Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări cu eticheta politică

Alegeri 2016... mda

Degeaba sunt la vreo 600 de kilometrii de casa, campania electorală a ajuns și la mine. Vorbeam cu niște americani, explicându-le ca campania lor electorală Hilary-Trump, e joc cu pistoale de apă pe lângă a noastra Maia-Dodon. Noi avem câte un Trump la toate alegerile, de fapt noi avem doar de-alde Trump. Credeam în mod naiv că am deja o imunitate la astfel de lucruri, dar n-ai cum să fii om cu sânge în vene și să nu te dezguste toată situația asta. Mă uitam cu o seara în urmă la dezbaterile electorale dintre cei doi candidații. Și pot spune că am rămas cu un gust amar... Ambii candidați au eșuat lamentabil și cu fiecare frază scădeau în ochii mei tot mai mult. Dodon mi-e antipatic de când l-am văzut prima oara, dar acum îl găesec practic dezgustător.
Faptul cum se ascunde după religie și se dă un bun creștin, e ridicol și tragic în același timp. Cum să predinzi așa ceva când ești împotriva imigranților sirieni, nu te învață nenea în sutană la biserică ca ar trebuii să-ți ajuți aproa…

Ignorantii perfecti

Iognoranți, asta suntem noi, ne descurcăm atât de bine cu funcţia asta, încât definim la perfecţie cuvântul dat.
Urăsc să-mi tratez blogul în acest fel, scriind articole politice, dar chiar nu pot să mă controlez acum. Suntem în plină campanie electorală, și cum eu mă aflu la moment în România, pot spune că sunt prinsă între două campanii, de parcă una nu-mi ajungea.
Politică, prin definițe de mai murdară ca o baie publică, și asta spune multe. De aceea înţeleg sincer oamenii care nu vor să aibă nimic de a face cu ea. Dar când spui: dă-i dracu de vot... Mi se pare o ipocrizie incredibilă.

Conform fascinantei noastre clase politice și a sistemului electoral, votul tău va fi împărţit frumos învingătorilor în cazul în care n-ai ai votat. Și cine la noi i-a mereu majoritatea voturilor? PCRM! Poti să fii cel mai mare anti-comunist, să-l urăști pe Voronin și pe toți de teapa lui. Dar, în momentul în care nu ai mers la vot, e ca și cum i-ai votat, surprinzător nu!?
De aia, oameni buni, eu o…

Spoturi- politice-hollywoodiste

Hai că nu mă pot abţine, odată ce-am început cu politică, mă mănâcă deja mâna să mai scriu un articol, plus ca mi se oferă şi motivul pe tavă, de parcă cineva mă provoacă.
Astăzi o să scriu despre spoturile politice lansate de liderii diferitor partide, doar e an electoral. nu? Cui îi pasă că campania în sine încă nu a început, toţi se folosesc fiece sărbătoare pentru a atrage mai mulţi şi mai mulţi alegători. După ziua profesorilor, sărbătorile de iarnă şi 8 martie i-a venit rândul Paştelui să fie pus pe monitor cu etichetă politică. Un exemplu elocvent mai jos.



Nu mă leg de modul în care-i făcut, că o să încep să-l laud. Şi să mai spună cineva că cinematografia moldovenescă e moartă. Nici la Hollywood nu se pot lăuda cu asemenea creaţii, fiindcă din punct de vedere artistic clipurile dat sunt foarte reuşite, se vede mâna unui profesionist şi mâna unui bogătan.
Însă cum sunt eu mai neconformistă, nu sunt impresionată de mesajul spotului, de mai sus, care se vrea înduioşător: Uitaţi-…

Pseudo-poliglot din parlament

Când mi-am făcut blogul ăsta, mi-am şi jurat că n-am să scriu despre politică, şi uite că-mi încalc jurământul. Ha-ha, nu pot pur şi simplu să mă abţin, eu şi politica avem o relaţie ciudată, înţeleg că e toxică şi benefică pentru creierul meu, şi totuşi o urăsc şi mă fascinează concomitent.
Dar să revin la motivul care m-a adus aici, scriind un articol cârcotaş. Şi anume, monologul polilingvistic a deputatului PCRM, Oleg Reidman, sa fiu sinceră nici nu ştiam de existenţa dumnealui până la moment. Însă acum, spre ghinionul lui, va deveni o etichetă pseudo-poliglot cu diplomă.
Vezi video
(video) Stop cadru: Momentul lui Reidman în Parlament
Pot înghite multe, chiar pot, e o capacitate genetică a tuturor moldovenilor. Dar sunt momente când nu mă pot abţine, mai ales când un incult ajuns, naiba ştie cum în parlament, violează limba română şi încă se mândreşte cu asta. Mai ales că şi engleza şi franceza şi puţin italiana au fost victime înregistrate ale respectivului.
Domnule Reidman, dre…