. Dar s-au spulberat toate ideile mele vendeta, la fel de repede ca şi oboseala mea.

Chiar dacă am îngheţat cum n-am îngheţat niciodată, şi cam pe la jumătatea excursiei nu mai avem chef de nimic, nu am …

Am sa scriu o carte...

De fapt, am să scriu două, și mai concret m-am apucat să le scriu de ceva timp.

Mulţi din prietenii mei, la vârsta asta, nu știu ce vor să facă cu viața lor. Eu mereu am știut, sau mai precis am știu în clasa șaptea, când brusc, m-am hotărât că voi fi scriitoare. A fost o realizare simplă, când mi-am dat seama că ar trebui să distribui poveștile ce mi se înfiripau în minte, altfel îmi va exploda capul. De atunci am scris ceva povestioare, citite excluziv de un cerc restrâns de persoane. Am primit feedback-uri pozitive, dar totuși, n-am putut să înfrâng cel mai aspru critic, eu însumi. Chiar dacă o parte narcisistă a mea este foarte mândră de realizările mele, o parte pragmatică din mine știe că mai am mult de lucrat.

Și mai am un inamic mare, plictiseala, brusc mă pot plictisi de povestea la care lucrez. În trecut am renunțat la multe idei doar fiindcă m-au plictisit, sau nu mi s-au mai părut la fel de bune ca la început. Dar acum vreau să duc lupta asta până la capăt, vreau să scriu…

Autoanaliză

M-am născut pe 14 februarie, la malul Prutului, cu curenţii săi zgomotoşi. Într-o zi de marţi, cam pe la 5 p.m., când iarna îşi suflă ultimele îngheţuri, iar primăvara pare mai departe ca niciodată.
E destul de ciudat să te naşti de ziua îndrăgostiţilor, şi mai ciudat este să fii botezată cu un nume celebru. Plăcut şi ciudat în acelaşi timp, fiindcă ori de câte ori mă prezentam cuiva, mă examina cu un semi zâmbet greu de definit, iar când într-o conversaţie pomenea de ziua mea, urma o întrebare universală. "Chiar!? Eşti îndrăgostită?" Niciodată nu prea am înţeles rostul ei, dar m-am învăţat să zâmbesc când o aud, şi asta m-a făcut să fiu mândră de datele mele personale, care sunt atât de speciale. Nu cred că 14 februarie a influenţat cât de puţin asupra norocului meu în dragoste, din potrivă a dezvoltat o incredibilă capacitate narcisistă. Plus şi o dorinţă de a-mi depăşi condiţia, măcar prin vise scurte şi simpliste de copil,  care nici în ziua de azi nu m-au părăsit.
Şi a…